OPINII 27 iunie 2023

EDITORIAL. Mai impresionează pe cineva războiul atomic?

de Dumitru Manolăchescu | 1229 vizualizări
Sursa foto - Wikipedia
Sursa foto - Wikipedia

Acum vreo 7 zile, la Trnava, în Slovacia, echipa de fotbal a Ucrainei juca împotriva Maltei pentru calificarea la Campionatul European de anul viitor. Meciul n-a fost deloc interesant, ucrainenii erau favoriţi, dar au jucat prost şi abia au câştigat.

Ce m-a frapat n-a fost, aşadar, jocul. Ce m-a impresionat au fost spectatorii ucraineni, fanii acestei echipe obligate de războiul din ţară să joace toate meciurile de acasă în deplasare, prin alte ţări. Oameni care au reuşit să uite de război, distrugeri şi moarte măcar pentru două ore. Oameni cu zâmbetul pe buze, fericiţi să-şi susţină echipa chiar dacă juca prost, ucraineni fugiţi, poate, din ţara lor, dar şi mulţi veniţi din mijlocul măcelului la care sunt supuşi civilii din oraşele şi satele Ucrainei, bombardate în neştire de armata rusă.

„Cum se poate, frate? La ei în ţară se moare pe capete, se dau lupte grele într-un război de care atârnă existenţa lor ca stat şi ei cântă şi dansează de bucurie în tribunele unui stadion, fericiţi că naţionala lor câştigă un meci cu o echipă amărâtă?!”. Asta era întrebarea care m-a frământat şi după încheierea meciului.

Ieri am citit un comentariu pe marginea unui articol scris de politologul Karaganov, apropiat al lui Putin, despre „necesitatea folosirii de către Rusia a bombelor nucleare”. Omul nu mesteca vorbele, ci spunea direct: trebuie ca Rusia să lovească nuclear o ţară europeană pentru a se salva ca stat. Iar acea ţară nu trebuie să fie Ucraina, care sunt „fraţii” ruşilor, ci alt stat european care s-a implicat activ de partea Occidentului în acest război.

Ce uşor e să arunci sentinţe şi să îndemni lumea la război! Ce uşor e să te obişnuieşti cu ideea de „război nuclear distrugător” atunci când nu găseşti alt motiv să-ţi motivezi propria cultură a cruzimii, urii, propriul orgoliu şi, mai ales, propria neputinţă. Mult mai uşor decât să te duci la un meci de fotbal ca să-ţi susţii Naţionala în vreme ce, poate, casa şi oraşul tău sunt bombardate de inamic!

Da, se pare că ne-am obişnuit cu războiul, cu moartea, cu „scena finală” pe care se pregăteşte s-o joace „primadona” fără voce, gâtuitul Putin. Ruşii nu se tem de moarte; conform unor calcule ale specialiştilor militari americani, în războiul din Ucraina ei mor cam o mie pe zi, ceea ce nu emoţionează şi nu sperie şi nu revoltă pe nimeni, cei rămaşi acasă tac şi ascultă cu sfinţenie sfaturile „tătucului” de la Kremlin.

Pe asta şi mizează politologul rus care este convins că doar nişte lovituri nucleare bine ţintite spre Europa pot scoate Rusia din criza în care singură şi nesilită de nimeni s-a băgat. Occidentalii, oameni civilizaţi, ţin la viaţă, vor să trăiască, să vadă, să simtă, de-aia nu vor răspunde cu aceeaşi monedă către Rusia la un atac nuclear asupra vreunei ţări NATO – pentru că, se ştie, o replică de aceeaşi factură duce la distrugerea întregii omeniri, nu doar a sălbaticei Rusii.

Cât o fi de lung drumul de la vorbe la fapte în cazul liderilor de la Kremlin? Karaganov nu e primul care îndeamnă la folosirea de către Rusia a arsenalului nuclear pentru a pune Lumea la respect. Iar după melodrama jucată de Prigojin şi Putin, care probabil va fi urmată de câştiguri teritoriale importante ale Ucrainei pe frontul pe care l-au deschis armatele ruse invadatoare, s-ar putea ca preşedintelui Putin să nu-i fi rămas multe alte manevre salvatoare. 

Războiul nuclear se arată la orizont, motiv pentru care Occidentul îşi pune tot mai des întrebarea: ce (cine) va urma după Putin? Ce vom face dacă cel care îl va înlocui pe Putin va fi mai rău, mai războinic, mai de neoprit decât actualul preşedinte?! Rusia e ca o cutie a Pandorei: războiul din Ucraina a deschis-o şi-acum din ea năvălesc strigoi, şerpi şi balauri.

În nici doi ani, Lumea s-a trezit într-o nouă realitate: Rusia nu mai poate fi controlată. Ţara cu cele mai multe arme nucleare este condusă de un dictator nebun, iar eliminarea lui nu oferă nicio garanţie că altul, şi mai nebun, nu îi va lua locul.

Dar ne-am obişnuit cu moartea şi războiul, nu-i aşa? Mor zeci de mii de oameni în fiecare zi în tot felul de războaie şi nimeni nu se oboseşte să oprească, în vreun fel, măcelul. Poate că aşa trebuie, poate că aşa e scris...

Malthus a spus-o cu aproape un secol în urmă: suntem prea mulţi, războaiele şi molimele sunt bune pentru că ne mai răresc, ajutând Planeta să ne suporte. Ne adaptăm, un meci de fotbal e la fel de bun ca şi vodevilul jucat de actori lipsiţi de talent precum Prigojin şi Putin.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.