Primarul oraşului nostru, Antal Arpad, ne anunţă că nu va plăti amenda dată de Prefectură pentru atârnarea steagurilor naţionale ungureşti în Sf. Gheorghe de Ziua maghiarimii. Edilul spune că are acest drept conform Legii. Adică organizaţiile reprezentative ale minorităţilor naţionale din România au dreptul legal să arboreze ce drapele doresc la manifestări de genul celei din 15 martie. Prefectul judeţului, Sebastian Cucu, îl contrazice: „Autorităţile locale (deci şi Primăria – n.n.) nu sunt organizaţii reprezentative ale minorităţii maghiare“. Iar dac-ar fi, adaug eu, ar trebui să alăture steagului roşu-alb-verde şi pe cel roşu-galben-albastru. Eventual în număr egal. Dar aici ajungem, din nou, la Ghiţă Pristanda şi Caragiale, cred c-ar fi cazul să facem un pas măcar înainte...

Înclin să-i dau, totuşi, dreptate prefectului: nu UDMR a organizat festivităţile, ci Primăria Sf. Gheorghe. E o problemă de logică aici: dacă primarul reprezintă doar interesele unei majorităţi etnice pe plan local, în cazul nostru al celei maghiare, înseamnă că etnicii românii minoritari în oraş nu au primar?! Şi nici primărie, deci nu sunt contribuabili... Dacă nu-i aşa şi Primăria nu este o organizaţie a minorităţii maghiare, atunci ea nu se poate prevala de drepturile acordate de legea pe care o invocă dl. Antal.

Şi primarul urbei noastre, şi preşedintele CJ, şi alţi lideri politici ai etnicilor maghiari s-au supărat rău pe prefectul judeţului pentru că i-a amendat pentru steaguri. Dl. Tamas Sandor a vorbit într-o conferinţă de presă despre „ura şi aroganţa manifestate de majoritate“, afirmând că de la 1848 până acum lucrurile astea nu s-au schimbat. „Există o asemănare de sută la sută între trecut şi prezent“, a remarcat dl. Tamas, profund afectat de lipsa de înţelegere a prefectului faţă de simbolurile Zilei maghiarimii. Preşedintele CJ este completat de primarul Antal Arpad în discursul de Ziua maghiarimii: „De 100 de ani ţara asta se poartă cu noi de parcă am fi străini“.

Eu aş fi ceva mai atent la nuanţe, domnilor, cei care acuză astăzi „ura şi aroganţa manifestate de majoritate“ sunt chiar românii minoritari din HarCov – sau Ţinutul Secuiesc, dacă vă place atât de mult. Cei care se simt trataţi ca „străini“ în propria lor ţară sunt chiar românii din HarCov. Din păcate, prea puţini lideri maghiari au încercat să înţeleagă ce simt în  fiecare zi românii din Secuime, obligaţi să suporte să nu-i zicem „ura“, că poate e prea mult, dar sigur „aroganţa“ liderilor politici ai majorităţii etnice maghiare pe plan local. E o vorbă românească pe care ori n-o ştiţi, ori o ignoraţi, onorabililor: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face! Nu ştiu cât de bine s-a purtat „ţara asta“ cu minoritarii maghiari vreme de 100 de ani, dar uite că în ultimele trei decenii n-a existat exerciţiu legislativ în care reprezentanţii minorităţii maghiare să nu negocieze cu partidele aflate la Putere drepturi şi privilegii – personale, de grup sau colective.

În discursul d-lui Antal am găsit şi un „puseu“ tupeistic de sorginte politică majoritară: îi reproşează prefectului că nu a venit la festivităţile oficiale dedicate Zilei maghiarimii, ca să citească mesajul „aliaţilor“ din Guvern. Ipocrizie dublă: o dată, atunci când vrei să auzi acest mesaj de curtoazie din gura prefectului pe care-l consideri duşman al maghiarilor; a doua oară, când o asemenea pretenţie vine din partea unui primar care nu participă cu tricolorul românesc pe piept la sărbătorirea Zilei Naţionale a statului în slujba căruia se află şi care consideră 1 Decembrie o „zi de doliu“ pentru maghiari.

De la acelaşi domn Antal Arpad am înţeles şi de ce ne certăm mereu pe steaguri, imnuri, simboluri mai mult sau mai puţin naţionale: „Cu o mână ne apărăm, cu alta ne construim patria“ – spune dl. Antal. Inutil să vă explic de cine se apără dl. Antal şi ce patrie construieşte. Apare, însă, într-o lumină reală o mai veche idee a liderilor politici maghiari: lupta. Nu contează pentru ce şi cu cine, dar trebuie să fie o luptă permanentă, continuă, cu toate armele posibile. O luptă de care partidele politice maghiare au mare nevoie, o luptă fără de care nu se pot legitima în faţa propriului electorat. Lupta asta, după cum desigur aţi observat, nu este folosită doar de UDMR şi celelalte partide maghiare, ci şi de „case“ mai mari; priviţi ce duşmani ad-hoc îşi găseşte coaliţia PSD-ALDE (statul paralel, Soros, multinaţionalele, Uniunea Europeană etc.) şi veţi înţelege în ce strânsă unitate de cuget şi simţire eurasiatică acţionează „axa“ Rusia-Turcia-Ungaria-PSDragnea-Tăriceanu în încercarea de a legitima autoritarismul iliberal în Europa. La UDMR e mult mai simplu, Uniunea vrea  ca maghiarii să trăiască într-un Ţinut Secuiesc autonom. Idee care tocmai a fost respinsă în Parlamentul României, dar lupta continuă, nu?!