„Un pas înainte, doi paşi înapoi” – aşa definea Lenin „boala copilăriei comunismului”. Lenin avea dreptate pentru că vorbea despre stângism. În timp, boala asta s-a transmis şi partidelor de dreapta, de fapt acum nimeni nu mai ştie ce-i dreapta şi ce-i stânga, ce le deosebeşte ori ce le apropie. La noi, PSD vrea măsuri radicale de dreapta, în vreme ce liberalii se chinuie să păstreze în viaţă eficienţa măsurilor populiste de stânga – totul depinde de barca în care pluteşti precum Titanicul lovit de gheţar, când eşti la Putere gândeşti cu totul altfel decât atunci când te zbaţi în Opoziţie.

Dar nu despre PNL este vorba acum, ei mai au puţină miere de lins  până să dea de amestecul urât mirositor din adâncul butoiului guvernamental. La USR-PLUS mă gândeam, la cât de repede mor speranţele câtorva milioane de oameni într-un partid „altfel”. Pentru că nu-i deloc altfel. E la fel ca toate celelalte. Şi-au ales un preşedinte doar pentru ca în nici un an de zile să-şi dorească să-l dea afară. Se ceartă ca la uşa cortului, arătându-şi electoratului părţile ruşinoase ale existenţei lor politice. O existenţă scurtă, căreia o doamnă deputat de Iaşi cu nume pe jumătate frumos, Cosette, îi prevede un final penibil.

Ce au, frate, oamenii ăştia? Ce gânduri negre, ce orgolii, ce mizerii îi apasă? Cum şi de ce să nu reuşeşti să gestionezi un succes electoral uriaş, cum să dai de pământ cu atâtea sute de mii de voturi într-un timp atât de scurt şi, mai ales, fără să fii erodat de nemiloasa guvernare post-pesedistă?!

Nişte copii proşti şi râzgâiaţi, umflaţi artificial inclusiv de votul meu. Nişte teribilişti înfumuraţi, care nu înţeleg ce li s-a întâmplat, nu pricep ce mulţi oameni au crezut şi-au participat chiar la construcţia proiectului lor de „partid altfel”. Nişte anonimi amărâţi despre care, dacă nu-şi vor reveni rapid, nu se va mai vorbi deloc în câteva luni.

Cine i-a adus în starea asta de disoluţie? Liberalii, pesediştii, forţele oculte, serviciile? – că astea-s vinovate de tot ce mişcă în politica românească. Nici unii, nici alţii. Şi-au găsit un preşedinte extrem de orgolios şi prost sfătuit (nu ştiu exact de ce, dar când am văzut-o în public pe cea care ar fi putut deveni „prima doamnă” a României m-a luat cu rece pe şira spinării...), l-au ridicat în slăvi, apoi l-au tăvălit prin toate noroaiele, jucându-se cu sentimentele electoratului. Care nu-i va ierta, veţi vedea asta la alegerile locale din primăvară. Alegătorii nu vor uita şi nu vor ierta ciomăgeala useristă cu iz leninist.

Nu ştiu dacă-şi mai revin, timp ar fi, doar că nu văd nicio minte luminată care să facă pace între „dobitoacele” războinice din fruntea partidului. Problema n-ar fi că mai dispare sau ne mai dezamăgeşte un partid, problema e că nu prea mai avem opţiuni şi ne dispare bruma de încredere abia recâştigată în sistemul politic românesc. Nu e o tragedie că dispare USR, tragic este că 10-15% din electoratul „deştept” va reveni, probabil, în fotoliile din faţa televizoarelor, refuzând să mai meargă la vot. Se va auzi din nou ceea ce speram să nu mai aud: „Toţi sunt o apă şi-un pământ”... Poţi să-i contrazici pe cârcotaşii de serviciu?! Nu prea. Lenin pare să fie „mentorul” politic al bâjbâielilor useriste: abia făcură un pas înainte că l-au şi completat cu doi paşi înapoi.

Da, nişte berbeci politici neînţărcaţi vor contribui la ieftinirea clasei noastre politice. Îmi pare rău de Dacian Cioloş şi cei câţiva onorabili lideri ai PLUS, care n-au reuşit să se impună şi să-i liniştească pe belferii lui Dan Barna, puşi pe excluderi, pe excomunicări, pe congrese şi paranghelii dărâmătoare. Băieţii ăştia din USR au uitat, ori nu şi-au dat seama, că iarna asta poate fi ultima din existenţa partidului lor. Ei încă se ocupă cu ameninţări şi declaraţii antiliberale, când în joc este chiar existenţa lor politică.

Îmi stau în minte două versuri dintr-un cântec la modă pe vremea lui Zavaidoc: „Unde sunt iluziile mele, pe care le-am pierdut”...