Să facem o pauză, să nu mai analizăm „soluţia” Barna, ori „soluţia” Orban pentru o bună guvernare de dreapta. Fiecare aprinde nişte artificii, să se audă şi să se vadă. Decizia este la Iohannis, care se întâlneşte şi negociază cu toţi, ceea ce nu e neapărat rău, doar că... trece timpul, trec voturile, se fac pulbere simpatizanţii liberali şi userişti. E ca un joc de fotbal pe un teren în care sunt trei mingi: pe una scrie Orban, pe alta Barna, pe alta Iohannis. Pe care s-o joci? Cine renunţă primul? Cine găseşte lovitura potrivită? Jocul ăsta ne va arăta, curând, cât de coechipieri sunt, de fapt, Orban, Barna şi Iohannis. Că de prietenie cu preşedintele nu cred că poate fi vorba.

Să uităm pentru o zi măcar de subiectul „guvern” şi să vedem ce se mai întâmplă, cum o mai duc doi importanţi actori politici până mai ieri. Doi oameni care au descoperit, se pare, reţeta de distrugere a propriului viitor şi trecut politic. Reţeta aparţine unui cuplu ciudat, pe care eu l-am considerat mereu incompatibil: Victor Ponta-Călin Popescu Tăriceanu. Până să se oficializeze  duetul ăsta disonant într-o alianţă electorală, Ponta părea un tânăr pornit pe proiecte mari de viitor: candidatura la Preşedinţie în 2024, creşterea partidului său, Pro România, altfel bine cotat în sondaje... Treburi ca lumea, discursuri aparent logice, cu oarece nuanţe de politician trecut prin multe de la o vârstă fragedă.

Dar n-am să pricep niciodată cum poţi să ţi-l faci aliat pe Tăriceanu într-un moment în care pe frunte îi scria cu litere mari, roşii: „looser”?! Atâta engleză ştie Ponta, nicio grijă. Păi cum să te aliezi cu un perdant?! Şi, mai ales, de ce? Nu ştiai, Victore, ce-a făcut omul ăsta cu bugetul României când a fost premier? Nu aflaseşi cum ne-a băgat goi-goluţi în criza din 2008-2010? Nu erai informat despre întunericul în care îşi scria biografia penală? Sigur ştiai, ceea ce înseamnă că la tine totul e faţadă, bravadă, vorbe goale. Ori prostie pură. Tu spui oamenilor ce vor ei să audă, nu ce gândeşti tu, sincer, când nu dormi noaptea.

Cu Ponta ne-am lămurit, n-a intrat în Parlament, se va dedica familiei şi amicilor, îl va uita lumea repede. Va fi asociat din ce în ce mai mult cu traseişti penali prinşi cu ocaua mică, gen Octavian Goga, covăsneanul cu afaceri tenebroase pus de Ponta pe locul 1 pe lista Pro România după ce l-a ejectat PSD... Băi, cât de neatent, cât de superficial să fii când îţi cântăreşti etic, penal, moral candidaţii?! Cum să nu vezi evidenţa strigătoare la cer?! Pe Goga l-au luat procurorii direct de-acasă, pe Ponta îl mai lasă...

Două vorbe doar despre „asociatul” politic al fostei mari speranţe Victor Ponta. De Călin Tăriceanu e vorba. Omul este trimis în judecată pentru abuz în serviciu, infracţiune de la care s-a sustras vreme îndelungată pentru că era şef la Senat. N-a băgat în seamă o atenţionare de incompatibilitate de la ANI în cazul unui senator PSD. L-a lăsat pe incompatibil să stea 4 ani în Senat fără să aibă dreptul legal. Urmează procesul, reacţii ale presei, judecăţi şi judecată. Infatuatul Tăriceanu într-un rol pe care a tot încercat să-l evite: acela de penal.

Un final trist pentru aceşti politicieni. Care demonstrează încă o dată că politica nu e despre cum să-i minţi pe oameni şi nici despre cum să te minţi pe tine, politica e despre cum să-i ajuţi pe oameni să creadă, să spere, să-şi trăiască demn scurta şi nesigura existenţă. Ştiinţa asta nu se învaţă la nicio facultate, o afli în tine cândva sau nu o găseşti niciodată.