Generalizez, pentru că nu pot să spun într-un titlu „O parte a Justiţiei române este o ruşine naţională” – precizarea se adresează vigilenţilor de la CNCD care se ocupă de generalizări şi subiectivisme.

Evident, nu toată Justiţia română este o ruşine naţională. La fel de evident, însă, decizia de a scoate şefii Jandarmeriei române curaţi ca lacrima după „războiul” cu gaze şi pistoale şi bastoane din 10 august 2018 este una cusută cu aţă albă pe fond negru: pe cine apără, în fond, judecătorii care au decis că pe 10 august nu-s vinovaţi decât „acarii” Păun?! Jandarmii care au fost şi, poate, vor fi cercetaţi „punctual” pentru că au gazat şi bătut oameni paşnici la o manifestaţie începută paşnic, jandarmii ăştia n-au primit ordin să acţioneze aşa cum au acţionat? Adică dur, nemilos, împotriva oricăror reguli impuse de ceea ce se întâmpla atunci în Piaţa Victoriei?! Au făcut-o ei, de capul lor, din exces de zel?!

La noi, începând din 1990, episoade gen „omoruri la mineriade” n-au fost niciodată rezolvate de Justiţia română. Care a acţionat ca o grupare depăşită, politizată şi coruptă, nepregătită, lipsită de decenţă şi profesionalism. Intervenţia Jandarmeriei la 10 august poate fi aranjată într-o vitrină cu pozele mineriadelor comandate de Ion Iliescu şi Miron Cozma. Doi corifei ai socialismului sindicalist românesc, încă martori ai „dosarului 10 august”. Unul dintre ei, fostul nostru preşedinte, tocmai a împlinit miercuri 91 de ani. Drumul lui e mai simplu. Celălalt, „Luceafărul” neînţeles, se pregăteşte să reintre în lumea politică. Justiţia română l-ar putea chema drept martor la un viitor proces al „mineriadei jandarmilor” din 10 august – nu cred că episodul ăsta penibil şi trist se va încheia cu verdictul „nevinovat” aplicat ieri de Tribunalul Bucureşti capilor Jandarmeriei române. Am în minte nişte posibile întrebări: cum vi se pare acţiunea jandarmilor din 2018 în comparaţie cu revolta minerilor de-acum 30 de ani? De ce a fost ales şi reales Ion Iliescu în fruntea statului şi de ce nu s-a ridicat pesedista Viorica Dăncilă la înălţimea înaintaşilor fesenişti?

Răspunsuri la aceste întrebări avem fiecare dintre noi. Răspunsul meu la ultima întrebare e clar: am fost proşti dar ne-am deşteptat. Am învăţat, cei care am fost în stare să învăţăm, din greşelile pe care le-am făcut. Este unul din motivele pentru care Dăncilă şi pesediştii lui Dragnea intră, încet-încet, în anonimat; unul din motivele pentru care „mineriada jandarmilor” din 10 august nu şi-a încheiat povestea. O spune o strigare a celor agresaţi, bătuţi, gazaţi în acea seară de august, care se consideră nedreptăţiţi şi umiliţi de decizia recentă a Tribunalului Bucureşti: „Ruşine Justiţia română. Ne vedem la CEDO!”.

Abia aştept, chiar dacă nu e deloc o bucurie, să văd din nou Justiţia română umilită în numele Drepturilor Omului. Poate că, aşa cum învăţăm cu toţii câte ceva de la instituţiile europene democratice, vor învăţa să gândească şi să judece şi magistraţii români, cei atât de iubitori de privilegii personale şi atât de nesimţitori la durerile oamenilor nedreptăţiţi de autorităţi ticăloase. Mă rog, o parte dintre magistraţi, de pildă cei care tocmai au clasat definitiv dosarul 10 august. În dispreţul şi umilindu-i pe cei care au suferit, nevinovaţi, agresiunea sălbatică a unor jandarmi bătăuşi. Care n-au bătut şi gazat de capul lor, ci la ordin... La ordinul cui?! Aici, la întrebarea asta, adevărul şi dreptatea se topesc ca îngheţata la soare.

Nu avem răspuns, aşa cum n-am avut şi nu avem răspuns nici la alte întrebări care ar fi putut schimba cursul istoriei post-decembriste: cine-a tras în noi 21-22? Sau: câte panseluţe au plantat minerii lui Cozma şi Iliescu în Piaţa Universităţii? Sau: de ce trebuie să fii obligatoriu mincinos şi obedient pentru a ajunge parlamentar în România?

Şi cea mai importantă, cel puţin pentru mine, azi, mâine şi câte zile voi mai trăi: a avut dreptate Einstein când a spus că „doar Universul şi prostia sunt infinite”?!