Când un oficial al guvernului Ungariei se laudă că învăţământul în limba maghiară din Transilvania se poate desfăşura de la creşă până la universitate fără amestecul limbii române, altfel o limbă străină pentru minoritatea maghiară din România, atunci începi să-ţi pui nişte întrebări incomode.

De pildă: oare apropierea premierului ungar Viktor Orban de preşedintele rus Vladimir Putin nu poartă în intimităţile ei revanşismul ungar pe modelul patentat de Putin în Ucraina şi alte câteva foste republici sovietice? Ca să fiu mai explicit: tactica preşedintelui rus e cunoscută, schimbă echilibrul etnic din ţările sau teritoriile pe care şi le doreşte, populează masiv cu ruşi respectivele regiuni, după care se grăbeşte să-şi elibereze conaţionalii de sub „ocupaţia” străină.

Ce motive am avea să (nu) credem că premierul ultranaţionalist Viktor Orban nu urmăreşte acelaşi scop în Transilvania? Faptul că înfruntă oprobriul întregii Uniuni Europene, păstrând prietenia cu Putin şi refuzând să ajute o ţară vecină devastată de război, ridică multe semne de întrebare.

Revenind la învăţământul complet în limba maghiară din Transilvania, ar fi loc şi aici de unele răspunsuri. Unde vor munci sau unde vor trăi viitorii absolvenţi ai acestei victorioase forme de învăţământ maghiarizat din faşă până la maturitate? Dacă aceşti tineri vor rămâne în ţară, vor fi defavorizaţi în găsirea unui loc de muncă altundeva decât, eventual, în Secuime – e greu de crezut că în acest învăţământ complet maghiarizat se găseşte loc şi pentru nişte cursuri aplicate de limba română. Dacă ei vor pleca din ţară, în Ungaria de pildă, atunci se poate spune că statul român pregăteşte, fie şi parţial, forţa de muncă pentru statul vecin, neglijându-şi astfel propriile interese. 

Secretarul de stat ungar Arpad Janos Potapi se laudă cu investiţii de 82 de milioane de dolari doar în ultimii 5 ani în cadrul programului de dezvoltare a grădiniţelor. Dar investiţiile statului ungar în Transilvania sunt mult mai mari, mai cuprinzătoare şi mai sofisticate, acoperind o gamă largă de activităţi economice, financiare, media.

De aici până la teorii ale conspiraţiei care abundă pe reţelele sociale nu e decât un pas, întrebarea care se pune, rămasă mereu fără răspuns, fiind: ce urmăreşte, de fapt, premierul Orban cu sutele de milioane de euro investite în Transilvania?

Pe de altă parte, ca să mai liniştim sufletele chinuite de întrebări fără răspuns, este greu de crezut că politicile revizioniste ale Ungariei pot avea vreo şansă într-o Uniune Europeană care luptă de partea Ucrainei împotriva ocupanţilor ruşi tocmai în ideea păstrării graniţelor asumate prin tratate de pace semnate şi parafate de toate ţările Europei.

Dar cel mai sigur punct de sprijin pentru cei eventual neliniştiţi de permanenta ofensivă investiţională a Ungariei în Transilvania este, paradoxal, tot o întrebare: ce ar face guvernul Ungariei, oricare ar fi el, cu 6-8 milioane de cetăţeni români minoritari într-o Ungarie care ar cuprinde şi Transilvania? Da, o alipire a Transilvaniei prin forţă este imposibilă fără sprijinul Rusiei, care tocmai e pe cale să piardă războiul în Ucraina. Şi dacă nu-l va pierde, Ungaria Mare visată de Viktor Orban tot imposibilă va fi, aşa că devine inutil să speculăm.

Ce ne rămâne de făcut? Nouă, celor care trăim în Secuime, să ne vedem liniştiţi de viaţa şi sănătatea noastră. Guvernul României, în schimb, ar avea multe de făcut pentru a contracara ofensiva investiţională a Ungariei în Transilvania. Nu prin a interzice aceste investiţii, ar fi o prostie, ci implicându-se mai mult în efortul de a aduce cele două-trei judeţe din inima ţării la nivelul unui PIB pe cap de locuitor comparabil cu judeţele dezvoltate ale României.

Altfel spus, ne-ar plăcea ca vorbele secretarului de stat ungar Arpad Janos Potapi să fie preluate de un secretar de stat în guvernul României, care să se laude cu investiţiile statului român în învăţământul, sportul, agricultura din judeţele locuite de o minoritate etnică majoritară la nivel naţional.