De patru ani de zile preşedintele Iohannis îşi manifestă, periodic, îngrijorarea faţă de ce se-ntâmplă în lumea politică românească. L-am auzit de zeci de ori exprimându-şi profunda, adânca, reala, neabătuta îngrijorare faţă de actele de guvernare dictatorială comise de miniştrii d-nei Dăncilă, ţinuţi în lesă de şeful „de facto“ al guvernului, dublul condamnat penal Liviu Dragnea. Trăieşte el, trăim şi noi cu îngrijorarea asta răpindu-ne bucuria unor zile frumoase de toamnă şi ore bune de somn nocturn. El nu pare panicat, urcă pe munţi, vizitează ţări străine, se bucură de viaţa de preşedinte îndestulat, admirat de o soţie care şi-a uitat vârsta şi de prietenii din Mărginimea Sibiului. Noi, în schimb, ne panicăm „sincer, profund, real, neabătut“ când ministrul-Gargamel pune pe butuci Justiţia de dragul unor politicieni penali.

A binevoit, după lungi şi adânci tăceri sincere, să-şi declare a suta îngrijorare profundă tocmai de la Bruxelles, unde l-au îngrămădit jurnaliştii cu întrebări. E îngrijorat de OUG pe Justiţie, care scoate din sistem zeci de procurori, creând haos, neîncredere şi teamă în rândul parchetelor. Îl îngrijorează şi numirea „supusei“ lui Gargamel, Adina Florea, la şefia DNA, în dispreţul votului negativ al CSM. Ce poate face? Mai nimic din starea contemplativă în care se complace, destul de mult dacă se hotărăşte să lupte cu gargameii de la Putere. Poate ataca OUG la CCR, sugerând un conflict între puterile statului, poate refuza să o facă procuror şef pe Adina Florea la prima încercare. Şi poate vorbi, frate! Poate explica românilor, cu răbdare şi „text“ credibil, ce se-ntâmplă în Justiţie, ce jocuri se fac, cine le face şi ce se urmăreşte. Nu că n-am şti, specialiştii din partide şi presă au analizat de-a fira-n păr situaţia, dar parcă ne-ar prinde bine să auzim care-i starea naţiunii din gura primului om în stat.

Preşedintele Iohannis a ieşit cu declaraţii rar şi neconvingător. A avertizat, e drept, asupra derapajelor din Justiţie la comanda trioului Dragnea-Toader-Tăriceanu, dar îngrijorările noastre şi ale lui persistă. Pentru că a cedat prea mult, pentru că n-a luptat cu toate armele împotriva Puterii dictatoriale reprezentate de majoritatea parlamentară şi guvernul său, acum pare târziu să mai poată face ceva. Poate nu prea târziu, dar... timpul nu curge în favoarea democraţiei şi statului de drept. Pierdem masiv respectul, încrederea şi sprijinul financiar al Uniunii Europene, câştigând în schimb un iluzoriu şi inadecvat parteneriat politic cu regimurile autoritare iliberale din Ungaria, Turcia, Polonia,  Rusia.

Cred că nu sunt singurul care l-ar vrea mai războinic pe preşedintele nostru. Ştiu, nu e genul Băsescu, nici nu doreşte să-i semene, dar poate n-ar fi rău să găsească o cale de mijloc, ceva între spumantul Băsescu şi taciturnul bloc de gheaţă Iohannis. Dacă mai spun şi că asta ar trebui să se-ntâmple „repede“, mi-e teamă că risc hohote de râs... De ce repede? Pentru că îngrijorările îndelung repetate ale preşedintelui riscă să nu mai sperie pe nimeni după ce acelaşi preşedinte a acceptat fără luptă restrângerea atribuţiilor prezidenţiale la minimul istoric al acestor 30 de ani de fragilă democraţie.

E nevoie de acţiune, d-le preşedinte, îngrijoraţi suntem noi, dvs. trebuie să acţionaţi cât mai aveţi timp, câtă vreme n-aţi devenit obiect de decor în arhitectura politică românească! Aveţi susţinere din partea Uniunii Europene, folosiţi-vă mai eficient aliaţii! Şi empatizaţi mai mult cu electoratul român, încă mai aveţi vreo 30% din intenţiile lui de vot!

Apropo de votul la Europarlamentarele şi Prezidenţialele din 2019, se dă ca sigură implicarea masivă a „omuleţilor verzi“ din Rusia în crearea haosului şi dezordinii politice perfecte într-o Românie debusolată, defensivă, tăcută, la cheremul unor lideri dictatori de „casă nouă“, foşti arendaşi, vechili şi Păturici îmbogăţiţi în cele mai sărace judeţe ale patriei. Iar cu ăştia îţi trebuie nu numai vorbă, ci şi faptă, situaţie în care sprijinul electoratului devine esenţial.