Credeam c-am terminat cu prostia asta. Păcatele părinţilor n-au relevanţă în viaţa copiilor. Tata n-a fost informator al Securităţii, înseamnă asta că eu sunt cu 5 minute mai deştept sau mai bun român? Şi dac-ar fi fost, cu ce m-ar fi ajutat acest lucru în formarea mea ca om liber după 1989? Înainte de Revoluţie aş mai înţelege crearea unor legături, după... în niciun caz.

Despre Vlad Voiculescu e vorba şi despre implicarea lui în politica la vârf în Capitală. Omul ar fi vrut să candideze la Primăria Capitalei din postura de membru PLUS. O formaţiune politică profund antipatică multora pentru că nu s-a adunat şi nu s-a unit cu USR. Şi pentru că este condusă de un fost premier de avarie, Dacian Cioloş, pe care mulţi nu-l înghit. Şi-atunci hai să-i scoatem pe nas lui Vlăduţ ce-a făcut taică-su, că a fost informator al Securităţii de pe schiurile pe care lucra sau din bazinele de înot în care-i învăţa pe alţii să stea la suprafaţă.

Nu-mi place stilul ăsta de a scăpa de nişte candidaţi. Dac-aş fi bucureştean nu l-aş vota pe Vlad Voiculescu în dauna lui Nicuşor Dan, usebistul Dan mi se pare mai performant şi mai potrivit pentru funcţia de primar general. Dar asta nu înseamnă că trebuie să cobor până la a-l desfiinţa pe Vlad pentru ce prostii o fi făcut tăticul dumisale. Să atacăm candidaţii pentru ce sunt şi ce-au făcut sau ce fac ei, nu pentru păcatele părinţilor. Altfel ne transformăm într-o societate strâmbă din cap până-n picioare, din generaţie în generaţie, până când nu va rămâne nimic relevant din prezentul nostru – pentru că totul se va judeca cu trimiteri la trecutul altora, al rudelor până la a şaptea spiţă.

Să aduci acum în discuţie „problema” tatălui informator al posibilului candidat la Capitală Voiculescu mi se pare o ticăloşie. Care, are dreptate fiul Vlad, urmăreşte să discrediteze la grămadă, pe principiul atât de drag altui Voiculescu, Dan, care motiva astfel apartenenţa proprie la Securitate: „Toţi am fost, mai mult sau mai puţin, informatori ei organelor, n-a scăpat nimeni”. Chestie urâtă şi inexactă. N-am fost toţi informatori, nu ne-am turnat toţi rudele, n-am „ciripit” toţi despre colegi şi prieteni. Vlad Voiculescu, de pildă, nu s-a ocupat cu asta. Şi-ar trebui să fie suficient pentru a nu lua în calcul apartenenţa tatălui său la altă categorie.

Dar ce nu face omul când luptă să supravieţuiască politic! Pentru că aici despre asta-i vorba, dosarele părinţilor sunt scoase la lumină la comandă politică de nişte oameni puşi în funcţiile potrivite exact în acest scop – un soi de carusel care-i urcă pe unii şi-i coboară pe alţii. Şi-ar mai fi un motiv, deloc binecuvântat: pecetea infamantă de „fiu al informatorului” se va aplica nu doar pe fruntea PLUS, a lui Dacian Cioloş sau a lui Vlad Voiculescu. Va suferi şi USR, mai ales dacă oamenii lui Barna vor decide să facă, până la urmă, un singur partid din cele două formaţiuni politice. Încurcă-i, drace!, este o sintagmă pe care mulţi politicieni hârşiţi în rele o folosesc ca pe-o măciucă atunci când dau de-o pleaşcă ticăloasă în esenţă precum „informatorul Voiculescu”, tatăl unuia care se vrea primar general sau primar de sector sau consilier general la Capitală.

Ce-ar trebui să facă, oare, Vlad Voiculescu acum? Să-şi renege tatăl? Ar fi o prostie, abia asta m-ar lămuri că fiul n-are valoare. Mă bucur că n-o face chiar dacă, repet, dac-ar fi să votez în Bucureşti l-aş vota pe Nicuşor Dan. Din cu totul alte motive, desigur.

Sursa foto - Facebook