Miercuri au murit infectaţi cu noul Coronavirus 49 de oameni din mai multe judeţe ale ţării, printre care şi Covasna. Dintre aceşti nefericiţi, 42 aveau peste 60 de ani. Joi au murit mai puţini români: „doar” 27. Din care 22 erau plus 60. Un milion de decese în toată lumea, majoritatea bătrâni, cronici, cu comorbidităţi. Creşte numărul celor infectaţi, spitalele sunt în pericol să fie blocate. Peste cel târziu două săptămâni vom vedea, probabil, o explozie a cazurilor din cauza deschiderii şcolilor.  Şi totuşi, în România se strigă pe străzi „Jos botniţa”, „Nu vrem copii cu mască în şcoli” şi alte aiureli.

Da, 30 de milioane de infectări în lume şi toate tragediile conexe, de pildă moartea a sute de mii de bătrâni, nu spun nimic curajoşilor luptători pentru libertate şi independenţă, pentru abolirea oricăror constrângeri legate de Covid 19. „Fără mască” este nu doar o lozincă, ci şi un mod de a trăi doar pentru tine, cu tupeu şi inconştienţă criminale. Lipsa de empatie, de grijă faţă de cel de lângă tine nu e o noutate în lumea noastră. Doar că până acum egoismul şi narcisismul celor care defilează prin oraşe fără mască, reclamând măsuri guvernamentale absolut normale în Pandemie, s-au manifestat în umbra anonimatului, aceşti indivizi au păstrat o aparentă tăcere, o oarecare jenă faţă de ceilalţi. Acum nu mai există bun simţ, empatie, înţelegere faţă de categorii de vârstă şi profesii vulnerabile. Medicii sunt puşi la zid, nu mai există bătrâni, bolnavi cronici,  oameni cu comorbidităţi. Există doar atotputernicul „nu contez decât eu!”. Eventual, într-o proporţie oarecare, mai contează şi copiii acestor exemplare.

S-au trezit că li se raţionalizează libertăţile dacă poartă mască, păstrează distanţa sau se spală mai des pe mâini. Nu suportă niciun fel de sfaturi, de reglementări, de recomandări, de legi sau hotărâri de Guvern. Nu-i interesează decât soarta lor, eventual cea a apropiaţilor dacă nu trec de o „condamnabilă” vârstă. Nu cred în verdictele specialiştilor, nu ascultă ce spun epidemiologii, ei nu văd decât „botniţe”, „spitale-închisori” şi „şcoli de corecţie”. Bătrânii? Să plece, care-i problema? Să dispară, e în firea lucrurilor. „Mai bine nişte bătrâni morţi decât copiii noştri cu botniţă, plexiglas la bănci şi alte constrângeri la şcoală”. Cam aşa sună „programul” lor existenţial, demn de nişte vremuri pe care le-am crezut apuse după al doilea Război Mondial.

La polul opus, din fericire există şi aşa ceva, iată reacţia unui tânăr de 30 de ani, actor în devenire: „Nu mă duc în turnee cu colegii, nu apar pe scenă, nu intru în mulţimi de oameni pentru că locuiesc cu părinţii mei, care au o anumită vârstă şi destule suferinţe, şi nu vreau să le risc sănătatea”.

Acest „drole de guerre”, acest „război ciudat” măreşte prăpastia între oameni, nu îi apropie sub nicio formă. Se văd, acum, caractere şi caractere. Ies la iveală „ciudaţii”, dar îi cunoaştem şi pe cei care muncesc zi şi noapte, care îşi sacrifică liniştea şi, de multe ori, îşi riscă propria viaţă pentru salvarea unor bătrâni anonimi, fără chip şi fără istoric,  a unor oameni cu tot felul de boli, a unor „cronici”care pentru alţii sunt o povară.

Aceşti oameni sunt medici, sunt salvatori pe ambulanţe, sunt donatori de plasmă. Sunt modeşti vânzători în magazinele în care intrăm, cu tupeu, fără mască. Sunt, iată, învăţători şi profesori pe care n-o să-i auzi niciodată spunând „mai bine nişte bătrâni morţi decât copii cu mască la şcoală”. Lor trebuie să le mulţumim câte zile vom avea. Ceilalţi, „durii” adepţi ai educaţiei spartane revendicate şi de nazişti, nu merită mai mult decât masca pe figură în deplină singurătate vreme de măcar câteva luni. Vi se pare prea mult? Prin alte părţi ale lumii, cei care nu poartă mască ori instigă la nepurtarea măştii sunt puşi să măture străzile sau, şi mai rău, să sape gropi pentru cei care au murit „de” sau „cu” Covid 19.

Singuri şi cu masca pe figură poate îşi vor da seama că nu moare nimeni din cauza măştii. Şi nici „gradele” politice şi sociale nu-i cad celui care poartă mască, păstrează distanţa şi se spală des pe mâini cu apă şi săpun, renunţând la unele comodităţi şi obişnuinţe în favoarea sănătăţii celorlalţi. Asta ca să fiu elegant şi să nu le zic de-a dreptul ce merită să audă: „Hai sictir, narcisiştilor!”.