OPINII 18 decembrie 2019

EDITORIAL. Generaţii pierdute, generaţii sacrificate, generaţii ignorante

de Dumitru Manolăchescu | 826 vizualizări

În decembrie 1989 eram proaspătul posesor a 41 de coţi de existenţă. „Muicăăă, suntem neam de piatră”... cum ne-ar cânta olteneşte Tudor Gheorghe. Piatră pe dracu’, aveam senzaţia că suntem o generaţie sacrificată, pervertită, născută când nu trebuia, minţită, manipulată şi de comunişti, şi de capitalişti. M-am îngropat în regrete şi-am mers înainte, ce altceva puteam face?

Cu timpul, sentimentul ăsta frustrant de sacrificat îmbrobodit de-o istorie nedreaptă s-a mai estompat. Cu timpul mi-am dat seama că, îmbătrânind, nu semeni doar prostie, neadaptare şi refulare, ci reuşeşti să priveşti de sus, ca un înţelept, hoarda de tineri buimaci care n-au trăit în comunism, dar care regretă comunismul pentru că aşa au auzit de la părinţii lor. Tânărul parlamentar pesedist născut la Revoluţie care îl apăra la o şedinţă solemnă consacrată Revoluţiei pe bătrânul comunisto-securist mumificat şef al Senatului este o pildă vie a neputinţei societăţii româneşti de a se despărţi de „idealurile” neîntinate ale comunismului lui Ion Iliescu. Dacă există încă tineri care văd salvarea în comunism, egalitarism, autocraţie, izolare, xenofobie, ce pretenţii să am eu de la generaţia mea, cea atât de hulită, condamnată, blestemată?! Dacă cei nenăscuţi în comunism pot fi atât de ignoranţi, refuzând să-şi cunoască istoria şi valorile adevărate, ce pretenţii să ai de la „paşoptişti”?!

Pe 17 decembrie 1989, la Timişoara erau omorâţi de armată şi securitate primii 66 de oameni care strigau „Libertate”, „Jos Ceauşescu” şi „Jos comunismul”.  Auzeam ştirile la „Europa liberă” şi-mi amintesc că am început să strig: „Gata, s-a terminat”. Era clar că pentru regimul comunist al prea-iubiţilor nu mai exista cale de întoarcere, indiferent cât sânge nevinovat avea să curgă. Mult mai târziu am aflat că alţi morţi, vreo 40 de oameni, au fost căraţi din Timişoara la Bucureşti, arşi şi împrăştiaţi în Dâmboviţa.

Încerc să spun că fără Timişoara 16-21 nu ştiu dac-ar fi existat Bucureşti 21-22 decembrie. Este încă un motiv pentru care merită să ne amintim, să-i cinstim, să-i comemorăm pe eroii-martiri din Timişoara. Nu să ne batem joc de morţi ascultându-l pe Meleşcanu perorând de la înalta tribună senatorială despre „revoluţia noastră”. Simpla lui prezenţă în acel parlament este o jignire la adresa celor care au murit strigând „Jos comunismul”.

Rememorăm în fiecare decembrie faptele de-acum 30 de ani. E o datorie de onoare, pentru că tinerii nenăscuţi atunci trebuie să ştie cum a fost. Când vom reuşi să ne despărţim de sinistrele figuri care au confiscat Revoluţia, când Ion Iliescu va fi judecat pentru sângele vărsat de armata română după fuga lui Ceauşescu cu elicopterul de pe acoperişul Comitetului Central, când vom scăpa de „revoluţionari” cu false diplome de „luptători cu rol determinant”, când vom afla adevărul la întrebarea „cine-a tras în noi după 22”, când mumiile politice conjuncturale de teapa unora ca Meleşcanu sau Tăriceanu vor avea bunul simţ să se retragă de pe scena publică, atunci ne vom putea împăca nu doar cu prezentul, ci şi cu trecutul nostru recent. Ar fi un pas absolut necesar, fără de care pacea socială rămâne o vorbă-n vânt,  vânturată propagandistic de urmaşii politici ai „bătrânului edecar comunist” Ion Iliescu.

De ignoranţi nu vom scăpa, însă, niciodată. Ignoranţa va fi abil întreţinută de oamenii vreunui partid. Ignoranţa a fost şi încă este extrem de utilă. Mă şi gândesc la generaţiile care nu vor scăpa, aşa cum nu scăpăm nici noi, de întrebări esenţiale: „Ce-aţi făcut, moşilor, în ’89? Aia numiţi voi Revoluţie? Noi suntem ignoranţii?? Hai să-ţi arăt ultimul tip de telefon smart, poate că-ţi schimbi părerea”...

Istoria, Revoluţia, Ceauşescu? „Fraze de dânşii inventate”, cum spunea alt ignorant genial, Eminescu...  

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.