Deputatul liberal Pavel Popescu va lupta până la ultima suflare politică pentru intrarea României în spaţiul Schengen. Şi nu e singur, alături de el se află o generaţie întreagă de politicieni patrioţi din Parlamentul României. Un parlament orb, surd, dar extrem de vorbăreţ. Un parlament limbut.

Păi merită lăudaţi şi premiaţi băieţii şi fetele din „generaţia Pavel Popescu”, cea care îi ameninţă pe olandezi şi austrieci cu promovarea în Parlament şi Guvern a unei legislaţii care să zdrobească firmele olandeze şi austriece din ţara noastră dacă guvernele celor două ţări se vor opune, aşa cum au anunţat deja, intrării României în Schengen. Este o dovadă de patriotism politic pur, adânc, curat, dezinteresat, transpartinic.

Aşa o fi? Poate că aşa arată pentru cei din generaţia politică PNLSD. Pentru alţii, însă, e o dovadă de tâmpenie ofensivă, motivată doar de interese pur politice, care n-au nicio legătură cu realitatea, deci nici cu ţara pe care Pavel Popescu ar trebui să o apere.

Fac parte din ultima categorie. Mi se pare că deputatul liberal şi generaţia lui de patrioţi nu acceptă să-şi termine mandatul cu o înfrângere răsunătoare. Mi se pare că nu soarta României îl interesează pe Pavel Popescu, ci soarta PNLSD – o prescurtare a adunăturii politice care ne conduce spre dezastru dirijaţi de liberalul suprem de la Cotroceni.

Aşa se vede de la geamul meu de „antiromân”, cum îi numeşte deputatul liberal pe toţi cei care cred că spaţiul Schengen, atât de necesar altfel românilor şi economiei româneşti, a fost şi este în continuare boicotat chiar de clasa politică românească. Nu are voie nimeni să scoată o vorbuliţă despre politicienii ticăloşi care n-au făcut nimic pentru a întări încrederea europenilor în capacitatea României de a avea graniţe şi legi sigure. Cine-o face e antiromân sau „promovează o atitudine total anti-românească”, aşa cum scrie deputatul Popescu într-o postare înfiorată de patriotism pe Facebook.

O să-mi asum şi riscul ăsta, n-ar fi o noutate pentru mine să mă înjure politicienii. Voi spune, aşadar, tare şi limpede: clasa politică din care face parte liberalul Pavel Popescu nu merită să fie salvată de o intrare nemeritată a României în spaţiul european de liberă circulaţie. Această clasă politică se zbate acum ca peştele pe uscat, urlă şi spumegă de neputinţă după ce ani de zile a semănat suspiciune, neîncredere şi nesiguranţă în ţările UE. Se zbate şi urlă pentru că trebuie să se laude cu ceva la viitoarele alegeri, iar spaţiul Schengen atât de dorit de români ar fi pariul câştigător perfect.

Îi pot înţelege şi pe olandezi, şi pe austrieci, şi pe suedezi: nu ne vor în Schengen nu pentru că ne urăsc ei fără motiv, sau pentru că nu le place lor căluşul românesc. Se opun intrării ţării noastre în acest spaţiu pentru că ni s-a dus buhul de hoţi, cerşetori, violatori, prostituaţi, traficanţi de carne vie. Am stricat aerul mai peste tot pe unde s-au dus „înaintemergătorii” călare pe mături şi ceaune, iar politicienii deputatului Popescu şi altor senatori şi deputaţi n-au mişcat un deget pentru a opri „exodul” care a speriat Vestul, Nordul şi restul Europei. 

Acum, când se apropie sprintul final în cursa politică de 4 ani cu obstacole, s-au trezit Popeştii să ia atitudine împotriva „detractorilor” antiromâni din interior şi exterior. Pe cei din Austria şi Olanda îi aranjează dom’ Popescu cu nişte legi care le strică afacerile. Mai greu e cu „atitudinea anti-românească” din interior, dar va găsi ’mnealui o soluţie să le închidă gura şi trădătorilor din ţară.

Mi-am dorit mult să intrăm în Schengen, să intrăm în rândul ţărilor civilizate din Europa. Dar nu cu orice preţ. Am visat la libera circulaţie a românilor în Europa pe merit, demn, nu ca urmare a ameninţărilor tâmpite ale unor politicieni luaţi de valul populismului. Pentru a atinge acest vis, însă, ar fi trebuit ca politicienii noştri, întreaga clasă politică românească să fi făcut din vreme, adică de multă vreme, ce trebuia să facă, ce a fost rugată să facă: să oprească migraţia, să întărească controlul la graniţe, să descurajeze corupţia vameşilor, să voteze nişte legi ale Justiţiei în acord nu doar cu pretenţiile justificate ale Uniunii Europene sau Comisiei de la Veneţia, ci şi cu solicitările societăţii civile din România. „Patrioţii” deputatului Popescu n-au făcut nimic din toate acestea, iar acum strigă şi urlă că suntem nedreptăţiţi şi e musai să ne răzbunăm pe „antiromâni”.

Nu suntem nedreptăţiţi. Primim, doar, ceea ce ne-au „dăruit” politicienii români, indiferent de partid: antipatia, indiferenţa şi pretenţiile uneori excesive, alteori nedrepte ale unor ţări din Uniunea Europeană înfricoşate de isprăvile unor conaţionali de-ai noştri certaţi cu legea, cu bunul simţ, cu civilizaţia.