OPINII 23 noiembrie 2022

EDITORIAL. Fular tricolor cu hărţi revizioniste

de Dumitru Manolăchescu | 1205 vizualizări

De ce să apari la un eveniment lejer, o întâlnire cu un fotbalist în vogă, cu un fular al discordiei cu vecinii?! Doar pentru că te cheamă Viktor Orbán, eşti premierul Ungariei şi n-ai pic de respect pentru vecinii pe care-i acuzi că ţi-au „furat” bucăţi dintr-un imperiu ruinat, în care Ungaria era „mare” doar în cărţile de poveşti?!

Sau doar pentru că Orbán Viktor, premierul dovedit rasist, xenofob şi revizionist, bun prieten cu odiosul criminal de război Vladimir Putin, chiar se gândeşte cu nostalgie la revenirea la Ungaria, după o eventuală victorie a armatei ruse în Ucraina, a acestor teritorii „furate”?!

Sau poate pentru că Uniunea Europeană atât de preţioasă şi civilizată nu ştie cum să se poarte, cum să-l pună la punct pe premierul „năzdrăvan” şi „nesupus” vreunor reguli ale corectitudinii politice şi bunului simţ în relaţiile cu vecinii?! 

Ca să vezi câte idei urâte îţi pot trece prin cap la vederea unui simplu fular tricolor, împodobit cu o hartă revizionistă! N-ar merita să ne batem capul cu orgoliile moştenite de premierul ungar din vremuri demult apuse. Dar uite că realitatea nu ne lasă, premierul-problemă continuă să sfideze orice reguli de bună convieţuire nu doar cu România şi Ucraina, ci şi cu Uniunea Europeană.

Culmea e că şi-a pus la gât fularul ăsta la doar câteva zile după ce miniştri ai guvernului ungar au discutat prieteneşte cu ministrul de Externe român despre îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări în unele puncte esenţiale. Când a fost la Tuşnad Băi, în vară, a dat asigurări autorităţilor de la Bucureşti că nu va relua sordidul discurs revizionist şi xenofob cu care a speriat Ardealul românesc. Şi ne-a tras-o fără jenă, fără milă, fără respect, adăugând la concertul propagandist pro-Putin o notă rasistă discordantă.

O fi precum scorpionul sinucigaş, care îşi înţeapă victima pe spinarea căreia trecea apa pentru că aşa e firea lui, nu poate altfel? Posibil. Dar mai degrabă aş zice că el cântă melodia pe care ştie că o aşteaptă fanii care îl votează necondiţionat, pe el sau partidul lui, de trei sau patru mandate încoace. La urma-urmei, de ce să schimbi ceva care funcţionează?! Ştii că în unele zone din Transilvania discursul tău rasist, revizionist şi xenofob este apreciat şi aplaudat, de ce să renunţi la el?! Îi dai înainte şi nu simţi cât de penibil, inadecvat şi anacronic devii. Pentru că nu-ţi spune nimeni din ceata de aplaudaci că eşti inoportun, penibil şi anacronic. Şi nicio oglindă, de la niciun hotel în care stai, nu-ţi arată adevăratul chip.

Ucraina a protestat împotriva gestului revizionist al premierului ungar. A făcut-o şi Ministerul de Externe al României. Şi ce dacă?! Nu-şi bate capul UE cu hărţile revizioniste de pe fularele tricolore ale lui Orbán Viktor. Dimpotrivă, Comisia Europeană se pregăteşte să cedeze în faţa şantajului practicat de Orbán Viktor faţă de sancţiunile pe care Uniunea a promis să le administreze guvernului ungar pentru derapajele în materie de democraţie, justiţie, libertatea presei etc.

Şantajul e simplu: tot ce înseamnă restricţii şi sancţiuni la adresa Rusiei lui Vladimir Putin, tot ce înseamnă ajutor pentru Ucraina primeşte un vot negativ din partea Ungariei dacă UE va scădea vreun euro din miliardele pe care această ţară urma să le primească. Mai pe înţeles: nu ne daţi miliardele care ni se cuvin, nu votăm nimic din ce vreţi voi să votăm!

Noi să fim sănătoşi! Şi să se termine războiul din Ucraina, să se mai liniştească vecinătăţile, bursele, preţurile. Tot ce îmi doresc acum, şi aici cred că sunt în asentimentul multor cititori ai ziarului, este să intrăm în anul care vine cu o victorie a Ucrainei în faţa invadatorilor ruşi. S-ar putea ca acest lucru să-l mai liniştească puţin şi pe impetuosul purtător de falnice fulare revizioniste de la Budapesta.

Sursa imaginii: Facebook/Orbán Viktor

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Costin Cristea, 23 noiembrie 2022
UN NESIMȚIT ORDINAR!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.