„Fructele mâniei” este titlul unui roman celebru din anii 1940, autor americanul John Steinbeck. Romanul anunţa o revoluţie care nu s-a întâmplat, dar care, iată, îşi găseşte ecou în realitatea românească de azi.

Sărăcie, umilinţă, depresie, nedreptăţi flagrante, lipsă de speranţă, neîncredere în autorităţile statului. Sunt ingredientele perfecte pentru orice revoluţie. Toate se petrec în România anului 2019. Dar la români nu se pot  două revoluţii în doar 30 de ani. „Nu se egzistă”, cum ar zice orice premier analfabet. Aşa încât vom considera că „fructele mâniei” nu s-au copt încă, ori sunt coapte dar nu pentru o „rivoluţie” ca la Ploieşti, ci pentru una mai trainică şi mai durabilă: Revoluţia Votului.

Şi-atunci de ce tot scandalul şi toate aşteptările pentru 10 august? Simplu: pentru că între timp s-a produs „dosarul Caracal”. Românii au descoperit cu mirare că Republica Caracal, cu cacofonia de rigoare, nu este o plăsmuire a sorosiştilor, a corporaţiilor sau a trădătorilor de neam şi ţară – adică a celor care mai au îndrăzneala să critice sau să-i înjure pe guvernanţi şi pe slugile lor din Poliţie, Procuratură, Jandarmerie, ministere, primării, prefecturi şi alte instituţii importante ale statului. Nu, Republica Caracal este o realitate cu care două  fete ucise în mod bestial ne-au făcut cunoştinţă taman când noi ne consumam netulburaţi somnul de după-amiază. Dosarul Caracal a explodat nu doar în faţa prost machiată a amazoanelor din guvern, ci şi în faţa unei naţiuni nepregătite să înghită pe post de felul trei macabrul scenariu de la „casa groazei”: trupuri incinerate în butoaie, oase, sânge, mizerie şi abjecţie.

Nu voi mai insista pe eveniment, oricum e prea mult pentru „simţitorul” multora dintre noi. Dar nu pot să nu remarc „fitilul” pe care Caracalul mafiot îl aprinde sub nobilele şezuturi pesediste, cele cu care mai-marii de la guvernare gândesc binele şi viitorul ţării.

Revenind la 10 august şi la „parastasul” de un an al micii revoluţii diasporene: nu doar despre Diaspora va fi vorba. La protestele anunţate vor fi mai mulţi oameni din ţară decât din afara ei. De ziua asta ştiu sigur că se păzesc ca dracu’ de tămâie nişte preţioşi miniştri şi şefi de partide. Mai ştiu că ziua asta este aşteptată de alţi şefi de partide şi politicieni din Opoziţie ca să măsoare forţa de reacţie a maselor populare într-o situaţie de criză instituţională cu câteva luni înainte de alegerea preşedintelui. Va fi interesant de văzut, de auzit, de simţit „pulsul” Străzii în această zi. Am remarcat asociaţii ale românilor din Diaspora care îi descurajează pe români să vină la proteste, glosând pe marginea „politizării” evenimentului, care poate fi inclus într-o campanie prezidenţială în favoarea unora şi în defavoarea altora.

Nu mă-nnebuni, coană Nataliţo! Păi sigur că de politică e vorba, dar ne-am prins cam de unde vin asociaţiile astea, am recunoscut stilul „apolitic” al premierului Dăncilă, atât de eficient ajutată de ministrul Intotero al românilor de pretutindeni... Ia mai lăsaţi-ne, madamelor, dac-ar fi după voi n-am mai scoate o vorbuliţă pe străzi fără acordul şi cenzura PSD-ALDE,  pentru că, nu-i aşa, totul se politizează împotriva guvernului! Că dac-ar fi în sprijinul lui, n-ar fi nicio problemă, să vină la manifestaţii şi să strige pe străzi împotriva Opoziţiei cât de mulţi...

Fructele mâniei româneşti nu sunt coapte. Dar vor fi în noiembrie şi mai ales în primăvara şi toamna anului viitor. Până atunci vom rezista cumva, chiar dacă în România se omoară şi-acum mii de porci din gospodăriile populaţiei minţite de ministrul Daea pe motiv de pestă porcină. Nu desconsideraţi victimele pestei porcine, chiar dacă alţi porci, din Caracal, ne acaparează toată atenţia. Porcii omorâţi de un guvern incompetent şi mincinos pot îngropa definitiv sistemul pesedist corupt altfel bine înţepenit în aşezările din sudul şi estul României, adică exact acolo unde ţara e acaparată de „ciuma” roşie. Mă rog, pestă, ciumă, tot dracu’ ăla e...

Pe 10 august vom striga, ca de obicei, Jos guvernul pesedist. Nu va cădea nu pentru că nu merită, ori pentru că nu îi este suficient de frică. Nu va cădea pentru că „fructele mâniei” nu sunt încă destul de coapte. Şi pentru că merită să cadă de tot, nu doar pe bucăţi...