OPINII 30 martie 2018

EDITORIAL. Frica, lupta şi procesele „foştilor“

de Dumitru Manolăchescu | 732 vizualizări

Vi se pare că n-am dreptate spunând că nu ştim ce suntem, ce vrem şi încotro ne îndreptăm? Dacă da, atunci e musai să vedeţi rezultatele unui sondaj IRES decriptat de curând: 75% dintre repondenţi cred că România merge într-o direcţie greşită, iar 47% cred că de vină pentru asta sunt Guvernul şi Parlamentul. Am o scuză, adică, fac parte dintr-un larg eşantion de români sceptici care n-au crezut, de-a lungul anului trecut, în bunele intenţii ale unei guvernări corupte.

Şi mai interesant în sondajul IRES e faptul că românii s-au temut în 2017 mai mult de criza politică (27%) decât de creşterea preţurilor (24%) sau boală (doar 14%). Ce ne spune treaba asta? Simplu: oamenii s-au săturat de schimbările repetate de guvern, de Partidul Conducător, de lăcomia şi prostia guvernanţilor.

Bun, astea sunt rezultatele sondajului pe anul trecut, acum lucrurile s-au schimbat. Serios?! Să vedem ce şi cum s-a schimbat: creşterea preţurilor nu ne prea interesează, o dată cu ele au crescut şi lefurile şi pensiile – măcar pe hârtie, dacă nu în buzunar, dar ce mult contează să crezi în promisiunile Partidului! Boala n-ai cum s-o eviţi, fatalismul mioritic acţionează la români mai mult decât învăţăturile tuturor Sfinţilor ortodocşi: ce-o fi, o fi; ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus... Şi altele, şi altele, e plin poporul nostru de vorbe înţelepte. Aşa că am rămas cu aceeaşi frică de o criză politică majoră, dublată de un impuls sănătos pentru apărarea Justiţiei. „Frica şi lupta“ ne vor duce, însă, înainte, iar asta e singurul lucru optimist care se întrezăreşte la orizontul anilor 2018-2019.

Plus nişte procese răsunătoare, care cu siguranţă vor face obiectul unor cercetări sociologice spre sfârşitul acestui an. De pildă:

* Procesul tovarăşului Ion Iliescu, implicat în crime împotriva umanităţii cu ocazia mineriadei din iunie 1990. Un proces răsunător, în care fostul Luceafăr al huilei, Miron Cozma, va juca un rol principal. Din câte-mi dau seama şi-ar dori chiar să acuze, i-ar plăcea să fie un soi de procuror, dar n-aş crede că va scăpa atât de uşor. Lângă cei doi se va aşeza în boxa acuzaţilor Petre Roman, un premier pe termen scurt, arogant, nefericit, neatent şi ghinionist.

* Alt proces cu impact mediatic va fi „regalul“ penibil al pădurilor retrocedate fostului rege Mihai I. Urmaşii acestuia au dat în judecată statul român, Margareta şi Radu Duda vor despăgubiri de milioane de lei pentru că nu-şi pot folosi terenurile forestiere retrocedate. Iată o prostie marca Iliescu – Roman – Năstase care ne va urmări multă vreme: cum să dai zeci de mii de ha de păduri unei persoane fizice, fie ea şi un fost rege al României?! Cum să retrocedezi clădiri şi bunuri de importanţă strategică foştilor proprietari? V-am mai spus, cred, ungurii au rezolvat-o (ca de obicei, aş spune...) extrem de simplu: n-au retrocedat decât ciurucuri, restul au fost despăgubiri financiare, dar nicio despăgubire nu s-a ridicat la mai mult de 50.000 de euro. Iar ajungem la înţelepciunea populară: domnia şi prostia se plătesc! Aşa este, deocamdată însă Ministerul Mediului are noroc: pădurile astea regale fac parte, multe dintre ele, din arii protejate. E nevoie de avizul Uniunii Europene, cu alte cuvinte. Abia după primirea acestui aviz se va lămuri şi ce oferă Guvernul familiei regale: dreptul la exploatare deplină a pădurilor cu pricina, sau compensaţii băneşti. În ambele situaţii România pierde, pentru că am vrut să fim mai catolici decât papa. Şi-acum îmi aduc aminte răcnetele ţărăniste la care, din motive care scapă unei logici normale, Iliescu, Roman şi Năstase au plecat urechea la vremea respectivă, ascultători: „Restitutio in integrum!“. Apoi s-au devoalat şi profitorii: camarila fostului FSN, în frunte cu apropiaţii politici ai liderului suprem...

Va fi un an interesant, ne mai aşteaptă şi-un referendum pentru familie, prin care actualii lideri ai Partidului Conducător vor să-şi atragă simpatia Bisericii Ortodoxe şi a pupătorilor de moaşte. De parcă din cauza „uniunii“ dintre bărbaţi ar fi pierdut România 5 milioane de suflete în nici 30 de ani...

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.