OPINII 12 august 2019

EDITORIAL. Frica de memoria votului. Impresii din Piaţa Victoriei

de Dumitru Manolăchescu | 321 vizualizări

Drumul de la Sf. Gheorghe la Bucureşti în oricare zi a săptămânii, deci şi (mai ales) în sâmbăta protestului-parastas la un an de la moartea încrederii în statul român, este un calvar. Te târâi ca o broască ţestoasă consumând motorină sau benzină şi otrăvind aerul „pur” al Văii Prahovei – vai de capul ei de staţiune fără niciun alt Dumnezeu decât Consumul cu orice preţ.

Dar într-un final ajungi în Capitală. Pleoştit, transpirat, dar gândind că faci un lucru bun, că aparţii unei mulţimi selecte de protestatari căreia România europeană îi datorează enorm. Pe străzile care duc la Guvern te cercetează nu doar privirile circumspecte, dar inofensive, ci şi mâinile pricepute ale jandarmilor şi poliţiştilor. N-au nimic împotriva tricoului cu vorbe grele la adresa PSD, dar îţi suspectează ţigările şi îngheţata topindu-se-n sacoşă – să nu cumva să consumi droguri sau alte substanţe interzise.

Trecem după o vreme, ajungem în mijlocul acţiunii, oamenii se plimbă calmi dar hotărâţi în direcţii de nimeni ştiute. Studiouri improvizate de televiziuni, Mihai Şora îmbrăcat în negru la Girafă, camere de filmat şi fotografiat peste tot. Lozinci, pancarte, scrieri inspirate, multe cunoscute, versuri de Eminescu despre politicieni şi tarele lor, unii cu tobe, mulţi cu vuvuzele şi fluiere. O scenă pe care se produc „civili” fără talent şi voce, muzică patriotică, „Noi suntem români” şi-o remarcă la microfon: „Începem să semănăm cu mitingurile PSD, desfiinţaţi scena şi opriţi muzica, n-avem nevoie”.

De jos, din mulţime, n-ai perspectivă dar ai solidaritate. Simţi că omul de lângă tine vibrează la fel. E un sentiment formidabil, strigi şi tu ce strigă lumea, agiţi lozinci şi mai bei o gură de apă. Nu-i ca la televizor, nu vezi de sus, din dronă, imaginea Pieţei, nu-i spectaculos. Dar viaţa e rareori ca la televizor. Tudor îmi arată locul în care anul trecut pe 10 august l-au lovit jandarmii cu apă, gaze şi cartuşe: „N-a fost joacă, erau hotărâţi să ne termine, eram în preajma Girafei, nici vorbă să ne opintim să intrăm în Guvern”. Da, nici vorbă să fi fost măcar o încercare de lovitură de stat, dar strategii PSD aveau nevoie de-o scuză. Pe care au găsit-o la repezeală, ştiu şi ei că nu-i crede nimeni, dar ce mai contează?!

Ce m-a frapat acolo, în Piaţă, a fost calitatea şi energia latentă a oamenilor. Molipsitoare şi mobilizatoare. Am înţeles de ce le e frică celor de la Putere când 20.000 de oameni strigă „Demisia” sau „Jos PSD”. Frica este sentimentul dominant al oamenilor politici, mai ales atunci când se simt vinovaţi, când ştiu că greşesc. Strada, mulţimile înfuriate înfricoşează infinit mai mult decât orice discurs în Parlament. Doar că frica trece, mulţimile nu pot protesta tot timpul, se mizează mereu pe ideea că timpul vindecă orice rană.

Dar aici puternicii zilei greşesc: nu orice rană socială este vindecată de timp. Ziua de 10 august 2018 nu va fi uitată uşor. Nici „Colectiv”, nici Alexandra şi Luiza, nici drama din Apuseni, nici Mineriadele din 1990 sau Revoluţia din 89. Ajunge o scânteie şi amintirile se reactivează, oferind mulţimii inteligente o forţă uriaşă. Iar Piaţa Victoriei a fost ocupată, sâmbătă, de oameni inteligenţi, cu memorie, deloc superficiali.

Că guvernanţilor le e frică nu în Piaţă mi-am dat seama, ci acasă, după ce am citit despre iniţiativa ministrului-genunche Pop, semi-analfabetul fost la Educaţie, care propune o Zi a unităţii civice pe 10 august... Cât tupeu, câtă neobrăzare, dar şi cât de frică trebuie să-ţi fie, pesedistule, ca să propui tu, în numele tovarăşilor tăi, a celor care i-au bătut şi gazat pe protestatarii paşnici, o asemenea Zi!? Nişte hoţi fricoşi, asta sunteţi. Vă e frică de votul oamenilor, e singurul demers pe care nu-l puteţi controla în întregime. Iar votul are întotdeauna memorie... 

Pianul lui Davide Martello ne-a însoţit cu acorduri spre staţia de metrou. În subteran mă abordează un tânăr: „Aveţi cel mai frumos tricou”. „E vechi”, îi zic la repezeală. „Da, dar ce scrie pe el e mereu actual”. Nu mă întrebaţi ce scria pe tricoul meu, că n-am voie să vă spun. Mă amendează vigilenţii paznici ai onoarei pesediste.

În loc de concluzie: câtă vreme Strada inteligentă şi energică protestează, România mai are şanse să intre în normal. Pentru că acesta a fost, de fapt, mesajul zecilor de mii de oameni din Piaţa Victoriei: vrem să trăim ca nişte oameni normali într-o ţară normală; fără să ne fie frică, fără să fim umiliţi de cei pe care-i plătim ca să ocupe importante funcţii publice.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.