OPINII 5 aprilie 2023

EDITORIAL. Faţa suportabilă a răului politic

de Covasna Media | 1104 vizualizări

Bulgaria este nu doar vecina, ci şi „concurenta” noastră la favorurile spaţiului de liberă circulaţie Schengen. Am pus ghilimele pentru că nu e vorba de o concurenţă reală, UE ia ţările noastre la pachet, suntem un soi de siamezi, nu ne putem despărţi decât printr-o operaţie riscantă şi dureroasă.

Şi-atunci e nevoie ca noi să stăm cu ochii şi mintea deschise la ce se-ntâmplă la vecinii bulgari, iar ei să tragă din când în când cu ochiul peste gard la noi. 

De pildă, duminică ei au avut alegeri. Din nou... Este a cincea rundă de alegeri parlamentare în abia doi ani. Mult, foarte mult chiar şi pentru nişte oameni calmi, senini şi răbdători cum par a fi bulgarii văzuţi de la distanţă.

Nu e o surpriză să aflăm că nici a cincea rundă de alegeri n-a rezolvat problema Puterii în Bulgaria. Cele două mari blocuri, alianţe sau cum vreţi să le spuneţi, n-au reuşit să se departajeze decisiv în preferinţele electoratului. Conservatorii de la GERB şi Uniunea Forţelor Democratice au luat 26,6% din voturi, în vreme ce blocul liberal (format şi el din două partide) a fost votat de 24,7% dintre bulgari. 

Surpriza a venit din partea partidului naţionalist pro-rus „Renaşterea”, care a strâns 14,2% din voturi. Cam ca AUR-ul nostru. 

Cele două mari partide care şi-au împărţit perioadele de guvernare şi premierii până acum se urăsc de moarte. Dacă trecem puţin în registrul politic dâmboviţean, GERB-UFD înseamnă PSD-ul nostru, iar PP („Continuăm Schimbarea”) şi DB („Bulgaria Democrată”) reprezintă alianţa liberală aşa-zis reformistă, cum ar fi PNL-ul nostru fără USR. 

Nici un analist politic cu scaun la cap n-ar da doi bani pe o alianţă a celor două blocuri în vederea formării unui guvern care să ţină măcar doi ani, dacă nu chiar patru într-o Bulgarie care face eforturi mari să se rupă de „fraţii” ruşi.

Dar cine credea, cu doi ani în urmă, că în România preşedintelui liberal profund anti-PSD Klaus Iohannis Puterea va fi împărţită aproape frăţeşte între PSD şi PNL?! Plecarea USR de la guvernare şi „târgul nedemn” moşit de Iohannis între social-democraţi şi liberali a distrus multe iluzii şi multe jocuri la vremea respectivă. 

Şi totuşi, târâş-grăpiş, în pas de melc accidentat la gleznă, alianţa PSD-PNL a rezistat, ba chiar s-a cimentat într-o Europă extrem de fragilă din cauza invaziei criminale ruseşti în Ucraina, Pandemiei, migranţilor, crizelor de toate felurile care au urmat. 

Ei bine, iată cum Rusia invadatoare uneşte lumea care vrea să fie liberă, să trăiască fără dictatori nebuni cu mâna legată de valiza nucleară: este foarte posibil ca frica de partidul naţionalist pro-rus „Renaşterea”, manipulat din Rusia lui Putin, să fie liantul necesar pentru o alianţă a conservatorilor şi liberalilor care să dea, în sfârşit, bulgarilor un guvern sigur pe picioarele sale.

Cred că am mai spus-o, dar simt nevoia să mă repet pentru că este unul din foarte puţinele lucruri bune pe care le pot scrie despre „epoca” Iohannis din al doilea mandat prezidenţial: neamţul nostru ori a avut o viziune politică irepetabilă atunci când i-a încovrigat pe pesedişti şi penelişti la guvernare, ori a fost temeinic sfătuit de „consilierii” din afară să insiste pe mişcarea asta, ori a dat cu banul şi i-a ieşit Ciolacu-Ciucă în poză. În toate situaţiile, prezidentul a câştigat o linişte extrem de preţioasă pentru ţară în vecinătatea unui conflict major. 

A câştigat, de fapt, ceea ce vedem acum că se chinuie bulgarii să câştige: un Guvern cu „G” mare, cât de cât sigur pe politicile sale, format prin alianţa conservatori-liberali. Aşa încât Iohannis are dreptul să afirme acum privindu-ne în ochi fără să clipească: „Nu există alternativă la alianţa PSD-PNL”.

Nu ne place deloc, dar chiar aşa este. Extrema naţionalistă pro-rusă de la noi, AUR, nu poate fi o soluţie la guvernare nici dacă ar obţine 25% din voturi. Iar USR e bine să existe, să crească, să se maturizeze, să înveţe să negocieze, să înveţe „arta compromisului” într-o Opoziţie extrem de palidă.

Despre ce se va întâmpla cu alianţa asta la viitoarele alegeri, când probabil PNL se va rupe în două tabere, rămâne de văzut. Pas cu pas...

Revenind la prietenii noştri bulgari, poate că se uită şi ei peste gard şi învaţă ceva din experienţele noastre, ajutaţi de presiunea pe care o exercită nevoia de stabilitate reclamată de „valiza cu bani” de la Uniunea Europeană.

Pentru că e o vorbă care se lipeşte perfect pe exemplele de mai sus: rău cu rău, dar mai rău fără rău! E suficient loc de interpretări, poate să ia fiecare ce-i place din înţelepciunea asta populară.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.