SPORT Acum 8 ore, 27 minute

Noi rezultate remarcabile obținute de judocanii de la ACS SAMURAI OPS Sfântu Gheorghe la Cupa „KAME JUDO CUP” organizată la Brașov

de Covasna Media | 293 vizualizări

În perioada 01- 02 Noiembrie 2025, pe parcursul a două zile în Sala de Sport Metrom din Brașov s-a desfășurat Cupa „KAME JUDO CUP”, competiție de judo la care au participat în jur de 300 sportivi din 28 cluburi din România și Republica Moldova, destinată copiilor până la U16 ani. În prima zi de competiție au luptat copii de la categoria U8 și U10 ani în categorii de câte 4 sportivi în categorie, practic toți copii obținând diplome și medalii, urmat de un stagiu tehnic pentru toate categoriile de vârstă cu multipla campioană internațională, medaliată la toate competițiile internaționale, cu un palmares de 8 medalii de aur, 10 de argint și 17 medalii de bronz, Andreea Chițu, vicepreședinte al Federației Române de Judo. Duminică 2 noiembrie, după cântarul oficial, competiția a continuat cu categoriile de varstă:U12, U14 și U16 ani, competiția fiind una serioasă cu mulți sportivi in categoriile de greutate și ani.

Clubul A.C.S. SAMURAI OPS Sfântu Gheorghe a fost prezent la această competiție cu 5 sportivi , pregătiți de antrenorul de judo și arte marțiale Oltean Petru Shihan și instructorul de judo Caruz Cristinel Ionel. Sportivii de la samurai au luptat doar la categoriile de U12 și U14 ani, rezultatele acestora fiind următoarele:

  • Nagy Denis – Alexandru locul 3, medaliat cu bronz la categoria de -30 kg./U12 ani;
  • Rădeanu Flavius-Valentin – locul 3, medaliat cu bronz la categoria de -34 kg./U12 ani;
  • Pop Vlad-Raul – locul 2 medaliat cu argint la categoria de -60 kg./U12 ani;
  • Szekely Reka-Krisztina – obține 2 medalii, locul 2 medalie de argint la categoria de -36 kg./U14 ani și locul 3, medalie de bronz la o categorie mai mare, la categoria -40 kg.U14 ani;
  • Negrea Victor – locul 3, medaliat cu bronz la categoria de -42 kg./U14 ani.

„Rezultatele sportivilor noștri sunt considerate ca fiind foarte bune, practic toți sportivii de la ACS SAMURAI OPS Sfântu Gheorghe urcă pe podiumul de premiere, făcând astfel cinste clubului si orașului, practic 5 sportivi se întorc acasă cu 6 medalii muncite din care 2 de argint și 3 de bronz dar cu toții pe podiumul de premiere la această competiție”.

Mulțumim pe această cale tuturor acelora care au contribuit la pregătirea, participarea și obținerea acestor rezultate deosebit de frumoase, părinților acestor minunați sportivi care îi susțin moral și financiar, mulțumim Consiliului Local Sfântu Gheorghe pentru finanțarea parțială a cheltuielilor prin programul sportiv „Sfântu Gheorghe sprijină sportul” și nu în ultimul rând mass-mediei locale pentru mediatizarea acestor rezultate frumoase obținute de noi.

Sursa: comunicat de presă 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.