Nu ştiu de ce i-au numit „lucrători esenţiali”. Dar oricum i-ar fi numit – „prioritari”, sau „importanţi”, de pildă –, tot dracu’ ăla era, n-ar fi sunat bine în urechile nimănui, cu atât mai puţin în cele ale „egalitariştilor”. Pentru că aceşti oameni se vor vaccina contra Covid 19 înaintea altora la fel de egali...

Nu ai nici vaccin cu nemiluita, nici spaţii şi oameni care să vaccineze populaţia 24 de ore din 24 fără cozi, fără înghesuială, fără huiduieli. Colonelul Gheorghiţă şi cei care se ocupă de vaccinare au reuşit să facă acest proces complicat unul suportabil, dacă nu de succes – cum ne sugerează nişte clasamente europene în care România ar fi pe primele locuri în această acţiune. N-aş crede prea mult în locul ăsta fruntaş, aş zice că suntem ceva de genul „măgarul între oi”.

Dar acest vaccin esenţial a fost rapid confiscat politic de câţiva „formatori de opinie” şi politicieni neesenţiali, care n-au altă treabă în pauza asta parlamentară. Vigilentul Marcel Ciolacu este oripilat, revoltat, stupefiat de nepriceperea guvernanţilor în administrarea vaccinului. Iohannis, Câţu şi gaşca lor omoară oamenii bătrâni, îşi bagă pilele şi relaţiile înainte la vaccinare, nu respectă rândul şi programările...

Performanţa notabilă a limbii de lemn mânuite de Ciolacu este că vorbeşte în pustiu. El, Ciolacu, ştie că-l ascultă din ce în ce mai puţini oameni şi se străduieşte să pară că se ocupă, că apără egalitatea de şanse, că e mereu pe baricade, că e om între oamenii Opoziţiei. Dar n-a avut nimic împotrivă când parlamentari din partidul dumisale au sfidat regulile anti-Covid nepurtând mască şi nerespectând distanţarea fizică. Nici când alţi parlamentari din partidul dumisale s-au considerat „esenţiali” şi s-au aşezat în faţă la coada la pensii speciale, sau la cea pentru amnistia şi graţierea cerute de Dragnea şi alţi celebri şefuţi din teritoriu. 

Sigur că vor fi oameni care nu respectă rândul sau programarea. Sigur că „esenţialii” se vor îngrămădi, vor da năvală – pentru că toţi, nu-i aşa, suntem esenţiali. Adică dacă bătrânul de 80 de ani este esenţial, de ce n-ar fi esenţiali ministrul, gunoierul, actorul, poliţistul sau ziaristul din prima linie Covid?! Pot înşira aici o groază de profesii esenţiale şi ultra-extra-esenţiale.

Motiv pentru care, cu siguranţă, se vor produce derapaje şi nedreptăţi. Dar nu pentru că aşa îşi doresc guvernanţii, de proşti şi nenorociţi ce sunt ei, ci pentru că „un loc în faţă” a fost dintotdeauna dorinţa secretă a românului. Exprimată atât de vizibil de foşti şi actuali amici politici ai d-lui Ciolacu, care au fentat coada la funcţii în instituţiile statului român vreme de 30 de ani, aşezându-se în capul trebii la slujba şi praznicul de pomenire.

Toţi ar trebui să fim esenţiali şi să ne vaccinăm cu prioritate. Doar că nu se poate. Ciolacu nu pare să înţeleagă cum devine chestiunea. Luptătorul pentru dreptate, Robin Hood-ul politicii noastre se revoltă şi ţipă pe Facebook. Îl văd ţinând-o strâns de mânuţă pe „zeiţa” aurită Diana Iovanovici Şoşoacă, cu care împarte apetitul pentru vorbe fără sens şi băgatul în faţă la televiziuni sau oriunde e rost de ceartă, scandal, pomeni, înjurături.

Nu Iohannis şi cu atât mai puţin Câţu, Voiculescu sau Arafat au băgat în mintea românului şmecheria săritului peste rând. E în gena noastră de multă vreme. Şi n-o s-o extragem curând de-acolo. Dar nu se-ntâmplă doar la noi, „esenţiali” de conjunctură sunt peste tot în lumea largă. De aceea am apreciat apelul prefectului de Argeş, care i-a rugat pe tinerii „esenţiali” să lase locul bătrânilor şi „cronicilor”, care nu-şi mai găsesc rândul la coadă din varii motive, inclusiv pentru că nu mai văd bine, nu mai aud bine, sunt singuri pe lume, ori nu ştiu să umble cu calculatorul.

În vremuri nu foarte îndepărtate ne sculam cu noaptea-n cap, pe frig sau ploaie, ca să prindem rând la cozi: butelii de aragaz, benzină, lapte, pâine, carne... Nu toţi eram tineri, unii aveau vârsta mea de acum. Îşi aduceau cu ei un scăunel, iar când nu mai puteau de frig îl lăsau acolo şi-i rugau pe cei mai tineri să-l mute odată cu deplasarea cozii de zeci de metri. Se întorceau peste un timp şi-şi reluau veghea pe scaunul umblător. Nu întotdeauna însă îşi găseau scaunul acolo unde sperau ei să fie.

Dacă aş avea încredere în trecutul, prezentul şi viitorul cuplului politic Ciolacu-Şoşoacă i-aş face „paznici de scaun” la vaccin. Să stea, să vadă, să se ocupe, să nu-i lase pe şmecherii obraznici din politică şi administraţie să sară în faţă. Să le bată obrazul, să le spună despre libertate, egalitate, fraternitate. Despre solidaritate şi omenie. Despre valoarea unei vieţi la 70-80 de ani. Dar n-am niciun motiv să cred că aceşti oameni politici ştiu ce înseamnă vorbele de mai sus.