Un sondaj de opinie efectuat de INSCOP îmi sugrumă intenţia de a fi optimist cu privire la viitorul patriei. Sondajul acesta ne spune că majoritatea românilor, mai exact vreo 54% dintre cei chestionaţi, cred că pe vremea comunismului curgeau râuri de lapte şi miere, în vreme ce acum democraţia şi libertăţile câştigate prin sacrificiul martirilor din 1989 au produs daune ireversibile nivelului de trai ceauşist, râurile cu pricina secând precum lacul Amara din judeţul Buzău.

Ce poţi să faci, ce poţi să zici? Doar 36% dintre români cred că acum e mai bine decât era înainte de 1989 – procent realizat de tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educaţie superioară şi, în general, de oamenii care nu se întreabă ce vor pune pe masă mâine pentru ei şi copiii lor.

Oamenii uită repede. Au uitat „binefacerile” regimului Ceauşescu: magazine goale, cozi la tacâmuri de pui, nopţi albe pentru o butelie de aragaz, frigul din case, apa caldă şi curentul electric cu porţia. Le-au uitat pentru că e omeneşte să uiţi. Dar le-au uitat şi pentru că nu trebuie să fii profet sau ghicitor în stele ca să-ţi dai seama că istoria începe să se repete. Nu deplin, nu în toate amănuntele, doar prin... părţile esenţiale.

De pildă, ce folos să ai centrală termică proprie,  gaz metan şi curent la discreţie dacă serviciile astea esenţiale costă cât nu poţi tu să plăteşti? Sau ce folos să vezi magazinele pline cu de toate, de-ţi lasă gura apă când treci prin faţa vitrinelor, dacă preţurile produselor au luat-o în sus cu nesimţire? Sau la ce bun să poţi circula cu maşina personală second hand câte sâmbete şi duminici vrei, dacă benzina şi motorina ating preţuri astronomice?

Peste toate calculele din sondaje tronează, aşadar, starea materială a celor care răspund. Pentru lumea din sate, comunismul este şi va fi mereu o opţiune superioară oricărei democraţii cu care oamenii săraci n-au ce face. Stai şi beleşti ochii la „n” programe de televiziune, că de muncit nu poţi, nu vrei, n-ai idei, n-ai bani de investit sau n-ai unde. Ce viaţă să fie asta ca să te facă să apreciezi democraţia post-revoluţionară mai mult decât dictatura ceauşistă, foarte comodă şi profitabilă pentru mulţi?!

Dar noi suntem deja pregătiţi, fezandaţi pentru ce va urma. Şi nu doar noi, uitaţi-vă la „tragedia” franceză, cu un preşedinte incapabil să facă o alianţă de guvernare cu stânga comunistă şi dreapta populistă, şi vă lămuriţi că viitorul nu este obligatoriu de dreapta, democrat şi bazat pe economia de piaţă capitalistă. Iar dacă priviţi spre Ucraina şi Rusia, veţi înţelege şi că viitorul e departe de a fi paşnic, ceea ce este cu adevărat dramatic.

Revenind la „noi”: alegerile de peste doi ani vor produce o surpriză doar pentru necunoscători, lumea românească ştie, simte deja că socialiştii utopici ai stângii pesediste sunt pe cai mari şi vor forma, probabil, singuri o majoritate confortabilă. „Vom fi iarăşi ce-am fost” nu doar pentru că nu mai avem ţinere de minte şi i-am uitat pe comuniştii lui Iliescu, marxiştii lui Năstase şi populiştii analfabeţi ai lui Dragnea-Dăncilă-Ciolacu, ci şi pentru că alţii, aşa-zişii liberali „de dreapta”, la guvernare şi ei, nu produc nimic, sunt inexistenţi, jalnici, muţi şi surzi la  semnalele pe care le primesc din mediile sociale defavorizate. Medii sociale care acum nu fac gălăgie, nu urlă, nu ies în stradă, dar care la alegeri vor face prăpăd. Aceşti nemulţumiţi, aceşti „oropsiţi ai sorţii” şi „osândiţi la foame” se vor ridica şi îşi vor face dreptate nu cu furcile şi topoarele, nu cu revoluţii în stradă, ci cu votul. Democratic.

Sigur, îşi vor da seama destul de repede că nu socialismul egalitarist propus de PSD este soluţia, dar până când să găsim altceva – pentru că e mare nevoie de „altceva” în politica românească –, vom suporta „greaua moştenire” a tătucului Iliescu încă 4 sau 8 ani. Lipsa de valori va domina multă vreme acţiunea politică românească, timp în care singurul reper apărut deja la orizont pare a fi „Reper”-ul fostului premier Dacian Cioloş. Puţin, foarte puţin pentru a avea pretenţia să inversăm cifrele sondajelor de opinie, să ne transformăm în susţinători ai viitorului democratic şi critici convinşi ai trecutului comunist.