De Ziua naţională a culturii române, adică de Ziua lui Mihai Eminescu, am plâns de două ori: o dată dimineaţa, când la Europa FM am auzit „Eminescu” de la Doina şi Ion Aldea Teodorovici; a fost un plâns înnăbuşit, nu-mi plac lacrimile cu gust de cafea amară în dimineţi albite de omătul în care cad Luceferi. Dar Doina, Ion şi Eminescul lui Grigore Vieru m-au făcut întotdeauna să plâng, aşa că reacţia lacrimogenului meu n-a fost o surpriză nici măcar pentru tovarăşa-mi de viaţă: „La zidirea soarelui se ştie,/Cerul a muncit o veşnicie,/Noi muncind întocmai ne-am ales cu/Ne-am ales cu domnul Eminescu,/ Domnul cel de pasăre măiastră,/Domnul cel de nemurirea noastră”. De beton să fii şi tot te-atinge măiastra-i carte...

A doua oară a fost pe la prânz, când am dat pe Facebook de-o postare-reclamă a Jandarmeriei române care m-a făcut să râd cu lacrimi: două fete şi-un băiat, îmbrăcaţi în uniforme spălate şi călcate regulamentar, se plimbau pe o alee de brazi întroieniţi din nu ştiu ce cazarmă. Şi ce credeţi voi că făceau aceşti exemplari jandarmi pe 15 ianuarie 2019? Cântau „Eminescu”. Adică una dintre fete cânta, ceilalţi doi admirau priveliştea arătându-şi mândri firma de pe braţe şi piepţi. O strofă, normal, să nu-şi plictisească şefii. Jandarm să fii şi tot te plesneşte râsu-plânsu’!

N-am nicio treabă în acest caz cu lipsa de voce, problema e de oportunitate, naturaleţe şi bun simţ. Cu sau fără ceai în paharele de plastic din filmuleţ, jandarmeria atât de hulită de cea mai mare parte a navigatorilor de pe Net s-a expus inutil unor miştouri care-au apărut aproape instantaneu. Cât de atemporal sau de prost să fii ca să nu-ţi dai seama ce va urma în mediul on-line după ce te-apuci să-l slăveşti, provincial şi lipsit de firească simţire, pe poetul naţional? 10 august, stimaţi şefi de jandarmi, nu se va uita prea uşor. Este încă o dovadă că instituţia asta are mari probleme de adaptare la publicul şi mileniul pe care e plătită să le controleze cu bastoane şi gaze. Lacrimogene, probabil de-aia am şi plâns...

O să încerc să redau de pe Facebook câteva replici din zecile compuse de privitori, unele dintre ele mult peste valoarea clipului prost oferit gratis internauţilor de Jandarmeria română:

„Pe lângă plopii fără soţ/Adesea ai trecut,/Te-au cam bătut jandarmii toţi/De nu te-am cunoscut”.

„O rămâi, rămâi în dubă,/Te-am gazat atât de mult,/ Ale tale coaste toate/Numai eu ştiu să le rup”.

„Bate gazul frunza-n dungă,/Rezistenţii mi-i alungă,/Bate gazul dintr-o parte,/Noi te batem ca la carte”.

Dur, nu? Dar, dac-o cauţi cu... Facebook-ul, până la urmă o găseşti. Am şi-o cugetare absolut personală: Eminescu nu merita un asemenea afront de la nişte „organe” care n-au decât o legătură episodică cu poezia, cu simţitorul, cu umorul (o să mă scuze prietenul meu jandarm de la Miercurea Ciuc, care e şi poet; talentat chiar...). Nu e nevoie de jandarmi cântăreţi penibili ca să plângi într-o zi în care te-ai trezit ascultându-i pe Doina şi Ion, o Zi în care bădia Mihai împlinea 169 de ani. Era perfect dacă jandarmii tăceau în loc să-şi facă reclamă pe spinarea Poetului naţional. Măcar pe 15 ianuarie. Nu-i acuza nimeni de neparticipare la Ziua culturii române, sunt prezenţi cu vârf şi îndesat în toate celelalte zile ale rezistenţei noastre...