Oare de ce scriu „elite” cu ghilimele?! Poate pentru că ţara noastră nu mai are elite politice de-aproape un secol?! Probabil. Nu m-ar fi dus mintea la „elitele” noastre pentru simplul motiv că nu pot asocia politicienii români unor elite. Dar m-au luat nervii capului când i-am auzit pe Vosganian şi Tăriceanu vorbind în faţa mulţimilor despre „încercarea de distrugere a elitelor politice româneşti de către „statul paralel”?! Vă daţi seama, ghilimele în ghilimele, dracu’ ştie cine mai înţelege ceva...

Bun, deci nişte indivizi aparţinând altui stat, unul paralel, omoară „elitele” politicii româneşti de după Revoluţie, eventual de pe vremea lui Băsescu încoace. Îi omoară pe ei şi omoară viitorul ţării, băgându-i în puşcărie nevinovaţi. Auzind năzbâtia asta din gurile unor „guru” ai liberalismului românesc, mai c-ai sta vreme de-o secundă să te-ntrebi: bă, nene, ăştia au înnebunit, cine-or fi „elitele” astea?!

Da, asta e o întrebare cu puţine răspunsuri. Să fie Vosganian? Să fie Tăriceanu? Sigur că sunt, altfel n-ar fi ridicat amândoi glasul întru apărarea „elitelor” distruse de DNA, SRI şi, în general, Justiţia românească nemiloasă. Înainte de a vedea ce-i califică pe-ăştia doi la titlul de „elită” (cred că n-are masculin, Tăriceanu nu poate fi „elit”...), să mai adunăm nişte nume de politicieni iluştri care s-ar califica, în capul celor doi „liberali”, pentru această onoare: Iliescu, Năstase, Ciorbea, Văcăroiu, Vadim Tudor, Stolojan, Băsescu, Udrea, Nicolicea, Dragnea, Ponta, Nicolae, Bădălău, Tudose, Dăncilă... şi tot neamul lor, inclusiv, desigur, ăla care vrea să iasă cu mitraliera să-i împuşte pe protestatarii din faţa Guvernului. 

Pentru că „elitele” se amestecă, ele n-au partid, faci parte din elite dacă eşti un politician de mare valoare, redutabil, unul care a ridicat ţara din nimic şi-a dus-o la întregire, precum Cuza sau regele Ferdinand, precum Brătianu sau Coposu (cel din urmă n-a reuşit mari performanţe în epoca Iliescu, dar rămâne un reper de onestitate politică absolut necesar unor elite). Vi se pare că avem aşa ceva de prin 1944 încoace?!

Lacrimile lui Vosganian şi Tăriceanu pe mormintele „elitei” politice româneşti post-revoluţionare sunt o impietate. O mizerie, pe deplin caracteristică unora care s-au situat în afara adevăratelor elite politice. Dar care jinduiesc să le atingă, din când în când măcar, precum broaştele visează să zboare.

E imposibil să dai de elite politice în România ultimilor 75 de ani. Doar dacă nu cumva te-ai gândit la Ceauşescu, pentru mulţi români el reprezintă „vârful” în materie de politică şi construcţie patriotică a neamului. Drept pentru care îl regretă şi-acum, votând cu entuziasm urmaşii PCR, cei pe care Vosganian şi Tăriceanu îi numesc acum „elite” politice româneşti.

N-avem elite politice pentru că elitele intelectuale nu intră în această mocirlă – ca să fim drepţi, marii intelectualii n-au fost niciodată şi mari politicieni. Ce mai rămâne? Generaţiile viitoare, pe care le tot aşteptăm şi care tot Dragnea, Nicolae, Tudose, Dăncilă, Ponta şi alţii ca ei ne dau. Nu-i în regulă, ceva nu merge, despărţirea oamenilor de valoare de politică e dureroasă, catastrofală pentru societatea românească. Uitaţi-vă la actuala clasă politică, la „elita” parlamentarismului românesc, la „elita” guvernamentală şi la „elita” politică din teritoriu şi veţi înţelege ce înseamnă să te cheme Vosganian, Dragnea sau Tăriceanu şi să vorbeşti fără să ştii ce spui.