OPINII 25 iunie 2021

EDITORIAL. Educaţia sexuală şi poporul creştin-ortodox

de Dumitru Manolăchescu | 1684 vizualizări

Ne-am născut creştini. Şi, desigur, ortodocşi. Dacă ar fi să urmăm învăţăturile lui Teodosie către fiii lui duhovniceşti ar trebui să nu ne intereseze nicio clipă nimic despre sex. Pentru că, spune popa Teodosie, lumea se înmulţeşte exclusiv datorită „puterii vorbelor Dumnezeieşti”. De ce te-ar mai interesa, aşadar, sexul, câtă vreme el nu produce înmulţirea speciei?!

Cred că astea sunt întrebări de stâng-credincios, drept-credinciosul ştie de la naştere că sexul nu are ce căuta în viaţa lui decât pe furiş, noaptea, cu becurile stinse, scurt, tăcut şi fără patimă. Aşa încât drept-credinciosul nu crede nici în educaţia sexuală, obiect de studiu propus de oamenii mai deschişi la minte decât ăilalţi. Posibilele ore de educaţie sexuală (puahh, ce oribil sună, parcă l-ai pomeni pe dracu’ în biserică...) au răscolit societatea românească predispusă la gânduri şi comentarii perverse.

O societate predispusă, de fapt, la orice. Nimic nu ne lipseşte. De pildă, ministrul Învăţământului ne asigură că va scoate „sexul” din programa şcolară. Va rămâne doar „educaţia pentru viaţă”. Care va cuprinde tot ce înseamnă „viaţă”: cum să te scoli din pat, cum să te speli, cum să te îmbraci, ce să mănânci şi ce să nu... Şi, desigur, cum să-ţi faci cruce ca un drept-credincios cu acte-n regulă emise de BOR.

Daţi-mi voie să fiu mai puţin deştept din cauză de caniculă şi să nu înţeleg taina asta: ce au, frate, tinerii ortodocşi cu educaţia sexuală? De ce nu le place, de ce nu o acceptă nici măcar în programa şcolară? De ce trebuie să ne învârtim, ca neanderthalienii, în jurul cozii?! De ce nu vor să le fie copiii, inclusiv cei făcuţi prin „puterea cuvintelor Dumnezeieşti”, instruiţi şi pregătiţi pentru secolul în care trăiesc?!

Cineva mi-a dat deja un răspuns la întrebarea asta: „Dacă popii şi-ar pierde influenţa asupra norodului, dacă nu ne-ar mai prosti cu pilde şi vorbe de clacă, ce-ar mai rămâne din ei?”. Mă rog, nu e un răspuns, e o altă întrebare, să-i zicem retorică, dar merge şi-aşa. Am îndoieli însă că e vorba doar de preoţi şi de biserică. Ei îşi fac treaba aşa cum ştiu şi-atât cât ştiu, e suficient să asişti la o oră de religie dintr-o comună cu noroiul până la glezne ca să-ţi dai seama ce înseamnă „educaţie” şi „civilizaţie”. Aici e vorba mai ales de puterea celor care guvernează de a contribui eficient la deşteptarea norodului, nu la prostirea lui.

Iar deşteptarea se poate face doar prin educaţie. Pentru viaţă, d-le Câmpeanu, că despre sex nu trebuie să ne zică nimeni, ne îndrumă instinctele de când ne naştem şi ne drăgălim la sânul mamei...

Şi totuşi, contrar „efervescenţei” războinice create de dezvelirea gândurilor intime despre „sexul educativ”, citesc un sondaj de opinie serios care ne spune că două treimi dintre români sunt adepţii stilului de viaţă şi civilizaţie occidental, în detrimentul celui propus de propaganda rusă preluată la noi de şoşoci. Ce să mai înţelegi?!

E clar, avem nevoie de mult mai mult decât de „educaţie sexuală” în şcoli. Avem nevoie de educaţie sexuală şi educaţie pentru viaţă într-o groază de familii româneşti care nu-şi permit să cumpere un tub de pastă de dinţi o dată pe an... La aceşti oameni, părăsiţi nu doar de Dumnezeu, ci şi de semenii lor, „sexul” sună ca un blestem al „puterii cuvintelor Dumnezeieşti”.

Aşa că lăsaţi-o mai moale cu filozofia pe teme de educaţie sexuală, scoateţi din programa şcolară orele de religie şi înlocuiţi-le cu „educaţia pentru viaţă” propusă de ministrul Câmpeanu. Pentru că „viaţă” înseamnă tot: şi sex, şi religie, şi deschiderea minţii – chiar dacă aceasta din urmă contravine învăţăturilor lui Teodosie către fanii săi drept-credincioşi.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.