Era obligatoriu să vedem o „ligă antivaccin” acţionând nu doar în politică, ci şi în magistratură. Un procuror DNA suspicionat că s-a exprimat în dese rânduri împotriva vaccinării contra Covid 19 s-a străduit să facă un „ou” şi, după câţiva ani, a reuşit să scoată la lumină un foarte voluminos dosar (cam 17 volume) în care nişte miniştri USR şi premierul PNL de la acea vreme sunt acuzaţi de risipirea banului public prin achiziţionarea câtorva milioane de doze de vaccin inutil, care s-au plătit dar nu s-au utilizat. Propagandiştii antivaxeri vorbeau de o pagubă de 1 miliard de euro, care în câteva zile s-a redus la nici jumătate. Nu că ar fi puţin, dar inconsecvenţa naşte suspiciune.

Se prea poate ca Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, miniştrii USR care, împreună cu liberalul Cîțu, fac obiectul dosarului vaccinurilor, să fi greşit semnând nişte contracte pentru prea multe doze de vaccin. Dar, dacă îmi scrutez puţin memoria, şi nu-i greu s-o fac, pe vremea aceea mureau sute de oameni în fiecare zi din cauza Covid 19 şi lumea era speriată ca de dracu’ de izolete, de măşti neconforme, de spitale neîncăpătoare, de ATI şi de toate nenorocirile care au însoţit o pandemie necunoscută, care a făcut sute de mii de victime. Ce să fi făcut atunci miniştrii acuzaţi acum de abuz în serviciu pentru cheltuirea fără rost a banului public?!

N-am un răspuns, pentru că orice-ar fi făcut tot ar fi fost acuzaţi mai devreme sau mai târziu. Pentru că memoria unora care fac dosare, judecă şi hotărăsc cu mintea de acum ce trebuia şi ce nu trebuia să faci atunci, memoria lor e scurtă şi e supusă toanelor politicii. Şi, poate, toanelor propriilor lor păreri despre lume şi viaţă, gen „vaccinurile sunt o înşelătorie”, ori „vaccinurile n-au ajutat pe nimeni, dimpotrivă, au omorât oameni”.

Cu politicienii oportunişti, proşti şi mincinoşi ne-am obişnuit; îi vedem şi-i ascultăm în fiecare zi, ştim că nu vom scăpa niciodată de pandemia de prostie şi ticăloşie pe care ei au introdus-o în viaţa noastră în cel mai legal mod cu putinţă. Dar cu prostia sau ticăloşia magistraţilor încă nu ne-am învăţat să umblăm, încă mai credem, naivi ce suntem, că oamenii ăştia chiar sunt profesionişti, liberi şi neatârnaţi de „creanga” politică, de comanda discreţionară a unui partid sau personaj politic.

Şi uite că ne înşelăm, pentru că dosarul ăsta pare cusut cu kilometri de aţă albă. Ce fapte de corupţie constată procurorii? A luat cineva bani ca să promoveze, să cumpere, să utilizeze cât mai multe vaccinuri anti Covid19? Din câte ştim, nu există asemenea bănuieli în dosarele cu pricina. Ceea ce înseamnă că procurorii judecă efectiv oportunitatea unor hotărâri de atunci ale Guvernului într-o situaţie de criză pe care instituţiile statului român nu o mai întâlniseră.

Mi-e greu să cred că aşa ceva foloseşte statului de drept în care vrem să trăim cu toţii. Şi chiar dacă, să zicem, vrei să scoţi cu orice preţ nişte vinovaţi în „procesul vaccinării”, atunci adu-i în faţa instanţei şi pe membrii CSAT, în cap cu preşedintele Iohannis, pentru că hotărârile de oportunitate acolo s-au luat, nu au comandat Vlad Voiculescu, sau Ioana Mihăilă, sau Florin Cîțu zeci de milioane de vaccinuri de capul lor, că aşa au vrut ei.

Iar dacă poţi demonstra că au luat bani (cât, cum, de la cine?!) pentru a îmbogăţi industria Pharma, atunci e nemaipomenit, DNA-ul românesc dă o lovitură unei Mafii care a făcut ravagii în toate ţările lumii fără a putea fi pusă vreodată sub acuzare. Dar dacă nu? Dar dacă acest mare subiect de presă se va dezumfla fără a produce vreun alt efect în afara neîncrederii sporite a românilor în lupta anticorupţie promovată de o instituţie esenţială a statului?

Nu-mi doresc ca DNA-ul să aibă dreptate, pentru că nu cred că Voiculescu, Mihăilă, Câţu, Gheorghiţă, Tătaru şi mulţi alţii implicaţi în lupta cu pandemia au săvârşit vreun abuz în serviciu sau vreun act de corupţie. Pe de altă parte, nu-mi doresc nici ca acest dosar să fie încă o probă a incompetenţei, prostiei şi ticăloşiei unor magistraţi instrumentaţi politic sau îndobitociţi de mişcarea antivaxer cu reprezentanţi foarte vocali şi în politica românească.

În această dilemă aflându-mă, nu pot decât să sper că justiţia omenească este legată la ochi, are bun simţ şi memorie, judecând fapte, nu presupuneri, răstălmăciri şi vorbe goale.