OPINII 31 august 2021

EDITORIAL. „Dirigintele” repetent cheamă oamenii în stradă

de Dumitru Manolăchescu | 841 vizualizări

Ieşitul în stradă nu mai este un sport naţional. A fost o vreme când mişcările de protest ne ţineau nopţi întregi cu ochii în televizor. Nu mai e cazul, am crescut. Protestele nu ţin loc de politici, iar cei care vin să guverneze ca urmare a protestelor nu sunt, de cele mai multe ori, cu nimic mai buni decât cei care pleacă de la guvernare din cauza protestelor.

Aşa încât, încă o dată, dirigintele clasei de repetenţi politici PSD, Marcel Ciolacu, o dă în bară invitând românii să iasă în stradă şi să protesteze împotriva guvernării liberale. E chiar şocant: onorabilul recunoaşte că nu poate schimba Guvernul prin moţiune de cenzură pentru că nu are majoritatea necesară în Parlament, recunoaşte, aşadar, că e impotent politic, dar îşi pune speranţele în protestele de stradă...

E de întunericul minţii. Periculos chiar şi pentru cei care pun botul la vorbele de clacă cu care ne-au învățat, mulţi ani de zile, urmaşii „descălecătorului” nea Nelu. Recunoşti că nu poţi, dar îndemni la răzmeriţă. „Ieşiţi, lume, şi daţi-i jos, că noi nu ştim cum...”.

Periculos nu doar politic, că sondajele Avangarde azi te ridică, mâine te coboară, şi ce rămâne „după” e prea puţin ca să te urce pe scările Puterii. Periculos e mai ales din perspectivă medicală. Ai în faţă o creştere a infectărilor cu noul coronavirus, plus tulpinile aferente, abia au reuşit cei de la guvernare să reziste „asaltului” îndelungat Covid 19 şi te trezeşti tu, politician presupus responsabil, să chemi lumea în stradă. Normal, fără mască, nu te duci să strigi „Jos guvernul Cîţu” cu masca pe faţă, nu se aude şi arată hilar. Şi nici adeverinţă de vaccinare nu-ţi vor cere jandarmii când agiţi steaguri şi arunci cu pietre în forţele de ordine.

Uite de-aia, adică şi de-aia, nu am avut şi nu am eu încredere în „alternativa PSD”. Ce să facă, cine să facă, cum să facă ei mai bine decât cei care sunt acum la Putere?! Nu că nu s-ar putea, liberalii guvernează ca vai de lume, dar nu poţi crede promisiunile unora care au minţit prea mult timp şi au făcut prea mult rău României în sfertul de secol cât s-au aflat în fruntea bucatelor.

Ciolacu îşi imaginează că ne mai poate ameţi cu glumiţe gen „Rafila prim-ministru”. Au găsit „cheia bunei guvernări”: doctorul Rafila. Să fie sănătos, nu s-a remarcat cu nimic şi n-a impresionat pe nimeni nici ca medic, nici ca politician, nici ca fiu al tatălui său. Ca să nu mai zic că, am mai trăit experienţe de-astea, un medic bun devine extrem de rar, spre niciodată, şi un bun politician.  Aşa că, a se slăbi cu Rafila.

Voi mai spune o dată şi voi repeta mereu: liberalii şi alianţa de la guvernare nu sunt deloc ceea ce o bună parte a electoratului a sperat să fie. Dar aşa şchioapă cum e, guvernarea asta nu îngroapă România, nu ne desparte de UE şi nu ne scoate din categoria ţărilor credibile economic, financiar şi politic. Nu ne plac luptele interne din PNL, n-or să ne placă, pariez, nici cele din USR-PLUS, dar va trebui să ne obişnuim că într-un partid politic responsabil din 2021 nu se votează ca în PCR-ul din 1981. E vorba de democraţie aici, iar democraţia înseamnă şi luptă internă, şi competiţie corectă, şi multe altele pe care n-am prea avut noi timp şi chef să le învăţăm.  

Iar mie îmi ajunge să-mi imaginez cum ar fi arătat ţara asta cu Dragnea-Dăncilă-Şoşoacă-Simion-Ciolacu la guvernare pe vremea Pandemiei ca să-mi treacă rapid pornirea către ofensiva de stradă pe care o propune, total iresponsabil, şeful de la PSD. Ceea ce nu presupune că sunt surd şi orb la dezmăţul de imagine pe care-l practică, aproape inconştient, alianţa condusă de liberali. Dar asta e o discuţie în care Ciolacu şi Grindeanu, ţoc şi poc-ul din fruntea PSD, n-au dreptul moral să intervină. Dintr-o mie de motive, pe care le ştiţi cel puţin la fel de bine ca mine.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.