OPINII 11 martie 2022

EDITORIAL. Destabilizarea României: efectul Pan-Put

de Dumitru Manolăchescu | 2250 vizualizări

Nu-i greu să destabilizezi România. Ajunge un zvon, o fulguială, un sunet de aripă-n zbor: „Mi-a zis mie popa că de mâine se face benzina 11 lei”. Păi ce face românul sărac cu duhul când aude el vorba asta din gura popii? Normal, se duce să-şi umple nişte saci, ori câteva roabe, ori niscaiva pubele de gunoi fără gunoi cu motorină-benzină după caz şi nevoi.

Dar românul nostru nu ştie, sau se face că nu ştie, că preţurile astea mari la combustibili pe piaţa noastră sunt efectul destabilizator al politicilor amicului vecin Viktor Orban, care a plafonat tot ce a putut în Ungaria ca să câştige alegerile din aprilie. Plafonarea la unguri a avut consecinţe la pompele de la MOL, în primul rând, urmată şi de alţi speculanţi mai mici. Ca să-şi scoată pagubele din ţară, MOL-ul unguresc a mărit masiv preţul benzinei şi motorinei în ţările vecine. Şi totuşi românii s-au înghesuit să cumpere inclusiv de la MOL, la 10-11 lei litrul de benzină... 

Efectul Pan-Put din titlu se referă la două nenorociri obsesive: Pandemie-Putin. Adică la cele două războaie care ne-au umplut de frici, neîncredere, gânduri negre, atacuri de panică şi alte alea de doi ani încoace.

Pandemia le-a băgat românilor în case nu doar măşti şi paracetamol cât de cât utile, ci şi pastile cu ivermectină, zeci de suluri de hârtie igienică, ulei, fasole, cartofi şi alte provizii inutile îngrămădite în cămări. Ne-am speriat că vine sfârşitul lumii şi ne ia pe stomacul gol... N-a fost chiar sfârşitul lumii, dar pentru mulţi Pandemia a însemnat o luptă importantă: cu ei, cu familia lor, cu prieteni şi neprieteni.

Războiul lui Putin aduce multe alte nenorociri, şi nu doar pentru „actorii” principali: refugiaţi, scumpiri în lanţ, neîncredere. Frică mai ales. Frică de toţi şi de toate. C-aşa-i românul, fricos. Aşa l-au învăţat secole de stăpâniri şi invazii străine crude, opresive, barbare. Aşa l-au învăţat decenii de stăpânire bolşevică prin politicieni „patrioţi”, veritabile cozi de topor autohtone: când vine duşmanul, fugi, nu te aperi. Dai foc avuţiei naţionale şi-ţi scapi pielea. Exclus să pui mâna pe armă şi să tragi, pentru că nu e clar cine-i duşmanul.

Iar aici e o problemă care merită puţin mai multă atenţie. Pentru vreo 15-20% dintre românii verzi, mari patrioţi, duşmanul nostru nu se cheamă nici Pandemia, care este o invenţie a globalismului americano-european, nici  Vladimir Putin şi Rusia imperialistă, care sunt de drept patronii economici şi spirituali ai României ortodoxe. Duşmanii noştri sunt preşedintele  Iohannis, Guvernul României, Uniunea Europeană, Bill Gates, Soros, NATO şi America.

Aceşti români patrioţi apărători ai Moscovei se simt bine în găşti politice prietenoase cu Putin, nu le este jenă să-şi declare public simpatiile pro-ruse. Ei se numesc Cornea, Şoşoacă, Tobă etc. Nu sunt deloc puţini. Şi sunt ofensivi, neobrăzaţi, puşi mereu pe ceartă, fani ai teoriilor conspiraţiei. La acest moment, şi nu doar, politicienii ăştia pot fi consideraţi duşmani ai României euro-atlantice. Duşmani ai unui destin pe care ni l-am asumat prin Revoluţia din 1989. Nu ne întoarcem la „duşmanii poporului” din anii lui Ceauşescu, dar nici nu putem să ignorăm ceea ce vedem în fiecare zi.

Jocul dublu al acestor „patrioţi” începe, însă, să fie ghicit de electorat. Motiv pentru care partidul care promovează gaşca de fani Putin a pierdut deja 4 puncte într-un recent sondaj de opinie, AUR ajungând sub PNL în chestionarul INSCOP. Sper să tot coboare, pentru că liderii acestui partid extremist şi-au arătat „valoarea” în cele două mari războaie suportate de lumea în care trăim în ultimii doi ani: Pandemia şi invazia Ucrainei. Iar „valoarea” lor nu are nicio legătură cu interesul naţional, cu viitorul României, cu nevoile ţării.

Are, în schimb, legătură cu frica, egoismul, lipsa de empatie, necunoaşterea lecţiilor istoriei. Dezinformarea, minciuna, manipularea sunt metodele lor de luptă, învăţate de liderii partidului la şcoala izbăvitorului Dughin, ideologul-filozof al ţarului Putin. Priviţi-i, ascultaţi-i şi imaginaţi-vă cum ar fi arătat acum, ori cum va arăta cine ştie când, o Românie condusă de naţional-ortodocşii cuplului Simion-Şoşoacă, slugi prea-plecate ale imperialismului rusesc renăscut sub autoritatea unui dictator sângeros.

Destabilizarea României este ţinta reală a acestor „patrioţi” năşiţi sub sceptrul mamei Rusii. Prin ce mijloace, e uşor de văzut-simţit pe pielea noastră în fiecare clipă.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.