OPINII 4 mai 2018

EDITORIAL. Despre presa aproape liberă

de Dumitru Manolăchescu | 355 vizualizări
Sursa foto - United Nations
Sursa foto - United Nations

Azi, când scriu acest text, este Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Am auzit asta dimineaţă, la radio. Vorbea Ion Cristoiu şi spunea cam ce-aş zice şi eu: presa românească este săracă, deci nu poate fi cu adevărat liberă. Libertatea presei este, aşadar, o himeră. Ca să faci rost de bani pentru a apărea în fiecare dimineaţă pe tarabe, ziarul face compromisuri. Mai mici sau mai mari, după cum devine cazul. Aşa a fost mai ales imediat după Revoluţie, dar sunt sigur că şi acum e la fel. Trusturile mari de presă s-au mogulizat cu acte-n regulă, despre ce fel de libertate a presei mai poate fi vorba?!

În vremurile de tristă sau veselă amintire, un mahăr de presă de la CC al PCR venise în Covasna să vadă cum o mai duc ziariştii şi să le spună cât de liberi sunt ei să scrie ce vor. Ne-a ţinut o şedinţă în stilul obişnuit atunci, după care s-a retras la o „amicală“ cu băieţii. Cineva mai curajos l-a întrebat: „Tovarăşu’ secretar, nu vă supăraţi, cum e cu libertatea presei dacă există cenzură?“. Tovarăşu’ nu s-a supărat, dar a avut o replică rămasă în folclorul profesional: „Hai să-ţi spun cum e, voi sunteţi liberi să scrieţi ce doriţi, dar avem şi noi libertatea să publicăm doar ce vrem, să tăiem sau să intervenim acolo unde credem că e cazul“. Altfel spus, fiecare cu libertatea lui...

Cam pe-acolo suntem şi astăzi. Nu mai există cenzură oficial, dar ne bântuie o cenzură economico-financiară mai rea decât toate cenzurile comuniste. Ai nevoie de bani ca să-ţi tipăreşti ziarul, banii vin din reclamă, reclama vine... de unde vine, adică de unde poate şi de la cine vrea, dacă şi în ce condiţii vrea. Să nu mai vorbim de costurile cu Tipografia şi toate celelalte, că m-apucă ameţeala.

Concluzia nu-i mai tristă decât realitatea în care trăim: politicul comandă, iar ca să simţi că eşti ziarist liber e nevoie de mari eforturi şi, nu greşesc deloc, mari sacrificii. Iar la capitolul „sacrificii“ am introdus inclusiv lefurile de mizerie ale ziariştilor, mai ales în presa provincială şi mai ales în presa românească din HarCov, şi chiar ideea de autocenzură. Care funcţionează cu rezultate de care de cele mai multe ori nici nu eşti conştient. Simţi doar că n-ar fi bine să... Şi asta-i destul.

Aşa că, pe deplin conştient de ce suntem şi ce putem, afirm cu tărie că mă simt un ziarist „aproape“ liber într-o ţară în care libertatea presei a fost confiscată de interese politico-economice uriaşe. Este motivul pentru care îi respect în cel mai înalt grad pe colegii de breaslă care reuşesc să depăşească „aproapele“ şi să fie cu adevărat liberi, făcându-şi totuşi meseria cu onestitate şi bună credinţă.

Nu fac aici o pledoarie „pro domo“, pentru că presa românească din Covasna iese din tiparul obişnuit. Aici presiunea e dublă, dacă nu triplă, pentru că acţionează nu atât „cenzura“ politică, la noi asta chiar nu funcţionează, cât cea etnică şi economică. Importante amândouă.

De Ziua Mondială a Libertăţii Presei am un singur mesaj pentru cititorii acestui ziar: înainte de a ne înjura sau critica, să se pună o oră, o zi şi-apoi o noapte în pielea unui gazetar care face o anchetă, are o opinie deranjantă într-un editorial sau nu face parte din „corul lăudătorilor“. O să vedeţi că nu-i deloc uşor, chiar dacă eşti convins că ai avut dreptate când ai scris ce-ai scris.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.