În general, întrebarea despre când e omul fericit implică un răspuns simplu şi dur, ca în maneaua de-o cânta Dragnea la chefuri: cu ce m-am ales în viaţă? Cu ce-am mâncat, ce-am băut şi ce-am strâns în braţe... E de „Vax populi”, dar ăştia suntem. Nu întâmplător un raport al unei respectabile agenţii a ONU ne califică în jumătatea fericită a globului, într-un clasament în care pe locul 1 este Finlanda, iar pe locul 156 se află locuitorii Sudanului de Sud. Noi suntem undeva pe la mijloc, nehotărâţi între Eminescu, un nefericit genial, şi Gigi Becali, un prea fericit sărac cu duhul.

Dar cine-or fi fericiţii inconştienţi şi iresponsabili? – mă chestionează „eul” meu sceptico-cinic. Păi să vedem, să cercetăm. Uite că dăm de-un foarte fericit primar liberal autosuspendat de prea mult sex cu două minore, violate de organul de partid chiar în biroul de la Primărie. Se întâmpla, e drept, cu vreo 13 ani în urmă, într-o comună din judeţul Iaşi, regiune a ţării în care vinul de streaşină face ravagii. Mogoşeşti Siret îi zice locului uitat de Dumnezeu în care primarul Damian Butnariu dă o sută-două de lei unuia care-i aduce „prospături” în birou. Cum dracului să nu te inspire un preşedinte american călărind-o pe Monica Lewinsky în ditamai biroul oval?!

Cazul violatorului de minore traficate apare după 13 ani. Târziu, între timp onorabilul primar a conlocuit cu cele două fete, între timp ele s-or fi măritat, poate au şi copii... Cum s-o fi simţind primarul nesimţit când le vede pe uliţe? Nu, nu vă gândiţi că se simte cumva vinovat, n-are nicio treabă cu vinovăţia. Omul e o victimă a presei, a minorelor de 15-16 ani care-au tăbărât pe el în birou şi l-au obligat la perversiuni... Prin urmare, nevinovat fiind, nici înalta conducere a PNL n-a reacţionat, preferând să-i lase violatorului din partid uşiţa autosuspendării. Cum ar veni: „Bă, eu nu-s vinovat, sunt victimă, dar mă suspend ca să nu ziceţi că nu-s corect”. Culmea e că are şi susţinători fanatici în comună, care îl îndeamnă să-i dea înainte cu ajutorul lui Dumnezeu!

Ce alţi fericiţi mai găsim noi prin ţărişoară? Trebuie să mai fie, întrucât 46% dintre români s-au declarat fericiţi. Pensionarii – exclus, ei n-au decât frici: de boli, de spitale, de ziua de azi, de noaptea de mâine, de tăierea pensiei, de Cel de Sus, de cei de jos... Pensionarii speciali? Şi ei au aceleaşi frici, şi la ei nopţile sunt prea lungi, doar spitalele pot fi eventual mai bune. Politicienii? Da, ăştia ar trebui să fie nişte oameni fericiţi. La ei frica se disimulează, se împarte la cât popor te-a ales, cu cât ai mai mulţi alegători, cu atât ţi-e mai puţin frică. Şi dacă dispare frica, om te-ai făcut, nu mai ai nicio problemă, „fericirea are chipul tău” – cum cânta nefericita Mihaela Runceanu. De-aia n-are nicio teamă să se autosuspende primarul liberal din Mogoşeşti Siret cu voie de la partid.

Am hotărât, deci, că primarii şi politicienii mult aleşi sunt prea-fericiţii din raportul Agenţiei ONU în care românii ocupă un onorabil loc în prima jumătate a clasamentului. Ce mă nelinişteşte în ecuaţia asta a fericirii propusă de Agenţia cu pricina este legătura ciudată pe care înţelepţii ONU o stabilesc între nivelul de educaţie şi gradul de satisfacţie în viaţă. Ei spun aşa: cu cât eşti mai educat, cu atât eşti mai fericit.

Aici nu prea înţeleg, adică nu se prea potriveşte cu ce-am citit, am trăit şi-am păţit în viaţă: păi nu scrie negru pe alb Poetul Naţional că totul este trist în lume? Nu învăţa Eminescu să moară în fiecare zi? Şi nu ne învaţă pe noi Biserica ortodoxă că fericiţi sunt doar cei săraci cu duhul?! Şi nu trăim noi realitatea asta, pe care nimeni n-o poate contesta, zi de zi şi noapte de noapte? Insinuează cumva cineva că politicienii, demnitarii, profitorii diverselor regimuri politice au un înalt nivel de educaţie şi cultură? Or fi ei nişte deştepţi şi n-am aflat noi? Nu, sunt majoritar făcuţi grămadă, iar aici trebuie să susţin Biserica neamului şi pe Eminescu, care nu pot greşi: învăţăm să murim, nu să trăim, în fiecare zi, iar fericiţi sunt doar cei săraci cu duhul...