Nu ştiu dacă e potrivit să pomeneşti cuvântul „fericire” când lumea e îngropată în conflicte îngheţate, războaie, genocid, ură şi ameninţări. Curge prea mult sânge nevinovat ca să mai fie cineva dispus să dezbată spinoasa ecuaţie a fericirii.

Şi totuşi, viaţa merge înainte, lumea se schimbă fundamental şi-atât de rapid că nu apucăm să înţelegem de ce, cum şi spre ce ne îndreptăm. Dar ne naştem, trăim, ne bucurăm, visăm, suferim... 

Războiul ruso-ucrainean e departe de a se sfârşi, eu cred că luptele de gherilă nu se vor sfârşi niciodată în Ucraina, care va riposta împotriva invadatorilor ruşi atâta timp cât vor mai exista bărbaţi capabili să lupte pentru ţara lor. Adică încă zeci sau sute de ani de-acum încolo, dacă Pământul va mai suporta atâta vreme prostia şi lăcomia oamenilor. Se prefigurează şi un conflict americano-chinez în Taiwan şi-abia atunci vom simţi ce înseamnă „furtuna perfectă”...

De ce-am vorbi, atunci, despre fericire? Poate pentru că viaţa e prea scurtă şi conţine prea multă durere şi lipsă de speranţă ca să ne permitem să ignorăm subiectul. Poate pentru că e bine să vorbeşti despre fericire taman atunci când lumea-i întoarsă pe dos, domină haosul şi ţi-e frică.

Finlandezii au trei lucruri care-i fac fericiţi: prietenia, grija faţă de natură şi încrederea în comunitate. Ceva mai clar: ● dacă ai prieteni – nu neapărat mulţi, dar buni –, ai făcut un pas important spre fericire ● dacă eşti în cele mai bune relaţii cu natura-mamă, ai mari şanse să fii un om fericit ● dacă nu lucrezi responsabil şi onest pentru comunitatea din care faci parte, dacă nu crezi cu sinceritate în comunitatea în mijlocul căreia trăieşti, atunci nu te lipeşti de fericire decât egoist şi meschin; adică mai deloc.

Finlandezii se ghidează în viaţa lor după aceste trei principii: prietenia, natura, comunitatea. Motiv pentru care, de ani buni de zile, ei sunt în topul ţărilor fericite – conform unor măsurători care conţin şi judecăţi logice, raţionale, nu doar dorinţe sau ecuaţii matematice. În acest clasament noi suntem părtaşi la fericire într-un mod cu totul întâmplător.

De fapt, noi n-am înţeles încă – nici nu aveam cum să înţelegem, ne despart sute de ani de evoluţie, cultură şi civilizaţie de statele nordice – un lucru simplu: banii n-aduc fericirea! Nici numărul lor, ca să fiu în ton cu adausul folcloric. Nici măcar Puterea nu înseamnă fericire. Uitaţi-vă la puternicii zilei, aşa cum îi ştiţi, cum se văd ei pe ecrane, şi nu-i invidiaţi. Au bani, au funcţii, au – aparent... – tot ce le trebuie ca să fie fericiţi, atât cât poate omul să gândească o definiţie a fericirii. Şi totuşi... 

Nimic nu e cum pare a fi. Experţii britanici în cercetarea nuanţelor fericirii au descoperit patru „elemente” care definesc noţiunea în sensul ei simplu: ● prietenii ● recunoştinţa ● capacitatea de a ierta ● empatia. Cum funcţionează la români elementele astea? 

Cu Prietenii ştim cum e nu doar de la finlandezi, avem şi noi experienţe şi vorbe interesante: prietenul la nevoie se cunoaşte... Nu ştiu cât mai funcţionează, dar vorba din bătrâni rămâne pildă de înţelepciune. Şi cam atât! 

La rândul ei, Recunoştinţa este o idee greu aplicabilă în societatea românească. Nu zic chiar străină, dar pe-aproape. 

Iertarea e un principiu care-i ghidează, teoretic vorbind, pe toţi drept-credincioşii. De întors şi celălalt obraz nu poate fi vorba, însă, n-am fost educaţi în această privinţă, chit că „grădina Maicii Domnului” ar trebui să fie populată majoritar cu români capabili să ierte, să treacă peste ranchiune, să nu ţină supărarea. 

Empatia, grija faţă de celălalt, ne este aproape străină. M-am lămurit asupra chestiunii de când cu Pandemia şi vaccinarea. Am dat, cu ocazia asta, o probă evidentă de egoism feroce. Am văzut atunci (se vede şi-acum...) câtă grijă suntem în stare să avem unii de alţii.

Aş adăuga un „ingredient” pe care-l întâlnim tot mai des în viaţa noastră socială: munca excesivă. Munca istovitoare pentru cât mai mulţi bani şi cât mai multă Putere. Să mori muncind pentru a câştiga cât mai mulţi bani şi cât mai multă Putere, iată un final de-a dreptul nefericit pentru orice om cu o judecată normală. 

Aş zice, prin urmare, că Banii şi Puterea nu înseamnă mare lucru dacă „înlăuntrul” e gol de prieteni, de recunoştinţă, de iertare, de grija faţă de cel de lângă tine. S-ar putea ca toate aceste patru „borne” ale fericirii să se întrupeze într-un singur cuvânt: „iubire”. Unul extrem de binevenit, de-a dreptul luminos într-o duminică geroasă de februarie. Unul esenţial în aşteptarea „furtunii perfecte” pe care aparent n-o doreşte nimeni, dar pe care o cheamă toţi cei care cred că Fericirea înseamnă Bani şi Putere.