Sunt mai multe elemente distincte aici. Unul ar fi Alianţa pentru Dezvoltare abia creată de partidele româneşti la Târgu Secuiesc. S-au unit liberalii cu pesediştii, cu PMP, Pro România, ALDE şi PPUSL (ultimul înseamnă Partidul Puterii Umaniste Social-Liberal şi vor să fie „propriii lor stăpâni”...) ca să creeze o alianţă pentru dezvoltare locală. Una cu trei obiective clare: un hipodrom, foraje geotermale şi turism – adică transformarea oraşului într-o staţiune balneo-climaterică de interes naţional.

Ce legătură au Tg. Secuiesc, Viscri şi plasticul care distruge viaţa Oceanului Pacific? Legătura se numeşte turism. Locuitorii din Viscri-ul prinţului Charles s-au săturat de gunoaiele, de maşinile, de înghesuiala turistică prost gestionată de autorităţile din Viscri. Ei se tem că „Viscri  va ajunge un al doilea Bran”. Adică un loc în care turismul îi îmbogăţeşte pe evazioniştii fiscali şi îi sărăceşte, oboseşte, îngrozeşte pe băştinaşi. Am fost în Viscri, ştiu cât de greu găseşti o parcare şi câte sticle de plastic şi hârtii vezi pe marginea drumului. Lumea se înghesuie la casa prinţului Charles şi la biserica-monument istoric ca la pomană, uitând de bunele rânduieli. La Bran stau câteva luni pe an şi ştiu din proprie experienţă ce demenţă aduce turismul haotic, construit pe o infrastructură inexistentă, în care abia acum îşi găsesc loc o parcare civilizată, canalizare, staţie de epurare, trotuare, drumuri asfaltate etc. Haos, manele, pensiuni, turişti care cred că-şi pot permite orice – asta înseamnă „civilizaţia” la Viscri şi Bran.

Atenţie, aşadar, locuitori ai Târgului Secuiesc: aveţi grijă ce vă doriţi! Turismul care nu dispune de o infrastructură solidă este o pacoste. E bine să aveţi şi hipodrom, şi ape geotermale, şi turism naţional. Dar fiţi înţelepţi, învăţaţi din greşelile altora şi luaţi-o încet, cu primele litere ale „alfabetului” turistic: infrastructură, civilizaţie, curăţenie. E nevoie de o atentă pregătire în această direcţie a autorităţilor locale, inclusiv a consilierilor locali care vor reprezenta comunitatea.

Ajungem şi la Oceanul Pacific, în care vietăţile conţin, obligatoriu, particule de plastic. Care plastic se datorează turismului aproape în exclusivitate. Nu mai există peşte fără plastic. Mănânci peşte, înghiţi plastic. Cumperi peşte, cumperi şi-apoi arunci plastic. Revenind pe plaiuri mioritice: am cumpărat câţiva păstrăvi de la un hipermarket. Doi păstrăvi medii într-o impresionantă caserolă de plastic. Risipă de plastic. Orice cumperi, ţi se oferă în plastic. Civilizat? Poate, dacă am şti, am putea, am vrea să separăm plasticul de ape, de râuri, de mări şi oceane. Dar nu ştim, nu putem sau nu vrem. Tone de plastic omoară viaţa Mării Negre. Mii de tone de plastic vor ucide ecosistemul oceanelor lumii.

Turismul este o bogăţie. Pandemia l-a lovit crunt dar nu l-a răpus. Unii numesc turismul „industria ospitalităţii”. Doar parţial adevărat. Pentru că numai ospitalitate nu se numeşte haosul şi mizeria care domină turismul naţional la această oră. Mergeţi pe litoral, mergeţi la Viscri, mergeţi la Bran, mergeţi oriunde vă pofteşte inima şi vă veţi convinge că turismul românesc este un perfect agresor al mediului ambiant. Iar bunele practici în acest domeniu sunt atât de puţine încât trec neobservate.