Zeci, sute, mii de oameni mor în fiecare zi pe planetă din cauza intoleranţei religioase. Eu catolicul, eu ortodoxul, eu protestantul nu te accept pe tine musulmanul. Eşti ridicol cu Mahomedul tău, cu familiile tale, cu obiceiurile tale, cu rugăciunile tale la ore fixe, cu tot tacâmul tău religios inadecvat vremurilor noastre, tradiţiilor şi evoluţiei noastre, pretenţiilor noastre de naţii civilizatoare. La rândul lui, musulmanul vede în ceilalţi doar distrugere, degradare, desfrâu.

Cam aşa sună „războiul lumilor” în materie religioasă: lumea liberă civilizată nu înţelege că musulmanii devin furioşi când Mahomed este măscărit prin publicaţii de satiră şi umor în numele libertăţii de expresie. Lumea musulmană nu înţelege şi nu acceptă libertatea de expresie care permite caricaturi cu Iisus Hristos, Sfinţi şi Papi fără nicio reţinere.

E un război al civilizaţiilor din care pierdem cu toţii câte ceva. Dar mai ales pierdem vieţi de oameni nevinovaţi. A fost cazul caricaturilor din Charlie Hebdo, care a produs ziarişti morţi şi multă suferinţă în Franţa în 2015. Charlie Hebdo a persistat în greşeală în numele libertăţii de expresie şi a republicat caricaturile cu Mahomed în septembrie anul acesta, exact în ziua când începea procesul atentatorilor din 2015.

Urmarea? Un profesor decapitat în apropierea unui colegiu de lângă Paris pentru că le-a arătat elevilor caricaturile cu Mahomed din 2015. Nu ştiu ce le-a spus acelor copii, poate că le-a vorbit de libertatea de opinie, de presa liberă, de alte măsurători ale democraţiei de tip liberal european... Câţiva s-au dus la părinţii lor şi le-au povestit că Mahomed a fost, încă o dată, ridiculizat. Suficient pentru o reacţie extrem de virulentă a unui părinte musulman mai mult sau mai puţin îndoctrinat de ISIS sau alte grupări teroriste musulmane.

Luni seara, mai mulţi atentatori au omorât cu puşti şi pistoale cel puţin patru oameni nevinovaţi în civilizata şi paşnica Vienă a valsului şi şniţelului.  Scene terifiante, declaraţii războinice, pe modelul deja lansat de preşedintele Macron cu câteva zile în urmă în Franţa: „Nu vom înceta să formăm în şcolile noastre cetăţeni liberi”.

Foarte bine, formăm cetăţeni liberi, dar ce ne facem dacă libertatea asta a noastră atentează la sentimentele religioase ale celorlalţi?! Adică n-am putea, oare, să fim cetăţeni liberi respectându-i şi pe Mahomed, şi pe Iisus, şi pe hinduşi, şi pe budişti, şi pe toţi zeii şi sfinţii la care se închină popoarele lumii? Mie mi se pare inutil şi aiurea să-ţi baţi joc de sentimentele religioase ale unora care n-au simţul umorului când e vorba de Mahomed. Nu faci decât să duci mai departe un război pe care nu-l poţi câştiga.

Cred că ironia, caricatura, satira, simţul umorului au nişte limite naţionaliste şi religioase. Cât de mult simţ al umorului au musulmanii radicalizaţi de ISIS şi alte grupări teroriste – nici nu vreau să mă gândesc.  Atentatul de luni seara vorbeşte exact despre asta: umorul, libertatea de expresie, imaginile, cuvintele, vorbele, toate pe care le facem, le spunem, le propovăduim au nişte limite. 

Este imposibil să motivezi şi să accepţi războaiele şi atentatele în numele religiei. Au fost destule şi au provocat pierderi umane uriaşe. N-am învăţat mare lucru din istoria acestor războaie, nu ştim aproape nimic unul despre celălalt, nu ştim bine nici ce se întâmplă în interiorul aceleiaşi religii. Dar vedem cum mor oameni nevinovaţi ucişi de nişte caricaturi nevinovate... Şi nu înţelegem unde ar trebui să ne oprim, ce sensibilităţi religioase ar trebui să respectăm şi în ce manieră putem folosi libertatea de expresie ca să nu mai murim inutil, împuşcaţi de nişte demenţi care cred că vor stăpâni lumea prin teroare în numele lui Allah.

Suferim şi murim în numele lui Iisus, în numele tuturor Sfinţilor, în numele lui Allah. Nu mai ştim, nu mai putem, nu mai avem timp să ne bucurăm şi să trăim fericiţi în numele Lor.