EDITORIAL. „Curvele din politică” şi românii buni
Unii se împiedică în vorbe aiurea. Zice, de pildă, Raed Arafat prins cu minciuna despre Colectiv şi pompierii salvatori: „Nu vă bateţi cu ei că alţii n-avem!”. Măi să fie, tot aud chestia asta: n-avem alţii, să nu-i supărăm că pleacă şi ăştia. Să ne purtăm cu două rânduri de mănuşi cu toate persoanele-porţelan din instituţiile statului, dacă se poate să nu-i atingem nici cu vorba. Să-i grijim, că ca ei nu mai găsim...
N-avem, prin urmare, alţi pompieri, n-avem alţi medici, n-avem alţi profesori, n-avem alţi funcţionari publici şi, mai presus de toate, n-avem alţi politicieni mai buni decât cei aflaţi la Putere. Cum şi cu cine să-i înlocuieşti dacă alţii n-ai? Stai cuminte şi ciocu’ mic, că partidul te-nvaţă: fă-i să plece pe deştepţii-corecţi ca să rămâi cu analfabeţii-proşti şi să poţi spune: „Alţii n-avem!”.
Partidele politice sunt de neînlocuit? Conform propagandiştilor PSD, cărora li s-a raliat cu acte-n regulă şi clarvăzătorul de la Realitatea TV, Cozmin Guşă, conform acestora un singur partid este de neînlocuit: PSD. Restul sunt nişte gunoaie expirate pline de trădători de neam şi ţară. PSD i-a salvat pe săraci, pe analfabeţi, pe pensionari, pe bugetari. PSD a scos România din noroaie, vă amintiţi zicerea analfabetei salvate de Dragnea...
Dar oamenii ăştia au şi ei dreptatea lor. De pildă, în cazul Kovesi; au dat-o afară de la DNA, s-a terminat cu procurorii, i-a împăiat sistemul ticăloşit. Adică, să recunoaştem, şeful contează, nu-i totuna cum şi spre ce te mobilizează. Uite alt exemplu: acelaşi Cozmin Guşă, care s-a băgat nesilit de nimeni (?!) în PSD. Ce-o să fie, pe ce drum o s-o apuce Realitatea TV atât de critică până acum câteva luni cu puterea pesedistă? Vă băgaţi într-un pariu? Nu, că ştim deja rezultatul. Sau Viorica Dăncilă, încă şefă la partidul ei. Ce va face dacă nu intră în finală? Concluzie: şeful contează.
Contează nu doar şeful, ci şi partidul. Când îl aud pe celebrul de neînlocuit patron de presă şi om politic Cozmin Guşă cum împarte el românii în „buni” şi „răi” în funcţie de aderenţa la un partid sau altul, mi se întunecă raţiunea. Trecând neînlocuibilul Guşă de la stânga la dreapta politică şi viceversa precum apa coclită dintr-o sticlă pe jumătate goală circulând în viteză pe Valea Prahovei, cugetă înţeleptul neamului cu voce tare: „Vreau să ajut la reformarea PSD înspre un partid al românilor buni”.
Acum, dragă băi Cozmine, am două întrebări: ce „român bun” crezi tu că te-a numit „curvă politică” în faţa întregii naţiuni inclusiv la postul tău de televiziune? Dacă n-ai aflat, îţi spun eu: numărul doi în partidul pe care vrei să-l reformezi, năucul Orlando Teodorovici. Şi încă ceva băi dragă Cozmine, ca să nu-ţi zic precum Orlando, curvă: tu ce fel de români crezi c-au fost şi sunt Iliescu, Năstase, Ponta, Dragnea, Teodorovici, Iordache, Dăncilă şi alţi „dumnezei” mari făcători de bine naţiunii pesediste?! Sunt „buni”, sau sunt „răi”?! Dar ceilalţi, liberalii lui Raţiu, să zicem, ori ţărăniştii cu Coposu-n frunte, ori urmaşii luptătorilor anticomunişti din munţi, ca să nu mai zic de martirii Revoluţiei din 1989, ăştia ce fel de români or fi fost?! Dar între Simona Halep şi Bianca Andreescu, născute amândouă în România din părinţi români, care-i româncă bună şi care-i româncă rea?!
Auzi la el: „Un partid al românilor buni”... Cum îi alegi, după ce criterii? Te-apucă ameţeala, în îngustissima lui minte românul bun îşi face întotdeauna cruce când trece prin faţa unei biserici şi musai şi-o face de la dreapta la stânga, altfel nu mai e bun. În aceeaşi minte îngustă românul bun nu strigă niciodată „Jos PSD” şi nici „M..e PSD”. Dimpotrivă, se alătură găştii de analfabeţi incompetenţi care îngroapă România în ignoranţă şi umilinţă în fiecare zi pe care o petrec la Putere. Ăştia sunt „românii buni” pe care şi-i doreşte Guşă în PSD, acelaşi Guşă care i-a „păstorit” pe românii buni Băsescu, Udrea, Năstase şi care o va „consilia” şi pe buna Dăncilă în lipsa bunului Vâlcov. Vai de capul tău, Cozmine, şi vai de capul nostru că va trebui să suportăm în continuare la Putere, fie şi doar în Parlament, o adunătură de „români buni” făcuţi după chipul şi asemănarea ta!
Desigur, fără aceşti „români buni” nu se poate, alţii n-avem. Românii care au murit exact acum 4 ani în incendiul de la Colectiv au fost nişte români răi, nişte satanişti iresponsabili, pe care românii buni precum Victor Ponta, Nicu Bănicioiu, Raed Arafat şi coloneii de la ISU n-au reuşit să-i salveze. Nici tinerii morţi atunci, nici cei gazaţi pe 10 august, nici cei plecaţi să muncească pe-afară de bine ce le era în ţară nu intră în categoria „români buni”. Prin urmare, nu vor avea parte de recunoştinţa şi graţia aproape divine ale „curvei politice” Cozmin Guşă cel Bun.
Revin la temă şi închei: e o tâmpenie să te numeşti Raed Arafat şi de la înălţimea funcţiei tale să spui: „Alţii n-avem, apăraţi-i pe ăştia”. Dacă asta e tot ce-ai putut face în 4 ani de zile pentru oropsiţii vii şi pentru urmaşii morţilor de la Colectiv, atunci mai bine lasă-ne, Arafate, şi bagă-te pe faţă, cu carnet de membru, în detaşamentul „românilor buni” păstorit de Guşă, Dăncilă et. comp.! Să ştim o treabă, să nu ne mai facem iluzii!