Se lasă toamna. Vin nişte alegeri care n-ar trebui să fie atât de importante după ce funcţia prezidenţială a fost golită de sens de chiar majoritatea PSD care şi-o doreşte acum gălăgios. Dar cum să-i convingi pe români că ai putere, că poţi, că eşti mare şi tare dacă nu câştigând Prezidenţialele? Întrebarea are răspuns la toate partidele, aşteptăm poziţionări şi alianţe strategice şi de la „partidele-balama”, gen ALDE, Pro România, PMP şi UDMR. Pentru că, vedeţi dvs., fără ALDE şi UDMR guvernarea PSD s-ar fi terminat demult şi România ar fi câştigat 2-3 ani de refacere după dezastrul financiar, economic şi juridic desăvârşit de PSD şi PNL după 2012 (nu putem ignora contribuţia USL la dezastrul ăsta). N-a fost să fie, dar asta-i altă discuţie, acum ne ocupăm de cupluri politice preşedinte-premier anunţate sau întrevăzute.

Primul şi, aparent, cel mai puternic: Iohannis-Orban. Dacă nu se cutremură întregul spectru politic, tăcutul Klaus câştigă detaşat Prezidenţialele. Moment în care, bag mâna-n foc, Ludovic Orban va solicita postul de prim-ministru. N-ar fi nicio catastrofă, nimic nu poate fi mai jos pe funcţia asta decât Viorica Dăncilă, am atins fundul prăpastiei cu doamna din Videle la cârmă. Deci Orban ar putea fi OK, probabil am trăi experienţe pe care le-am mai trăit, un „deja vu” care n-ar fi o nenorocire într-o Românie normală, aşezată, liniştită. Nu suntem însă în situaţia asta. Şi-ar mai fi o întrebare, una esenţială: cine îşi va asuma moştenirea PSD-ALDE, cine va risca să deconteze nebuniile financiare şi juridice ale acestei monstruoase coaliţii gândite de mizerabilul cuplu politic Dragnea-Tăriceanu?! Liberalii nu par convinşi că sacrificiul este necesar.

Al doilea cuplu deja anunţat şi cu şanse mari să funcţioneze: Dan Barna-Dacian Cioloş. Preşedintele USR n-ar fi un preşedinte al României mai spectator decât Iohannis, aşa ceva nici nu se poate. Barna e naiv în unele privinţe, dar nu-i prost deloc şi are şi-o oarecare experienţă politică. Despre Cioloş ar fi multe de spus, a mai fost premier într-o situaţie extrem de haotică şi defavorabilă lui, i se scoate pe nas şi-acum anul acela de guvernare fără sprijin politic. Eu cred că Dacian Cioloş ar fi un foarte bun prim-ministru al unei majorităţi interesante USR-PLUS-PNL în Parlament.

Se anunţă încă un cuplu: Mircea Diaconu-Victor Ponta. Fostul actor, fostul europarlamentar Diaconu vrea la Cotroceni preluând exemplul actorului de comedie care a ajuns preşedinte al Ucrainei. În estul sălbatic se poate orice, dacă Trump poate conduce America, Volodymyr Zelenski poate conduce Ucraina, de ce n-ar putea Diaconu să domnească la Cotroceni?! La urma-urmei, la români funcţia asta a ajuns de tot râsul! Cât despre Ponta şi înţelegerile lui dizgraţioase cu manechinul politic Tăriceanu, eu zic că nu merită mai mult de-o vorbă: ruşinicăăă!

Dar cel mai proaspăt cuplu de „îndrăgostiţi” politici este Viorica Dăncilă-Eugen Teodorovici. Mă uit pe-o poză şi-o văd pe Viorica privindu-l languros în ochii albaştri pe fantele de cartier Orlando... Bă, eşti prost?! Mi-e imposibil să cred că românii ar putea vota aşa ceva. Şi-atât, că stricăm hârtia şi tastatura.

Mai e un candidat singur-singurel, stingher în poza lui academică, un Toader Paleologu care îşi doreşte să fie „preşedintele-învăţător”. O figură ca lumea, dar nu poţi câştiga decât experienţe triste dacă te compari cu Iisus bazându-te pe sprijinul „codiţelor” din partidul condus de Traian Băsescu.

Până se vor forma şi vor funcţiona cuplurile astea, să reţinem totuşi un amănunt esenţial: conform sondajelor, şanse la Prezidenţiale au doar Iohannis şi Barna. Indiferent, însă, cine va dormi la Cotroceni, problema de care se feresc toate partidele din Opoziţie rămâne: cine se va încumeta să preia guvernarea de la PSD-ALDE?!