Întreb pentru că nu ştiu cum se simt nesimţiţii când se uită în ochii oamenilor. Nu ştiu, de pildă, ce simt unii ca Dragnea sau Becali când îşi construiesc sau îşi cumpără conace pe trei străzi, le plachează cu aur şi-apoi li se mută nasul de scârbă la mirosurile de pe strada desfundată, necanalizată, asurzită de strigătele vecinilor rupţi de foame. Nu-mi dau seama nici ce simte un avocat al poporului complet inutil când i se face pensia cât cea a judecătorilor CCR, permiţându-i-se şi cumularea acesteia cu salariul: una peste alta, 36.000 de lei pe lună...

Lui Victor Ciorbea, pentru că despre el este vorba, nu i se pare prea mult: la foncţia lui, la necazurile lui, la cheltuielile lui cu familia prin străinătăţuri, la stresul şi importanţa pe care şi le asumă, 36.000 de lei pe lună sunt nimica toată. Spune toate astea ziariştilor, face caz de foncţie, stres şi nesomnul lui creator şi pleacă în concediu, lăsându-ne să lăcrimăm ruşinaţi că, în nemernicia noastră, l-am crezut nesimţit când el nu era decât obosit...

N-are omul drept la concediu legal de odihnă? Nu pleacă mereu în concediul ăsta şi preşedintele Iohannis? Nu-şi ia şi premierul Dăncilă zile de odihnă atunci când are nevoie? Ba cum să nu, doar că preşedintele e ca apa sfinţită, e-nu e tot aia e, iar de Dăncilă se lipsesc bucuroşi chiar membrii guvernului, nu-i simte nimeni lipsa. În schimb, cu Ciorbea se schimbă treaba, de el ar cam fi fost şi-ar cam fi nevoie.

Dacă tot e să vorbim de importanţa funcţiei, de munca neprecupeţită şi responsabilă pentru propăşirea patriei şi-a naţiei cinstire: de ce dracu’ nu stai, tovarăşe avocat al poporului, lângă Popor atunci când acesta are mai multă nevoie de tine?! De ce te dai mereu cu Puterea, cu împărţitorii de funcţii, pensii şi salarii? Au nu cumva cheltuielile cu viaţa pământeană sunt atât de mari încât simţi mereu nevoia să pupi poalele celor care te-au înscăunat în importanta foncţie, să nu cumva să te uite la împărţeala care va veni?!

Victor Ciorbea nu se ruşinează când declară privindu-te drept în ochi (mă rog, e un fel de-a spune...): „Gândiţi-vă ce stres impune funcţia de avocat al poporului, câtă muncă se depune, ce atribuţii importante am, în ce domenii şi poate vă lămuriţi că nu-i deloc prea mare pensia”. Adică omul se compară cu un judecător al Curţii Constituţionale, înţelegeţi? Ori el, ori preşedintele CCR, tot aia e! Aşa o fi? Ori de câte ori a fost nevoie de avocatul poporului în apărarea Poporului, Ciorbea s-a făcut că plouă. El se ocupă de nimicuri, de cazuri fără răsunet în conştiinţa neamului. Ce grad de comparaţie poţi găsi între un avocat care se face că lucrează şi nişte judecători care nu prea închid ochii noaptea de câtă presiune se pune pe ei din toate părţile?!

Acum ar trebui să atace OUG pe legile Justiţiei la Curtea Constituţională. E singurul care o poate face, e singurul care poate apăra Poporul de abuzurile unei găşti politice corupte şi discreţionare. Iar Ciorbea îşi ia concediu, pleacă să se odihnească după ce s-a liniştit cu pensia şi salariul cumulate în fiecare lună, să ajungă şi să prisosească, are omul cheltuieli şi datorii mari... Poporul să se descurce, democraţia poate şi fără avocatul poporului, nu moare România fără Ciorbea!

Nu moare, e drept, dar România asta amărâtă, neapărată de avocatul poporului în faţa ofensivei dictatoriale a Puterii, se poate întreba: cum o fi, frate, să fii atât de nesimţit încât să uiţi cât de mult datorezi Poporului care a permis unei nulităţi funcţionale să fie premier, avocat al poporului fără procese şi pensionar de lux?! Pentru că nu de bani e vorba aici în primul rând, ci de tupeul de a crede că mai poţi ieşi pe stradă fără să fii înjurat de Poporul pe care l-ai părăsit ori de câte ori a avut nevoie de tine.