OPINII 25 februarie 2022

EDITORIAL. Crematoriul mobil şi biciul de foc

de Dumitru Manolăchescu | 1044 vizualizări

„Micul Hitler” de la graniţa de nord a României a dotat armata rusă cu un crematoriu mobil care însoţeşte invariabil trupele pe frontul abia deschis de Putin în Ucraina. Au învăţat ruşii ceva din experienţa Crimeea: nu dă bine publicului spectator la TV să afle că într-un conflict militar profund patriotic pe model Putin mor şi ruşi, propaganda lor nu acceptă decât sute de mii de ucraineni ucişi de viteaza armată rusă. Crematoriul mobil descoperit de britanici în peisajul armatelor ruse demonstrează muntele de cinism şi cruzime pe care s-a cocoţat despotul suprem de la răsărit. 

Ucraina luptă pentru existenţa statului făurit de hatmanul Hmelniţiki pe la 1650, dar închinat apoi de acelaşi hatman ruşilor cărora le-a jurat credinţă. Drept pentru care făuritorul statului ucrainean este un personaj glorificat şi controversat în egală măsură, aşa cum se arată a fi întreaga istorie a statului vecin la Nord.

Ucraina nu duce lipsă de eroi, de patrioţi, de instinct al neamului. Dimpotrivă. Doar că nu întotdeauna le-a ieşit. Ca să scape de ruşi, care i-au năpăstuit în multe momente, s-au dat de partea germanilor. De-aia insistă acum Putin pe „naziştii” ucraineni, pe „denazificare”, pe nesinceritatea moştenită de clasa politică ucraineană.

Nu-mi dau seama ce poate face Lumea ca să-l readucă pe preşedintele rus cu picioarele pe pământ. Ucrainenii înşişi sunt într-o mare dilemă: dacă luptă, pierd pe termen scurt, pentru că nu vor putea face faţă armatelor ruse mult mai bine echipate şi instruite. Dacă nu luptă, pierd pe termen lung, acoperindu-se de ruşine în faţa istoriei. Oricum o dai, va fi vorba de pierderi umane serioase, de mult sânge, multă disperare şi multă durere. Şi de ce toate astea?!

Ce putem, ce nu putem face noi, românii? Putem, vorba preşedintelui Biden, să ne rugăm pentru Ucraina, dacă credem cumva că rugăciunile ajută – rău nu fac oricum. Dar mai putem face ceva: putem scăpa de egoismul care ne-a cuprins odată cu Pandemia, când mulţi dintre noi nu au înţeles că „libertatea” unora poate însemna infectarea altora. Putem să le oferim adăpost refugiaţilor ucraineni, casă-masă şi speranţă. „Noi” înseamnă nu doar statul român, ci chiar fiecare român care este pus în situaţia să ajute.

Războiul din vecinătate este, cumva, şi al nostru. Pentru că după Ucraina vor mai urma victime; Republica Moldova, de pildă, fost stat component al URSS. Ce vom face atunci?? Ne doare Ucraina, dar vom plânge cu lacrimi de frate când ruşii vor decide că „Republica Moldova nu trebuie să existe” decât în componenţa noii URSS.

După pandemie, război în Europa. După milioane de morţi de Covid 19, alte milioane de morţi-refugiaţi-răniţi-alungaţi de război în lumea largă. Numai o minte diabolică putea scrie un asemenea scenariu. Iar mintea asta nu a fost a lui Bill Gates, ori a lui Soros – vinovaţii de serviciu pentru mai toate relele care ne bântuie –, ci a „marelui urs” de la Est. Un urs pe care nu-l poate îmblânzi decât un bici de foc. Biciul de care zic nu e NATO, care nu poate interveni în Ucraina decât cu costuri şi riscuri uriaşe. Biciul de foc este China.

Doar opoziţia Chinei faţă de invazia rusească în Ucraina poate transforma în cenuşă visul de mărire al ţarului Putin. Atunci când China va întoarce spatele aliatului de conjunctură, crematoriul mobil nu va mai ascunde morţi, ci va arde speranţe deşarte în refacerea „imperiului” dărâmat de Gorbaciov.

Un imperiu prin cenuşa căruia au mers, desculţi, părinţii şi bunicii şi străbunicii noştri. Şi în care doar nişte nebuni şi-ar mai dori să se întoarcă.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.