OPINII 1 iulie 2020

EDITORIAL. Cotonoage-l!

de Dumitru Manolăchescu | 1476 vizualizări

Jucam fotbal pe vremuri, ziarişti contra tipografi, dădeam destul de mult cu stângu-n dreptu’ şi ne loveam serios la gioale; era unul care striga de răguşea pe margine: cotonoage-l, dă-i la măduvă!

Viaţa noastră politică post-revoluţie seamănă cu meciurile alea de fotbal între amatori nepricepuţi şi neantrenaţi: se faultează de mama focului unii pe alţii, cei din Opoziţia majoritară îi lovesc din toate poziţiile pe minoritarii de la guvernare. Şi când trebuie şi, mai ales, când nu trebuie. Ceea ce nu le va aduce deloc puncte electorale, pentru că lumea s-a prins despre ce-i vorba: nu ajunge să-l cotonogeşti pe adversar, să-l scoţi din joc, e nevoie să ai şi soluţii pentru a câştiga meciul. Iar în cazul de faţă „meciul” se joacă între o ţară ruinată de guvernările succesive PSD şi criza sanitară-economică provocată de Pandemia cu Sars-Cov2.

Campaniile electorale din această toamnă-iarnă se vor desfăşura sub steagul populismului desfăşurat larg de partidul care ne-a îngropat în iluzii vreme de aproape 30 de ani. Liberalii vor fi nevoiţi să intre în acest joc, pentru că altfel pierd toate alegerile pe care şi-ar dori să le câştige. Contează, însă, cum şi mai ales cât vor reuşi să convingă FMI şi Uniunea Europeană să ajute Guvernul României în această perioadă extrem de complicată.

Se prefigurează, spun specialiştii, împrumuturi masive de la FMI, Banca Mondială şi alte structuri bancare. Dar bancherii nu dau bani fără condiţii – şi nu de dobândă e vorba, ci de „to do list”, foaia cu lucruri de făcut care i se va pune guvernului Orban în faţă. Pe primele locuri pe această listă sunt câteva „mici” condiţii: • reducerea cu 30% a personalului bugetar  • reducerea cu 20% a cheltuielilor primăriilor şi consiliilor judeţene • îngheţarea salariilor bugetarilor pentru doi ani de zile • prorogarea creşterii punctului de pensie până în septembrie 2021.

Greu de ghicit cum va acţiona guvernul liberal, ministrul Câţu pare destul de acomodat cu ideea unei creşteri măcar cu 10% a pensiilor. Iar de dat afară bugetari, de îngheţat lefuri, ori de redus cheltuielile autorităţilor locale nu aminteşte nimeni nici măcar în treacăt... Şi-atunci de unde va lua Florin Câţu bani pentru salarii şi pensii?

Înclin să cred că se va pune batista pe ţambal, se va promite la înghesuială aproape orice până la alegerile locale. După care, dacă scorul PNL şi USR-PLUS va fi cât de cât peste cel realizat de PSD, liberalii vor îndrăzni să scoată şi soluţia îngeţărilor şi reducerilor, încercând să evite cu orice preţ creşterea taxelor şi impozitelor. De impozitul progresiv agreat de socialiştii Ciolacu, Ponta şi Tăriceanu nici nu poate fi vorba, cota unică este realizarea istorică a liberalilor, la care nu vor renunţa cu niciun chip, chiar dacă pentru un profan ca mine impoziul ăsta progresiv nu sună deloc rău.

Ce vreau să spun este că ne aşteaptă vremuri grele. Pandemie, izolare, criză sanitară, criză economică, buget ferfeniţă, guvern minoritar, pretenţii de la autorităţile locale, de la pensionari, de la toţi cei care se simt, ori chiar sunt mai săraci acum decât anul trecut pe vremea asta – când PSD promitea să pună cerul şi pământul la picioarele poporului sărăcit de Uniunea Europeană, de multinaţionale, de oricine altcineva în afara escrocilor şi corupţilor afiliaţi acestui partid.

Văd un sondaj IMAS aproape neverosimil, sper să fie şi pe bune: PNL urcă uşor până pe la 33%, PSD scade la vreo 21%, în vreme ce alianţa politică USR-PLUS (încă măsurate separat) se duce spre 18%. Dacă adăugăm şi măcar 5% pe care le va lua, probabil, PMP (acum partidul lui Băsescu are 4,7%), punem de o guvernare de dreapta destul de consistentă în condiţiile în care ALDE nu mai există, iar Pro România joacă „în deschidere” cu cel mult 11%.

E singura şansă de a accesa nişte fonduri europene generoase, care să suplinească lipsa de soluţii economice interne. Dar asta nu va însemna sub nicio formă o independenţă financiară la adăpostul căreia să ne facem de cap cu creşteri de pensii şi salarii, pentru că lista FMI nu se reduce doar la cele trei măsuri restrictive pentru bugetari şi pensionari, ea este mult mai cuprinzătoare, ne prind din urmă toate „nefăcutele” guvernărilor anterioare. Altfel spus, nu suntem deloc de capul nostru!

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.