OPINII 8 mai 2023

EDITORIAL. Copiii nimănui şi-ai tuturor în România şi Serbia

de Dumitru Manolăchescu | 38626 vizualizări

Crimele din Serbia atrag atenţia şi asupra marilor probleme ale tinerei generaţii de la noi. Ai cui mai sunt, oare, copiii noştri? România are aproape 6 milioane de oameni plecaţi să muncească în străinătate. Şi nu toţi şi-au luat copiii cu ei, foarte mulţi au rămas în grija bunicilor, rudelor apropiate sau, pur şi simplu, au devenit copiii nimănui şi-ai tuturor. Ce fac, cum se descurcă, ce e în mintea lor, ce învaţă ei, ce vor deveni ei, ce îi aşteaptă şi ce ne aşteaptă?

Întrebări care îşi caută răspunsuri. Deocamdată ştim că analfabetismul funcţional domină „piaţa” celor care formează „generaţia de mâine”. Asta înseamnă să nu înţelegi mai nimic din ce citeşti, dacă întâmplător mergi la şcoală. Dar din ce în ce mai mulţi copii renunţă la acest obicei care nu le mai lasă timp să câştige un ban, muncind cu ziua pe la cei înstăriţi, ori furând de pe la vecini sau perfecţionând „meseria” de hoţ prin locurile aglomerate din oraşe.

Şi mai ştim că statul român este depăşit şi la acest capitol de crunta realitate: copiii de azi nu mai sunt „viitorul de aur” al ţării. Pentru că, pur şi simplu, „România educată” este o iluzie; o poveste scrisă de nişte visători fără prea multe legături cu viaţa reală. 

O viaţă reală „arestată” de populiştii naţionalişti de la AUR, care au defilat sâmbătă în Capitală în apărarea „copiilor, pădurilor, capitalului românesc”, strigând lozinci de pe vremea regimului Iliescu („Nu ne vindem ţara!”), folosite în anii ’90 de membrii fostei Securităţi pentru a împiedica pătrunderea capitalului străin în „România suverană”...

În Serbia, au murit împuşcaţi 17 oameni în două zile. Ucigaşii: un copil de 13 ani, care a omorât un profesor, un paznic şi 7 elevi din şcoala în care învăţa; şi un tânăr de 21 de ani, care a împuşcat dintr-o maşină 8 oameni, la întâmplare, ghinionişti aflaţi cu treburi prin satele din jurul Capitalei sârbe. Alte peste 20 de persoane au fost rănite în cele două atacuri pe care le putem numi teroriste.

Ce se petrece în mintea unui copil de 13 ani ca să fie capabil să ucidă cu sânge rece, cu premeditare, consultând o listă cu „indezirabilii” din şcoala în care învăţa? După atac, acesta a declarat senin că regretă că n-a reuşit să-i omoare pe toţi duşmanii lui aflaţi pe lista neagră. Tânărul de 21 de ani poate fi un terorist asumat? Sigur că poate, dar băiatul de 13 ani, crescut într-o familie aparent onorabilă, intră mai greu în categoria asta.

Ce mă sperie pe mine e că a ucide la întâmplare devine un sport. Agreat în America, uite că depăşeşte graniţele, ajungând şi în Estul Europei. Un Est măcinat de războiul din Ucraina, care devine o „şcoală” pentru dezaxaţi de toate vârstele şi naţiile. Nici nu vreau să mă gândesc ce armate de răzbunători se nasc acum în şcolile din Ucraina!

Întrebarea care mă chinuie este cât va dura până când o armă păstrată de vreun tată activ la Revoluţia din Decembrie ’89 va fi găsită de copilul complexat-nefuncţional şi folosită aşa cum a văzut el la televizor, în Serbia... Imaginaţi-vă că terenul pentru asemenea isprăvi este pregătit în ţara noastră, teoretic paşnică, de discursuri şi gesturi care incită la ură şi distrugere inclusiv de la înalta tribună a Parlamentului. 

Ca să nu mai vorbesc de cohortele de infractori de toate soiurile care inundă „piaţa afacerilor” din România şi pe care Justiţia noastră, total anesteziată, le face scăpate în numele „prescripţiei” invocate la nivelul primei Puteri în stat: Curtea Constituţională. 

Sper ca exemplul oferit de vecina Serbie să nu fie urmat şi de copiii şi tinerii din România. Dar am sentimentul că speranţa asta nu va rămâne multă vreme în picioare. În Bosnia, de pildă, mulţi elevi exersează deja, prin jocuri bizare şi glume macabre, practicile ucigaşe oferite amatorilor de copilul sârb întemeietor de liste cu persoane antipatice numai bune de împuşcat.

Ce se întâmplă, sau ce nu se-ntâmplă cu tinerii în Serbia? Şi, mai ales: ce s-ar întâmpla în România dacă populaţia ar dispune de armele de foc pe care le-au moştenit sârbii din războaiele lor?! Doctorul plagiator Bode, ditamai ministru de Interne, numără liniştit armele din România: 70.000. Nu sunt multe dacă raportăm cifra la populaţia ţării noastre, sârbii au 3 milioane de arme de foc la circa 7 milioane de locuitori... 

Deci noi stăm bine, dar cât de eficient e binele ăsta vom afla doar atunci când vreuna dintre ele va fi, cine ştie, folosită în scop punitiv. „Fă-ţi cruce şi zi Doamne fereşte!”, mi-ar spune bunica. 

Îmi fac cruce şi zic tot ce trebuie zis, dar mi-e teamă că nu e suficient, că vorbele nu răzbat până Sus. Glasul meu, glasul nostru, al celor care ne numim „societatea civilă”, nu se aude nici măcar la Palatele Puterii de la Bucureşti...

Iar copiii, atenţie mare!, sunt primii supuşi „atracţiei răului” venită pe toate canalele de comunicare posibile, canale extrem de bine plasate în Media românească. 

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.