Niciodată, dar niciodată în perioade de criză economică sau socială nu se vor sacrifica politicienii. Întotdeauna sacrificaţi vor fi cei săraci, masele de alegători momiţi cu vorbe goale, gen suta de lei de pe vremea lui Ceaşcă. 

Încep abrupt ca să ştim de unde pornim şi încotro mergem: de la nimic spre nicăieri. Nimicul este ceea ce trăim, noi, astăzi: nedreptăţi peste nedreptăţi, bătaie de joc şi cinism, mult cinism din partea celor care nu se mai satură mulgând „vaca” bugetară. 

Oamenii încep să iasă în stradă la chemarea diverselor sindicate. Inflaţia scade mult şi-aşa măruntul nivel de trai al românului. Nu te mai ajungi nici măcar cu o leafă medie, nu pricep cum reuşesc să se descurce cei cu venituri mai mici de atât, cu copii mulţi şi cu rate mereu crescând.

Cum s-o dai, ce să faci, câte slujbe să-ţi iei, când să mai dormi şi să-ţi săruţi pruncul, când să mai ajungi să trăieşti, cât de cât, în viaţa scurtă care ţi-e dată?! E drept, pe de altă parte, că pe români nu-i dă munca afară din casă, „dreptul la lene” pare să fie înscris în gena multora obişnuiţi să ceară, nu să facă ei ceva pentru a ieşi din sărăcie.

Guvernanţii, parlamentarii, autorităţile nu răspund la întrebările astea. Nu-s interesaţi, de fapt nici nu au un răspuns. Pentru ei e important să reziste în scaunele pe care i-a aşezat nu priceperea, nu competenţa, ci slugărnicia şi ascultarea faţă de şefii din politică. Se mulţumesc să ia lefuri sau indemnizaţii de zeci de mii de lei în funcţii pentru care n-au nicio pregătire. 

La autoritatea aeronautică, de pildă, că e un subiect oarecum cald, tronează în consiliul de administraţie fraţi, veri şi alte rude ale politicienilor de la Putere. Liderul PSD clamează mereu reforma din partid: băi, gata, am rezolvat-o, nu mai suntem cei de alaltăieri, de pe vremea lui Dragnea prea-judecatul-şi-întemniţatul, am evoluat, suntem social-democraţi moderni, aplecaţi spre nevoile poporului...

Care nevoi, Marcele? Fratele amicului politic Marian Neacşu e pe cale să se pricopsească cu o „sinecură” la Aeronautică. Omul n-are nicio treabă cu domeniul, dar ce contează competenţa când în joc sunt indemnizaţii uriaşe?! Cum să-ţi mai pese de alţii când te-ai pricopsit cu pleaşca asta? Şi nu e deloc singurul şi, absolut sigur, nici ultimul care îşi bate joc de noi în acest fel.

Şi-atunci cum să nu te lovească damblaua, cum să nu ieşi în stradă şi să strigi „Jos Guvernul”?! Poţi înţelege că moştenirea e complicată, că sunt mari probleme în întreaga Europă, că suntem pe picior de război, că Putin, că Biden, că Iohannis, că Jinping... Dar nu poţi să înţelegi şi să accepţi senin şi paşnic bătaia de joc, dispreţul suveran şi nesimţirea celor plătiţi cu mii de euro ca să rezolve problemele astea, să-ţi facă existenţa suportabilă, să te facă să simţi că suferă şi ei, că participă şi ei la suferinţa ta.

Prin aceşti oameni pricopsiţi nemeritat, prin legi strâmbe, prin excepţii cu dedicaţie statul român te fură pe faţă, câştigă şi din inflaţie, şi din preţul energiei, câştigă din toate nenorocirile tale. Statul român a împărţit poporul ăsta în săraci şi bogaţi. Clasa de mijloc abia mai respiră, afacerile private dispar ca prin minune. Iar minunea se cheamă chiar guvernarea asta haotică, de tot plânsu’, numită pompos „de coaliţie”. Sau, şi mai mincinos, „o guvernare pentru ieşirea României din criză”... Care „ieşire din criză” când primarii, mă refer aici la cei cu iniţiativă, nu mai găsesc firme cu care să-şi pună în aplicare programele cu bani europeni accesate prin PNRR?! 

Oamenii care ies în stradă cer salarii mai mari şi plafonarea preţurilor, ca să ţină piept inflaţiei. Culmea capitalismului prost instalat la noi de nepricepuţii conectaţi mai degrabă la marxism-leninism decât la economia de piaţă este că orice mărire consistentă a salariilor şi pensiilor creşte, la rândul ei, inflaţia. Protestele sindicaliste de ieri, autointitulate „antisărăcie”, nu vor rezolva nicio problemă. Nici preţul gazelor şi curentului electric, nici nivelul de trai prăbuşit, nici lipsa de speranţă. Dar protestele pot atrage atenţia acestui guvern şi acestei clase politice că bătaia de joc, nesimţirea şi nedreptăţile flagrante ar trebui să se oprească. Măcar atât...

Asta dacă nu cumva Ciolacu, Ciucă, Kelemen şi fraţii lor politici potlogari se cred de neînlocuit. Veşnicia, onorabililor, nu s-a născut în politică... Oamenii pot înţelege o curbă de sacrificiu, dar cu condiţia ca ea să fie suportată de toţi, în egală măsură. 

N-are guvernul bani pentru milioanele de amărâţi care visează să supravieţuiască acestor crize? Ia să vedem cum facem noi ca să tăiem substanţial din veniturile nesimţite ale politicienilor, înalţilor funcţionari, membrilor consiliilor de administraţie, directorilor şi şefilor de autorităţi publice de tot felul care „sug sângele poporului” mai ceva decât o făceau colţii contelui Dracula înfipţi în grumazul nevinovatelor făpturi căzute pradă ispitei. Abia atunci am putea vorbi de „bune intenţii” la nivel guvernamental.