Consiliul Naţional Secuiesc nu uită şi nu iartă; liderilor acestei structuri etnice li s-a pus pata, din nou, pe autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Ei vor reînfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare de pe vremea Republicii Socialiste România. Ce vremuri, ce speranţe pentru comuniştii maghiari de la acea vreme! 

Tinereţea comunistă se uită greu, frustrările totalitarismului şi dictaturii la fel. Speranţele acelei generaţii în reconstrucţia Ungariei Mari cu sprijin tovărăşesc din România lui Ceauşescu nu s-au împlinit. N-a fost cum, n-a fost suficientă voinţă politică şi înţelegere internaţională, nu s-au potrivit stelele. Acum, însă, liderii diverselor structuri etnice maghiare din România simt că cerul s-a transformat într-o pulbere de stele favorabilă mişcărilor revizioniste care să modifice esenţial Tratatul de la Trianon. 

Cu largul sprijin al Ungariei lui Orbán şi al Rusiei lui Putin (că nu degeaba pupă premierul ungar mâna năclăită de sânge a dictatorului rus...), ar urma câţiva paşi absolut necesari: 1. Obţinerea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, lucru pe care CNS ameninţă că-l va obţine cu orice preţ de la Parlamentul unei Românii lăsate în afara spaţiului Schengen de „prietenii” austrieci ai Ungariei. 2. Pe fondul războiului ruso-ucrainean şi altor mişcări secesioniste din preajmă (kosovarii, transnistrenii, găgăuzii, plus activarea „rezistenţei” ungare în Transcarpatia ucraineană), Guvernul Ungariei va avea un motiv în plus să se războiască cu o Uniune Europeană slăbită de conflicte şi corupţie internă; iar motivul acela se va chema, simplu, alipirea Ţinutului Secuiesc la o Ungarie care n-a renunţat la visul de a fi „mare”. Tehnic vorbind, această mişcare presupune şi „cărarea” aferentă din Mureş către graniţa de vest, va fi musai să le faci drum de acces secuilor autonomi către „mama” Ungarie.

Nu vi se pare realizabil, este?? Nici mie, recunosc. Dar scenariul improvizat în documentul trimis de Consiliul Naţional Secuiesc către Parlamentul României lasă loc multor interpretări, inclusiv unora de asemenea natură. Şi ce altceva să facă românul mediu la sfârşit de an, îmbuibat cu vin, cârnaţi şi sarmale, decât să viseze urât, să aibă coşmaruri? De parcă nu ne-ar ajunge războiul de la graniţă, uite că ne cadorisesc şi „loialii” fraţi secui din conducerea CNS cu cereri de autonomie teritorială, plus ameninţări voalate că dacă nu ne conformăm or să aibă ei grijă să se audă pân’la UE cât de oropsiţi sunt maghiarii-secui în România, cum n-au ei decât obligaţii şi mai deloc drepturi ş.a.m.d. Ei şi cu etnicii ruşi din Ucraina ce mai suferă, păi nu?!

Îngrijorează şi lipsa de reacţie a autorităţilor româneşti, de la preşedintele Iohannis la miniştrii Guvernului Ciucă. Să sperăm că vor avea mai mult timp după mahmureala de Revelion, atunci când vor trebui să răspundă multor întrebări incomode. De pildă: sunt ei de acord să modifice Constituţia României de aşa manieră încât să dispară din text sintagma „stat naţional, unitar, indivizibil” cu referire la România? Dacă nu sunt de acord, şi aş paria că nu vor fi, atunci ar trebui să-i roage pe liderii UDMR, parte onorantă a guvernării României, să pună o vorbă bună pe lângă Consiliul Naţional Secuiesc ca să renunţe definitiv la această cerere inadecvată, iluzorie, imposibilă. 

Dar cred că mă grăbesc, poate că UDMR nu ştie exact ce doreşte, sau poate că liderii acestui partid etnic sunt de aceeaşi părere cu fraţii din CNS, poate că şi ei vor cere schimbarea Constituţiei României prin părţile ei esenţiale, văzând în autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc una dintre soluţiile prin care ar fi îndreptată umilinţa suferită de marea Ungarie la Trianon. 

De aceea, aş zice chiar că liderii UDMR ar fi trebuit să fie primii care să reacţioneze, într-un fel sau altul, asupra cererii de autonomie teritorială depuse la Parlamentul României de către activa mişcare secesionist-revizionistă reprezentată de Consiliul Naţional Secuiesc şi atent îndrumată de la Budapesta. 

Dar îi putem înţelege şi pe liderii UDMR; e Crăciun şi pentru ei, e Revelion şi pentru ei. N-au oamenii timp să răspundă la toate prostioarele scrise într-un document lung cât o noapte de Revelion cu lumina stinsă de rachetele ruşilor. Mai aşteptăm, n-au intrat zilele-n sac.