OPINII 29 septembrie 2021

EDITORIAL. „Cei vulnerabili vor plăti cu viaţa pentru confortul celor care se cred invulnerabili”

de Dumitru Manolăchescu | 4008 vizualizări

N-am dat niciodată un titlu aşa de lung, dar dl. Octavian Jurma, autorul zicerii, biostatistician de felul lui, merită atenţia noastră. Am spus-o nu o dată şi eu, dar înaintea mea au spus-o oameni de meserie, specialişti în boli, viruşi şi virusuri: „invincibilii” care se cred protejaţi de rugăciuni la Prea Curata, negaţioniştii de orice fel ai vaccinului anti Covid şi altor vaccinuri vor trimite în mormânt mulţi români vulnerabili. Pentru că acest val 4 al pandemiei este mult mai dur decât primele 3, pentru că virusul recunoaşte prostia şi inconştienţa românească şi se adaptează, atacându-i pe cei expuşi: copii şi tineri încă nevaccinaţi, de pildă, dar şi pe cei slabi-vulnerabili vaccinaţi, oameni aflaţi în categoria „grupe de vârstă şi boli preexistente riscante”. Exemple dramatice găsim la tot pasul: în Sf. Gheorghe au murit recent doi tineri, de 26 şi 33 de ani, infectaţi cu Covid 19, ambii nevaccinaţi. În ţară, decesele provocate sau grăbite de coronavirusul „inexistent” încep să se numere din nou cu sutele – 208 în ultimele 24 de ore.

Nu doar Octavian Jurma, ci şi alţi medici sau specialişti în boli infecţioase spun acelaşi lucru: singura soluţie împotriva unui măcel pe care valul 4 Covid îl prefigurează este vaccinarea. Spitalele din România, sistemul medical românesc nu pot face faţă provocărilor la care le supun inconştienţii şi iresponsabilii care nu cred în ştiinţă, în medicină, în sfaturile specialiştilor, dar merg în genunchi la moaştele Sfintei Paraschiva. Victimele se vor aduna în camioane, ca în Lombardia. Nevaccinaţi, dar şi oameni nevinovaţi, pentru că aici trebuie să fac o diferenţiere: nu pot să mai am încredere în „inocenţa” membrilor mişcării antivaccin, pentru că ofensiva lor permanentă începe să devină un pericol naţional. 

A început injectarea dozei nr. 3 pentru cei care şi-au făcut prima doză de Pfizer sau Moderna în ianuarie-februarie. E o soluţie pentru cei din grupele de risc amintite, dar ce facem cu ceilalţi? Cum se păzesc de Covid nevaccinaţii depozitari sau propagatori ai acestui virus de care nu putem scăpa decât prin vaccin sau izolare totală? Ce fac ei pentru a nu duce România într-o „groapă comună” a ţărilor analfabete, necivilizate sau lipsite de resursele financiare pe care ţara noastră le are datorită apartenenţei ei la Uniunea Europeană?

Păi, e simplu, nu se păzesc, nu-i interesează, n-au treabă cu ceilalţi, ei sunt „invincibilii” independenţi, păziţi de sfinţii la care se închină – ce simplu, ce frumos, ce înălţător ar fi să fie aşa... Ca să nu mai zic de exemplul pe care îl oferă clasa politică conducătoare, mai analfabetă, ipocrită şi inconştientă decât cei care cred în leacuri cu ceapă roşie, usturoi şi cruci la icoane. Toată lumea a văzut spectacolul grotesc oferit gratis de liberali la Congresul lor... Ce să mai aştepţi de la coana Leana din Văscăuţi când preşedintele României şi foarte mulţi politicieni aflaţi la Putere se adună cu miile ca să-l pupe şi să-l strângă-n braţe pe noul lider al partidului? Şi cu mască, aşa, pentru televiziuni, dar mai ales fără mască. Bunul simţ? Păi l-am văzut la preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care ne-a vizitat de curând ca să ne miluiască cu 30 de miliarde de euro bani europeni. Doamna a vorbit la microfon cu masca pe figură, ceea ce dl. preşedinte Iohannis n-a binevoit să facă la congresul liberalilor.

„Se prefigurează camioane cu morţi de Covid în România”, spune acelaşi Octavian Jurma. Să sperăm că omul exagerează şi că ţara noastră nu va deveni o Lombardie a anului trecut. Ar fi extrem de dureros şi frustrant să constatăm că nişte „invincibili” inconştienţi şi iresponsabili întreţin un virus care omoară în fiecare zi sute de români vulnerabili, transformând România într-o ţară a nimănui.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.