Nu ştim să facem nimic pentru România în Anul Centenarului. Suntem o „ţară-ţintă“ a războiului-hibrid dus de alţii, o luptă pe care nici măcar n-o înţelegem, de o reacţie inteligentă, demnă şi eficientă nu poate fi vorba. Ne preocupă aceleaşi mărunte „afaceri interne“, perdele de fum lansate de puşcăriabili analfabeţi funcţional, ajunşi politicieni celebri prin puterea banilor băgaţi în manipularea prostimii; fără număr, fără număr...

Am încercat să parchez maşina pe un trotuar din centrul oraşului, dar am făcut pană – bordura era spartă şi n-am văzut la timp pericolul. Am plecat, furios, spre casă dar mai să-mi rup picioarele pe dalele nesigure montate amatoristic pe trotuarele de pe str. Oltului. I-am mai înjurat o dată pe autorii afacerii cu trotuarele mişcătoare ca nisipul Saharei. Am rezolvat, într-un târziu, pana şi-am plecat cu treburi la Braşov. La dus a fost cum a fost, m-am transformat într-un mic Fittipaldi, ocolind cu greu sutele de gropi apărute pe şoseaua super-circulată dintre Sf. Gheorghe şi Braşov. La întoarcere, însă, era întuneric şi nu vedeai gropile nici la faza lungă a farurilor. Mi-am distrus jenţi, roţi, pinioane, bucşe, bielete şi mai tot ce ţine de siguranţa roţilor. I-am înjurat, din nou, pe autorii altor afaceri, cei de la CNAIR, care-şi bat joc de oameni în fiecare minut al vieţii lor.

Nu, nu e un accident nefericit cauzat de iarna cumplită din Covasna, e o obişnuinţă a fiecărei primăveri prin care ne purtăm maşinile pe drumurile patriei. Oriunde mergi, în orice direcţie te duc interesele şi nevoile, se-ntâmplă acelaşi fenomen: craterele de pe şosele măsoară cu exactitate nivelul furtului, al indiferenţei, al dispreţului autorităţilor faţă de soarta posesorilor de vehicule umblătoare. E un dispreţ generalizat, îl întâlneşti la toate instituţiile, autorităţile, agenţiile, consiliile, primăriile de care te izbeşti aproape zilnic. Un dispreţ şi-o hoţie vizibile cu ochiul liber, pe care nicio autoritate aparţinând „instituţiilor de forţă“, atât de blamate de Puterea coruptă, nu pare să le poată amenda în vreun fel.

Vreau să spun că nu avem niciun motiv, dar absolut niciun motiv de bucurie, de mândrie naţională în Anul Centenarului. Conducătorii acestei ţări ne-au refuzat dreptul de a ne mândri cu ţara în care ne-am născut, am crescut, am muncit şi-am îmbătrânit. Mai grav e că mai-marii acestei minunate patrii nu ne refuză doar nouă dreptul de a trăi demn, ei le refuză şi celor tineri un drept esenţial: acela de a-şi câştiga existenţa în România, muncind şi trăind pentru ţara în care s-au născut. Suntem atât de ticăloşi şi iresponsabili încât îi exportăm pe cei mai buni dintre noi, pe cei care ar urma să asigure viitorul cât de cât previzibil al unei Românii îmbătrânite şi debusolate.  

De un singur lucru beneficiem cu prisosinţă în Anul Centenarului: beneficiem de manipularea şi minciuna transformate în politică de stat. Ni se umplu capetele cu soluţii miraculoase pentru „deceniul fericirii româneşti“, 2020-2030, ignorând nevoia celor mulţi şi neduşi la biserică de a trăi demn în ţara lor pe lumea asta, nu pe lumea ailaltă. Şi nu cu acelaşi regim corupt la Putere, că atunci mai murim o dată! 

Aşa că la întrebarea din titlu nu pot avea un răspuns care să convină patrioţilor cu orice preţ. Nu cred că ştim ce vrem, nu cred că ştim ce suntem, nu cred că ştim nici măcar ce facem şi cât ne vor costa lenea, prostia şi hoţia care au dominat viaţa politică românească în toţi anii care au pregătit Anul Centenarului.