Pe frig, pe zloată, pe ninsoare, pe minus 20 de grade, c-aşa-i stă bine românului să protesteze! Şi de ce, şi împotriva cui? Că s-au deşteptat ticăloşii de parlamentari şi-au luat asupra lor meciul de box cu Justiţia, nu mai ai un Guvern personalizat pe care să-l impresionezi cu câteva sute de mii de oameni în faţa Palatului Victoria. Ai, în schimb, un nenorocit de Parlament anonim, abulic şi analfabet cu care nu ai cum să comunici, nu te poţi bate cu instituţia care reprezintă însăşi democraţia românească atât de strâmbă şi atipică, dar şi atât de greu câştigată.

Asta e cea mai grea încercare care ne aşteaptă în perioada următoare, când Parlamentul va scoate legi peste legi împotriva Justiţiei, Preşedintelui şi tuturor instituţiilor care-i bagă la puşcărie pe politicienii corupţi şi amicii lor de „famiglie”. Şi spun „ne aşteaptă” pentru că în România există la această oră o singură Opoziţie: cea a societăţii civile. A Străzii. La fel ca în primăvară, când toate partidele politice, cu excepţia Uniunii Salvaţi România, s-au speriat şi-au dat înapoi, unele, ori au tăcut înţelept, altele.

Da, sunt vremuri tulburi, puturoase şi mocirloase rău. N-avem Opoziţie parlamentară, liberalii fac blat cu alianţa Dragnea-Tăriceanu pentru că au şi ei corupţii lor care trebuie să scape de DNA. Băsescu nu se ştie pe cine mai reprezintă, iar partidul lui a încetat demult să mai fie o Mişcare Populară, transformându-se într-un apendice al Puterii – organ de care te poţi lipsi fără mari probleme, dar care uneori poate să-ţi fie de folos.

A rămas USR, un partid... Nici nu ştiu ce să zic despre ei, sunt câţiva oameni ca lumea acolo, dar sunt şi prea puţini, şi prea naivi, şi prea poeţi ca să inspire încredere cât să umple golul lăsat de PNL. Ar mai fi Platforma 100 a lui Dacian Cioloş, dar fostul premier încă nu s-a hotărât să iasă pe scenă. Stă în culise şi face planuri. Mi-e teamă că atunci când va apărea în faţa cortinei nu va mai avea spectatori în sală. Şi-ar fi păcat, mare păcat dar... Omul e stăpân pe viaţa, faptele şi interesele lui.

Rămâne, prin urmare, Strada. Slăbită şi ea de aşteptare, de viruşi informaţionali, de lupta surdă cu „umbrele” politice din Parlament. Cu aleşii poporului, cum ar veni. Cum să te lupţi cu ăştia?! Cine sunt, de unde să-i iei, din ce hrube să-i scoţi la lumină?

Daţi-mi voie să nu am prea mari speranţe, chiar dacă încă mai cred într-o apariţie spectaculoasă, providenţială, de care poporul român a avut întotdeauna nevoie dar pe care n-a găsit-o niciodată. Aşa că mă aştept la revenirea scenariului din primăvară, doar că mult mai prăfuit şi inconsistent. Iar să strigi împotriva unui ipochimen nesimţit precum Iordache, care, după ce-a fost alungat din Guvern în februarie, hotărăşte acum din Parlament soarta Justiţiei româneşti?! Sau să te lupţi din nou cu Şerban Nicolae, Dragnea sau Tăriceanu, politicieni de duzină, preocupaţi doar de propriile interese, fără nicio legătură cu dorinţele şi nevoile majorităţii românilor?! Aproape că-ţi vine să te laşi păgubaş, e sub minima demnitate a unui cetăţean onest să-i bagi prea mult în seamă pe unii ca ăştia!

Şi totuşi, n-o să ne lăsăm păgubaşi, vom ieşi în stradă şi vom încerca să apărăm statul de drept şi puţina democraţie care ne-a mai rămas. Noi, nu ei, noi suntem apărătorii statului de drept, ei nu încearcă decât să-l îngroape sub un munte de legi strâmbe anti Justiţie, pro corupţi şi anti democraţie.