Nu ştiu dacă se înţelege foarte bine întrebarea din titlu, aşa că o să explic: dacă nu ne trebuie sau nu ne convine Uniunea Europeană, din motive de super-mândrie patriotardă sau ignoranţă orgolioasă, spre ce ne îndreptăm?! Ce alegem pe 26 mai dacă UE este duşmanul poporului român? Ce alternativă avem, ce altă alcătuire transfrontalieră ne oferă o soluţie pentru dezvoltare şi recuperarea decalajelor istorice între România şi Europa Occidentală?

O să lipsesc o vreme din paginile ziarului, aşa încât voi spune acum ce-aş fi putut mărturisi de-a lungul a două săptămâni despre ce înseamnă alegerile europarlamentare: Uniunea Europeană este cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla, este unica noastră speranţă de mai bine, de civilizaţie şi democraţie în cadrul unui stat de drept. 50 de ani de comunism şi 30 de ani de capitalism haotic ne-au arătat că nu ne putem descurca singuri, nu suntem în stare să ne ridicăm din „noroaie” fără să fim împinşi, ajutaţi, monitorizaţi, supravegheaţi, controlaţi. Nu ne place, dar asta-i realitatea.  Dacă ascultăm vocea „patriotului naţionale” şi-i dăm dracu’ pe europeni nu ne rămân decât ciurucuri politice autohtone penibile, pe care o autentică mândrie naţională nu le poate accepta. Ne rămân vechi „prieteni” imperiali precum Ungaria lui Viktor Orban, Rusia lui Putin şi Turcia lui Erdogan. O fi de-ajuns? O fi ce ne dorim pentru copiii şi nepoţii noştri?!

Mă uit la ce se-ntâmplă zilele astea la Sibiu şi mă simt bine: ne vede lumea, vedem şi noi lumea. Îi vedem pe Macron, pe Angela Merkel, pe Timmermans, pe Tusk şi ne văd şi ei pe noi în luminoasa Piaţă Mare a Sibiului. Vedem 27 de premieri sau preşedinţi ai statelor europene plimbându-se ca acasă în Sibiul românesc. Ziua Europei a fost, ieri, Ziua României.

Asta-i partea plină a paharului, partea frumoasă a poveştii, cea care merită spusă copiilor şi nepoţilor. Cealaltă... Cealaltă nu mai e o poveste frumoasă, e una despre cum poţi fi stupid şi rău fără să te oblige nimeni. Partea asta din istoria de ieri a Zilei Europei s-a întâmplat la Iaşi, oraş obligat să fie gazda unui miting electoral neavenit şi neinspirat organizat de liderii PSD. Un partid repudiat de chiar familia politică din care face parte. Un partid nefrecventabil pentru că n-a fost în stare să renunţe la liderii lui corupţi, care au transformat Uniunea Europeană în inamicul „României profunde”. Un partid care a divizat încă o dată România în funcţie de nişte interese cu care românii n-au nimic în comun.

Aşa încât, ieri România s-a împărţit în două: România Europeană, la Sibiu, motiv de mândrie naţională, şi România capturată de PSD, la Iaşi, motiv de îngrijorare şi disperare europeană şi naţională. Alegerile de pe 26 mai vor fi şi despre aceste două Românii. Şi despre multe altele, precum „mândria de a fi român european” sau orgoliul de a fi „român naţionalist-suveranist-antieuropean”. O Românie complicată într-o Europă complicată, atacată şi din interior, şi din exterior. O Europă în care şi-au găsit rostul, şi-au făcut şi refăcut viaţa câteva milioane de români la care statul a renunţat nedrept de uşor. Câteva milioane pe care-i aşteptăm acasă, dar care vor refuza să vină altfel decât în concedii, pentru că nu-şi mai găsesc locul în ţara care nu i-a mai vrut.

Ieri, la Sibiu, câteva mii de oameni au strigat „Europa” ca la o sărbătoare. Nu ştiu ce s-a strigat la Iaşi, n-am vrut să-mi stric ziua. Ştiu în schimb ce înseamnă o Românie profundă fără ghilimele: o Românie europeană, un stat de drept în care hoţii şi corupţii stau în închisori, nu în guvern, partide politice sau parlament. Cred că acesta este mesajul Zilei Europei, Zilei Victoriei şi Zilei Independenţei sărbătorite ieri la Sibiu.

Despre această Românie profundă într-o Europă în curs de reformare va fi vorba la votul din 26 mai. Despre viitorul unei Românii europene pe care generaţia mea refuză s-o piardă. Despre o Europă în care şi-au aflat rostul 5 milioane de români pe care nu putem, nu ştim sau nu vrem să-i aducem acasă.