Pentru „bolnavii” din partidele politice se găsesc întotdeauna bani de la buget. Pentru bolnavii din spitale, bugetul n-are niciodată bani. Pentru maşini scumpe şi vile de vacanţă în care-şi tolănesc burdihanele încăpătoare nesimţiţii din politică, bugetul găseşte sute de milioane de lei în fiecare an. Pentru investiţii în infrastructura rutieră, pentru un spital de toată jena din România, bugetul n-are surse de finanţare. Şi tot aşa.

Cine-i, frate, bugetul ăsta care pare făcut doar pentru îmbogăţirea politicienilor nesimţiţi, aroganţi, lacomi, hoţi şi mincinoşi? Bugetul suntem noi. De două ori noi: o dată pentru că se face preponderent din taxele şi impozitele plătite de toţi românii, şi a doua oară pentru că este direcţionat pe felii, căprării, priorităţi de nişte oameni care ajung să decidă cine şi cât primeşte datorită (din cauza, dacă vreţi) voturilor băgate de noi în urne, la alegeri.

Să revenim: în ceva mai mult de jumătate de an partidele politice au primit de la bugetul statului – şi nu le-a crăpat de ruşine niciun obraz, că n-au – peste 250 de milioane de lei. Adică vreo 50 de milioane de euro. Partea leului şi-o trage, desigur, marele PSD. Aţi văzut vreun spital construit cu bani de la buget? Nu există aşa ceva. Aţi văzut, aţi auzit despre vreo donaţie făcută de PSD pentru construirea unui spital? Nici aşa ceva nu există. Donează bani formaţii de muzică uşoară (Metallica a dat de curând 250.000 de euro pentru un spital de copii), oameni de afaceri din mediul privat, ne scociorâm noi în buzunar şi dăm câţiva euro în fiecare lună pentru spitalul copiilor bolnavi de cancer sau pentru alte cauze sociale. Iniţiativa aparţine unor persoane cărora le pasă de copiii acestei ţări, dar persoanele astea nu sunt niciodată membri ai Guvernului României. Acolo, la Guvern, se dau bani pentru bunăstarea şi huzurul partidelor politice, nu pentru spitale, drumuri, toalete civilizate în şcoli. Bolnavii, bătrânii, copiii, infrastructura ţării sunt „amănunte” care trec neobservate în cabinetele luxoase ale guvernanţilor. Cum să mai înţelegi ce înseamnă un drum cu hârtoape când te plimbi cu elicopterul plătit din banii partidului?! De parcă Partidul ăsta ar fi vreo firmă privată care a descoperit cum să faci diamante din cenuşă şi tot scoate bani din afacerea asta...

E revoltător să vezi toate astea şi să admiţi că n-ai cum riposta altfel decât înjurând. Votul e bun, dar vine prea rar. Între două runde de alegeri trec nu doar 4 ani, trece şi viaţa pe lângă noi fluierând a pagubă. Stai şi te-ntrebi siderat: cum dracu’ am ajuns să acceptăm o asemenea nedreptate?! Cum au ajuns orbeţii de la cele mai mari partide ale noastre să-şi voteze o lege atât de ticăloasă?! Pesediştii aruncă cu banii, efectiv nu mai au nicio reţinere. Trezorierul lor, unul Drăghici, pe care au vrut să şi-l pună mare şef la Autoritatea Electorală Permanentă, să fure şi la alegeri, e cercetat de DNA pentru că a folosit banii daţi de buget la partid în folos personal; ca să nu se supere Dragnea şi să-şi acopere urmele a strecurat nişte milioane şi-n largile buzunare ale „propagandei roşii” de pe la televiziunile şi din ziarele subordonate.

Cum să mai fii un bun contribuabil, cum să-ţi mai plăteşti dările către buget când vezi pe ce se duc banii munciţi de tine, de angajaţii tăi, de toţi plătitorii de impozite şi taxe din ţara asta? O mai mare porcărie e greu de imaginat chiar şi în politica românească atât de coruptă şi distrusă de vicii ancestrale. Nu-mi spuneţi că aşa-i peste tot, că nu vă cred. Nu-i aşa peste tot, iar acolo unde partidele primesc ceva bani, ele chiar fac ceva pentru ţara lor, pentru alegători, pentru contribuabili. Nu fură, nu chiulesc, nu spun măscări, nu mint chiar la fiecare vorbă, nu-şi bat joc de electorat. Nu-s nişte îngeri, dar nici demoni proşti, corupţi şi mincinoşi ca ai noştri nu sunt. 

Ce se putea face în România anului 2019 cu cei 250 de milioane de lei daţi partidelor politice? Câte un spital regional în fiecare an, sute de km. de drumuri corect asfaltate, mii de toalete în şcolile în care ne mor copiii înecaţi în budele din fundul curţii. Asta aşa, pe scurt, că dacă ne băgăm în toate privilegiile unor parlamentari, guvernanţi şi marionete politice analfabete cu funcţii de decizie ajungem la cifre mult mai mari. Tot de la buget, evident.