Cei care gândesc şi cu sufletul, nu doar cu mintea „obiectivată” de realismul politic invocat de fostul ministru de Externe Andrei Marga, se află în faţa unor întrebări esenţiale:

• Merită să suferim, eventual să ne sacrificăm pentru independenţa Ucrainei într-un război nuclear pornit de dictatorul disperat Putin?
• Referendumurile ruseşti din Donbas, Luhansk, Zaporojie vor deschide calea unor mişcări identice pentru autonomie teritorială pe criterii etnice în România? 

La aceste două întrebări, răspunsurile posibile pot conţine un „DA” extrem de incomod fie pentru prietenii, fie pentru neprietenii „echipei” de politici imperialiste V. Putin-V. Orbán. Dar acest „da” pune în gardă multe state şi mulţi lideri europeni şi mondiali, pentru că înseamnă paşi spre „noua ordine mondială” dorită de Rusia şi China, cărora pare să li se alăture nu doar la nivel declarativ guvernul Ungariei, un adevărat „cal troian” al ruşilor în Uniunea Europeană.

Merită, aşadar, să suferim, să intrăm într-o iarnă a nemulţumirilor de tot felul pentru apărarea Ucrainei invadate de ruşi? Eu unul sunt convins că merită, pentru că războiul din Ucraina nu este doar despre integritatea ţării vecine, el înseamnă mult mai mult: este vorba despre principii de drept internaţional, despre respectarea cartei ONU, a graniţelor stabilite prin tratate de pace semnate şi parafate de toate ţările, a unei ordini mondiale care a funcţionat cu rezultate notabile de la al doilea Război mondial încoace. Cedând acum în chestiunea ucraineană, vom fi obligaţi să cedăm oricând, oricui şi orice. 

Şi aşa ajungem la a doua întrebare importantă pentru noi: referendumurile ruseşti, legalitatea lor cu posibile urmări în câteva judeţe cu majoritate etnică maghiară din ţara noastră. Nu este pentru nimeni un secret că guvernul Orbán cere de multă vreme, prin glasul unor lideri politici din Secuime, autonomie teritorială pe criterii etnice pentru judeţele Harghita şi Covasna, eventual Mureş. Ruşii motivează referendumurile din Donbas pentru alipirea la „mama Rusie” prin discriminarea cetăţenilor ruşi din regiunile în care locuiesc în proporţii semnificative. „Nu avem voie să-i părăsim pe cetăţenii ruşi nedreptăţiţi de guvernul Ucrainei naziste”. O aiureală pe care o folosesc ca slogan şi alibi: denazificarea Kievului şi apărarea etnicilor ruşi din regiunile de la graniţa cu Rusia.

Nu suntem, desigur, în această situaţie. Dar dacă „prietenul” Putin câştigă acest război, putem fi. Discursurile de până acum ale premierului Viktor Orbán ne fac să credem că scenariul „alipirii la Rusia” poate fi urmat, într-o Europă debusolată, de autonomizarea unor teritorii din România locuite majoritar de etnici maghiari prin „referendumuri” hotărâte de autorităţile locale, legal adică. 

Culmea penibilului politic românesc poate fi atins cu această ocazie. Guvernul României a dezbătut ieri un proiect de lege care face primul pas spre o necesară, altfel, reformă teritorială a ţării. România şi-a asumat prin PNRR înfiinţarea unor „consorţii administrative” – adică o asociere voluntară între două sau mai multe localităţi învecinate. Un proiect numai bun de pus în ramă pentru UAT-urile din Secuime, care ar putea încuraja liderii politici maghiari, aflaţi acum la guvernare, să pună din nou pe tapet chestiunea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a două-trei judeţe din centrul ţării. Judeţe strânse laolaltă în consorţii administrative consimţite de Guvernul României prin legea al cărei proiect s-a aflat în dezbatere. 

Interesant şi, deopotrivă, frustrant. Pentru că de o reformă administrativ-teritorială eficientă România are mare nevoie. Una din problemele care se ivesc este cum s-o faci pentru a nu da idei unor fani ai proiectelor expansionist-rasiste ale prietenului Viktor Orbán. 

Dar nu e vorba doar despre asta. Indiferent cât de nobil şi necesar e scopul urmărit, la noi decizia politică e de faţadă. Proiectul pus în discuţie urmăreşte eficientizarea administraţiei publice locale prin reducerea numărului de comune şi de judeţe, chestiune care a umplut paginile ziarelor de la Revoluţie încoace. Degeaba, pentru că puterea baronilor locali a fost mai mare decât decizia guvernelor, indiferent de culoarea lor politică. 

UDMR s-a opus de fiecare dată unei reforme administrativ-teritoriale care a despărţit în vreun fel judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. E de văzut dacă o va face şi acum. PSD şi PNL şi-au anunţat, deja, opoziţia faţă de proiect. Ce rost mai are, atunci, dezbaterea lui, altul decât „aburirea” Uniunii Europene?!

Vom trăi şi vom vedea cum se potrivesc răspunsurile la cele două întrebări esenţiale cu apetitul pentru o nouă ordine teritorială manifestat de Putin şi fanii politicilor sale imperialiste.