De-o vreme-ncoace, de când cu războiul din Ucraina mai exact, omenirea tinde să se împartă mai distinct decât oricând în răi şi buni, suboameni şi supraoameni, flămânzi şi sătui. Niciodată n-a fost atât de evidentă prăpastia existenţială dintre continente, armate, culturi, societăţi, politici. Unde suntem noi în ecuaţia asta? Unde sunt europenii, americanii, ucrainenii, ruşii, africanii, sud-americanii? Suntem şi sunt împărţiţi, desigur.

Românii nu vor fi niciodată iubitori de Rusia, avem prea multe amintiri urâte de şters despre Imperiul rus, soviete, teritorii furate, soldaţi şi cizme ruseşti. Ungaria lui Orban a fost cumpărată de Putin cu energie şi gaz, devenind „calul troian” al Rusiei în UE, Serbia slavă este subordonată aceluiaşi Putin. Bulgarii sunt surprinzător de corecţi şi demni. De cehi şi polonezi nu mai vorbesc, Polonia este în prima linie a luptei împotriva dictaturii ruseşti dintr-o „nouă ordine mondială” visată la Moscova şi Beijing.

Dar avem şi noi, nici nu se putea altfel, o falangă pro-Rusia de suportat. Una destul de şubredă, care şi-a trimis la Ambasada Rusiei nişte reprezentanţi gata să semneze o capitulare în faţa războinicului Putin de dragul „păcii de la Bucureşti”. Sunt cam aceiaşi: Coarnă, Şoşoacă, Lasca, Tobă. Aţi mai auzit de ei, unii sunt chiar foarte populari. Lor li se adaugă partidul extremist AUR, declarat, deocamdată, anti-ucrainean, dar foarte probabil şi pro-rus într-un viitor deloc îndepărtat.

Da, lumea se împarte şi nu toată omenirea simte războiul aşa cum îl simţim majoritatea dintre noi. Emoţia suferinţelor ucrainene nu ajunge în Africa, de pildă, sau în America de Sud. La o lună de la începerea invaziei ruseşti încă empatizăm cu cei agresaţi. Mai avem încă rezerve de omenie, bunătate, grâu, cartofi, ulei, porumb... Dar ce vom face noi şi, mai ales, ce vor face africanii, vai mama lor, când restricţiile impuse Rusiei din cauza războiului le vor închide sursele de hrană?!

E o întrebare care-mi dă fiori. Nu de frica bombelor nucleare din Africa, pentru că nu au aşa ceva. Dar bomba-bombelor acolo e alta: sute de mii, milioane de flămânzi porniţi să găsească de lucru şi de mâncare în Europa. Oameni care nu vor împuşca, nu vor ucide, nu vor produce atentate teroriste, ci pur şi simplu vor cere adăpost şi mâncare. Ce va face Europa, ce va face America cu ei?! 

M-a terifiat un discurs al unei personalităţi africane remarcabile, Lionel Zinsou, ţinut săptămânile trecute la Paris în faţa diplomaţilor francezi. Redau doar câteva fraze: „Rusia ne livrează grâu şi porumb. Nu-i puteţi păcăli pe africani cu poveşti despre democraţie. Astea sunt basmele voastre pentru consum intern. Ruşii au fost singurii europeni care au decolonizat Africa. Şi Africa nu uită acest lucru. Rusia face bine indiferent ce credeţi voi despre ea. Dacă peste o lună acest conflict nu se încheie, Africa va răbufni. Iar o criză în Africa va atrage după sine distrugerea Europei”.

Se poate gândi şi-aşa, şi nici măcar nu se exagerează prea mult. Ce importanţă au poveştile cu democraţia şi Ucraina eroică pentru nişte oameni care mor de foame din cauză că Rusia nu mai exportă grâu şi porumb?! Iar din Africa problemele existenţiale vor ajunge rapid în toate colţurile lumii flămânde. Şi-atunci simpatia pentru Ucraina se va transforma în indiferenţă şi ură, iar ura împotriva Rusiei în deferenţă şi înţelegere, eventual simpatie. Se vor inversa polii magnetici ai simţămintelor şi discursurilor multora dintre noi, împlinindu-se, astfel, demersul cinic al lui Putin, cel care se referă la destabilizarea Occidentului.

Sigur, România nu este Republica Centrafricană, Bangladesh sau Mali, iar Europa nu este Africa. Aici lucrurile sunt percepute altfel. Apropierea geografică de Ucraina şi Rusia, resursele de energie şi hrană pe care le avem, umbrela NATO-UE ne dau voie să privim lucrurile mult mai limpede şi, aş zice, ceva mai detaşat din multe puncte de vedere. Dar falanga românească pro-Rusia, cu doar 4 mărturisiţi la această oră, se va multiplica, se va îmbogăţi. Iar discursurile naţionaliste şi suveraniste împotriva UE şi SUA se vor înmulţi şi ele, pe model Orban Viktor.

Am mai trăit schimbări de genul ăsta. La fel a fost în Pandemie: la început, îngroziţi şi marcaţi de numărul morţilor Covid 19, pupam mâinile şi le ridicam statui medicilor din prima linie. Cu timpul, unii dintre noi, cu aceiaşi foşti sau actuali membri AUR în frunte, s-au despărţit de „eroismul” medicilor, acuzându-i chiar de minciună, fals, manipulare etc. Eroii, victimele s-au transformat în agresori.

Nu cred că va trece multă vreme până când propaganda pro-rusă din interior va trece la atacuri mult mai decise la adresa statului român pro UE şi pro NATO, acuzând Ucraina de agresiune şi victimizând Rusia. Iar aceste atacuri sunt susţinute, fără voia lor, chiar de principalii actori de pe scena noastră politică: PSD, PNL, UDMR. Liderii acestor partide nu par deloc conştienţi de răul pe care îl produc haosul guvernamental, lupta pentru putere sau, în cazul UDMR, subordonarea necondiţionată faţă de guvernul anti-european şi pro Putin de la Budapesta.

Aceşti politicieni anoşti, inadecvaţi cred că nişte discursuri anoste, împleticite, deşirate, inconsistente, rostite într-o şedinţă a unui Parlament plictisit, preocupat de teme minore şi jocuri pe telefon, pot „repera” onoarea pierdută a unui legislativ comic, anost, inadecvat, inconsistent. Prin comparaţie, preşedintele Zelenski a părut a fi din altă lume. Şi poate chiar e.