OPINII 9 decembrie 2020

EDITORIAL. Bucuriile vieţii în iarna Covid

de Dumitru Manolăchescu | 1208 vizualizări

N-ar trebui să uităm de Covid 19. Ne-am luat cu alegerile, cu nimicurile televizate, cu politica şi politicienii – tristeţi agramate fără sens şi fără umor. Dar încă pier în fiecare zi sute de oameni infectaţi cu virusul născut în peşteri pline de lilieci stresaţi – omorâţi, afumaţi şi mâncaţi cu poftă apoi de chinezi prin pieţele lor umede şi insalubre. Ne amăgim cu vaccinul, dar până să ajungem la el în ritmul ăsta vor mai muri de Covid câteva mii de oameni – în ultimele 24 de ore au fost 213 decese. Faceţi dvs. calculele până prin martie-aprilie anul viitor şi vedeţi cum vă simţiţi după. Pentru că virusul nu se sperie de reacţia tâmpită a unor „plutaşi” coronasceptici votaţi abulic în noul Parlament de unii care îl declară inexistent.

Eu am trăit experienţa Covid şi, după 3 săptămâni de recluziune, frică, nesiguranţă şi îndoială în mine, în cei de lângă mine, în toţi şi în toate, după nopţi de nesomn şi panică nu pot spune decât atât: forma uşoară spre medie a acestei boli este mult mai gravă decât orice gripă obişnuită din sezonul rece. Pentru că nu ştii ce e, de unde vine, unde se duce, cât şi cum te afectează. M-am întrebat, mă întreb şi-acum de unde şi cum m-am infectat. N-am un răspuns, am fost foarte atent şi precaut, am purtat mască, nu m-am apropiat fizic de nimeni, nici măcar de fiinţe dragi. Singurul lucru care-mi vine în minte e că trebuia să fiu mai atent cu lucrurile pe care le-am atins prin magazine, prin bloc sau aiurea. 

Cineva apropiat mie a numit Covid 19 „boala gândurilor negre”. Neîncrederea în tine, în sistemul medical, singurătatea obligatorie, neputinţa, frica, nesiguranţa te afectează major chiar dacă n-ai o formă gravă şi te doftoriceşti singur, acasă. Dacă faci greşeala să te uiţi la ştirile pline de morţi şi răniţi în războiul Covid, dacă rămâi prizonierul informaţiilor cotidiene panicarde eşti pierdut psihic.

Bătrânii singuri sunt victime sigure. Nu pentru că n-au ce să mănânce, ori ce să bea, nu pentru că sunt neajutoraţi fizic, ci pentru că simt singurătatea prin fiecare celulă a minţii. Solitudinea, izolarea, lipsa celor apropiaţi dor mai tare decât  ameninţarea morţii. La urma-urmei murim toţi, mai devreme sau mai târziu. „Dar nu-i totuna leu să mori, sau câine-nlănţuit” – spunea Coşbuc. Iar infectaţii cu Sars-CoV2 se simt exact nişte câini înlănţuiţi.

Pentru familia mea aventura Covid 19 s-a terminat cu bine. Şi cu nişte învăţăminte: apelaţi la medic, nu vă trataţi singuri cu toate medicamentele pe care le aveţi prin casă. Habar n-am cum, dar infecţia asta se personalizează, nu există un leac general pentru toată lumea, virusul acţionează selectiv, funcţie de genă, sânge, alte boli. Medicul de familie este singurul care ştie şi poate spune în cunoştinţă de cauză ce trebuie să faceţi, scheme de tratament, spitalizare etc. Mă rog, dacă ştie şi el, dacă nu... încercaţi cu rugi la Prea Curata! E o soluţie, credinţa necondiţionată ajută la psihic. Şi nu vă panicaţi! Ştiu, uşor de spus, greu de făcut. Dar frica funcţionează, frica este motorul Covid 19. E normal să-ţi fie frică, dar nu vă abandonaţi gândurilor negre, încercaţi să găsiţi în fiecare zi ceea ce vă scoate la lumină. Nu vă chinuiţi să găsiţi vinovaţi şi vinovăţii. E inutil şi neproductiv. Suntem într-un scenariu de răspândire comunitară scăpată de sub orice control, acum e fiecare pentru el şi familia lui.

Mai presus de orice, nu uitaţi un lucru: Covidul e cu noi şi peste noi în fiecare clipă. Vom coexista paşnic cu virusul ăsta doar atunci când ne vom imuniza prin vaccinare. Până atunci, protejaţi-vă cât puteţi! 

Atât despre experienţa mea Covid. Nu excesiv de dureroasă fizic, dar extrem de frustrantă pe plan mental. Şi cu o surpriză spre final: imaginaţi-vă că în duminica votului pentru „parlamentare” m-am trezit nu supărat că nu pot merge la vot, ci bucuros că văd soarele, cerul senin, fiinţa de lângă mine. Bucuros că trăiesc, că trăim, că suntem din nou sănătoşi. O senzaţie căreia nu-i apreciezi valoarea decât atunci când lipseşte. Altfel, desigur, suntem robii nimicurilor cotidiene. Viaţa şi bucuriile ei le descoperi abia atunci când eşti ameninţat să le pierzi. Pentru că rămâi cu sechele, cu dureri, cu o tuse care trece greu, poate şi cu probleme la plămâni, dar rămâi...

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.