OPINII 13 septembrie 2023

EDITORIAL. „Blocul democratic”, alternativa la expansiunea AUR

de Dumitru Manolăchescu | 1081 vizualizări

Ne-am săturat să batem apa-n piuă cu miliardele de euro pierdute ori, pur şi simplu, refuzate de Guvernul României. Uniunea Europeană ne cere reforme, noi stăm cuminţi în spatele unui lung şir de scuze hilare: nu-i putem deranja nici pe speciali, nici pe bugetari, nici pe şefii de companii ale statului degeaba mari consumatoare de fonduri bugetare.

Suntem în stare să tăiem până şi de la investiţiile în sănătate (740 de milioane de euro se vor tăia de la construcţia sau modernizarea de unităţi spitaliceşti), ministrul Rafila acuzând „riscul ridicat” de lene în gândire şi acţiune practică, altfel un risc profund românesc. Mai clar spus: tot nu vom putea construi spitalele alea, că nu suntem în stare, la ce bun să mai dăm fonduri din PNRR?!

Încet-încet dl. Rafila devine el însuşi unul din miniştrii cu „grad ridicat” de pericol pentru sănătatea naţiunii. A bălmăjit-o cu bolnavii de cancer, sacrificându-i pe altarul egoismului ministerial specific partidului din care îşi trage gândirea „reformistă”, acum refuză banii europeni pe altarul încadrării într-o ţintă de deficit bugetar imposibil de atins fără să-i afectezi pe „speciali”, pe bugetari, pe ceilalţi tăietori de frunză la câini care, ce să vezi, votează, frate! Se duc la vot, nu ca ăilalţi, preţioşii de dreapta. Şi doar nu i-om lăsa să voteze cu extremiştii de la AUR!

Cam ăsta va fi discursul electoral în campania care, iată, a început prin anunţarea pe surse a unei posibile alianţe PSD-PNL pentru toate tipurile de alegeri din 2023. „Blocul democratic” se va numi această alianţă şi va fi o contrapondere la expansiunea AUR. Va avea un candidat comun la Prezidenţiale şi candidaţi comuni la Parlamentare, Locale şi Europarlamentare.

Nu toţi liberalii agreează Blocul. Unii preferă case particulare cu vedere la o stradă politică liniştită. Exclus, dacă Iohannis se înţelege pe acest subiect cu Ciolacu, s-a terminat orice opoziţie din interiorul PNL, cum ar fi Rareş Bogdan sau Dan Motreanu. Nicolae Ciucă nu are păreri personale, deci nu intră în discuţie ca opozabil unei idei prezidenţiale, oricare ar fi ea.

Şi, la urma-urmei, ce reproşăm noi unei asemenea alianţe electorale? „Blocul” dreapta-stânga a funcţionat, de bine-de rău, în ultimii 3-4 ani. De rezultate, ce să zic, ne mulţumim cu foarte puţin spre deloc, dar promitem mereu să fim băieţi buni şi cuminţi în Europa şi NATO. O fi suficient? Dacă ne uităm la AUR-ul unor Simion-Şoşoacă-Târziu anti-europeni, antisemiţi şi pro-ruşi, poate că da. Dacă vrem mai mult decât mediocritate, corupţie, discriminare şi hoţie publică, atunci nu, nu e suficient ce ne oferă alianţa PSD-PNL.

Acum se testează reacţiile poporului votant şi ale liderilor de opinie. Se va da drumul la sondaje, se vor face măsurători şi se vor croi costume politice noi-nouţe pentru personajele care vor candida. Nu cred că Nicolae Ciucă va dori să fie premier în viitorul posibil guvern al Blocului democratic, aşa că funcţia s-ar putea să-i fie oferită tot lui Marcel Ciolacu. Dar asta doar dacă Ciolacu nu va dori jilţul de la Cotroceni. Să scuip în sân, să zic Doamne fereşte, să dau de pomană ca să NU se-ntâmple „minunea” asta?! Dar ce să alegi între Ciucă şi Ciolacu?!

Iată cum alternativa AUR poate schimba jocul politic în România. Nu ştim dacă se va şi produce jocul ăsta, şi cu atât mai puţin cu ce rezultate. Dar este o variantă în faţa căreia stai şi cugeţi... Sau numai stai, precum ciobanul din banc.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.