Se dau lupte grele nu doar în Ucraina, cu morţii şi distrugerile de acolo ne-am obişnuit, ne afectează mai puţin decât cei 66.000 de morţi Covid 19 care nu mai impresionează pe nimeni. Se dau, însă, lupte grele printre patrioţii români şi cei maghiari, aceştia din urmă cu largă deschidere spre conflicte interetnice bazate pe imnuri dirijate din vecinătate şi aprobate prin inacţiune de coaliţia de guvernare din România, prea puţin pregătită pentru a face faţă conflictelor interetnice din sport.

S-o luăm pe rând, în ordinea apariţiei conflictelor. Patrioţii români minoritari în Covasna se bat pe titluri onorifice: „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti”, acordat anual de asociaţii, ligi, forumuri civice româneşti celor mai patrioţi dintre românii activi în lupta pentru „păstrarea identităţii de neam”, este un titlu care intră în conflict cu premiul „Pro Urbe”, acordat o dată la patru ani, de către Consiliul municipal majoritar UDMR, şi unor etnici români.

De ce intră în conflict? Păi dacă eşti membru marcant al unor ligi, asociaţii, forumuri civice româneşti, dacă agiţi permanent subiecte gingaşe precum drapelul judeţului slab reprezentat româneşte, dacă eşti în tabăra etnică în care cu siguranţă vrei să fii, atunci poate n-ar trebui să te mire când membrii unui consiliu local majoritar maghiar refuză să-ţi acorde titlul „Pro Urbe”. Titlu pe care, insist, l-au primit şi câţiva etnici români, cu o remarcă deloc de neglijat: aceştia au prestat profesional activităţi care au interesat ambele comunităţi, ei fiind medici, preoţi şi, iată noutatea din acest an profund conflictual pe toate planurile, o profesoară de limba română remarcată pentru performanţa de a-i fi învăţat limba română pe elevii maghiari de la Liceul Miko. 

În treacăt fie spus, o persoană neconflictuală în perfectă concordanţă cu medicul Sandor Jozsef, posesorul fără scandal al aceluiaşi titlu, propus de reprezentanţii etniei maghiare. Dar, cum se întâmplă la noi, neconflictualii produc efecte greu de prevăzut: de titlul „Pro Urbe” acordat d-nei Mariana Drăgan se va ocupa Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, instituţie sesizată de cei care vorbesc, scriu şi gândesc în numele „întregii comunităţi româneşti”. Păi nu?! Cred că nu trebuie ignorat nici un eventual proces la CEDO...  

Nu voi judeca eu de ce a fost preferată Mariana Drăgan şi nu Maria Peligrad, de ce profesoara care a învăţat româneşte mii de copii maghiari şi nu luptătoarea pentru păstrarea identităţii de neam. Dar trebuie să constat că lupta pentru titlul „Pro Urbe”, purtată în pur stil balcanic de „întreaga comunitate românească”, nu onorează pe nimeni. Ar fi vesel, dacă n-ar fi trist... „Întreaga comunitate românească revoltată” vrea scuze de la primarul Antal Arpad, dar s-au gândit „revoltaţii” să-i ceară scuze profesoarei Mariana Drăgan pentru scandalul inutil şi jenant în care au implicat-o?!

Cealaltă faţă a bătăliilor grele duse de patrioţi de diverse etnii se arată dinspre un sport acaparat de etnicii maghiari din Secuime: hocheiul pe gheaţă. Componenţii echipei naţionale a României au cântat imnul Ţinutului Secuiesc, un „ţinut” inexistent de altfel, la Campionatul mondial din Slovenia. Naţionala României, bătută de cea a Ungariei, s-a remarcat la cântarea imnului secuiesc. Păi cum să nu te revolte, frate? 

Urmări cu efect politic direct şi indirect în Parlamentul României: s-au porcăit şi s-au înjurat AUR-iştii, PSD-iştii şi UDMR-iştii pe holurile Casei Poporului, gustând şi din tema sportivă atât de sensibilă. S-au spus cuvinte grele: „trădătorule!”, „valutistule!” „hoţule!”, „banditule!”, „te calc în picioare”, „ba pe-a mă-tii!” şi alte vorbe dulci din abecedarul parlamentarilor români majoritar analfabeţi politic. Nu i-a încăierat doar „patriotismul sportiv” multietnic, au ei mereu ceva de împărţit, dar nu poţi să refuzi un scandal atât de ofertant mai ales când imnul secuilor s-a cântat la un meci România-Ungaria...

Să ne înţelegem măcar noi: când statul român nu este interesat de sportul românesc din Ardeal, când stadioane de fotbal şi arene de hochei se construiesc în România cu bani de la guvernul ungar, când întregi afaceri, inclusiv în presa de limbă maghiară din România, sunt susţinute cu fonduri de la premierul Viktor Orban... Ce autoritate mai pot avea statul sau guvernul român în zonă?!  Hocheiul românesc înseamnă 90% reprezentare maghiară. E o realitate pe care nişte politicieni vânduţi voturilor o descoperă doar când se cântă vreun imn nepotrivit cu situaţia. 

Gestul „infam” (vorba aparţine unui lider PSD), jignitor al jucătorilor maghiari din naţionala României este unul cu repetiţie, s-a mai întâmplat cu ani în urmă, la nivelul echipelor de juniori, cu acelaşi rezultat: scandal politic. Urmează, desigur, ca liderii coaliţiei de guvernare să dezbată subiectul şi să stabilească noi simboluri, noi înţelegeri, noi variante de cooperare PSD-PNL-UDMR la nivelul Guvernului României. 

Greu să ceri socoteală UDMR pentru imnul unui ţinut secuiesc imaginar, cântat de spectatori maghiari, urmaţi de jucători, la un meci de hochei România-Ungaria desfăşurat în Slovenia, când doar trei jucători din cei aproape 50 sunt etnici români...  

„Imnul Ţinutului Secuiesc e vechi de sute de ani”, zice pe un ton de stăpân la guvernare un ales UDMR de la tribuna Parlamentului. Maestre, vechimea nu e o scuză pentru niciun fel de măgărie, sper să nu preluăm exemplul Rusiei şi Ucrainei, încă nelămuriţi cine din cine se trage, cine cui i-a furat izmenele şi ce rol au avut la începuturile istoriei lor comune hatmanii şi ţarii celor două popoare înfrăţite.