OPINII 8 ianuarie 2021

EDITORIAL. Baba Vanga l-a ghicit pe Trump

de Dumitru Manolăchescu | 1496 vizualizări

Băi Trump – că altfel nu pot să-ţi spun după ce tâmpenii ai făcut în 4 ani de dictatură haotică –, nu eşti bun de nimic! M-am convins de asta azi-noapte, când mi-ai furat câteva preţioase ore de somn cu apelul tău către „minerii” americani să-ţi apere domnia, regatul, familia, Puterea. Adică tu pierzi la vot de prost ce eşti, dar nu te dai bătut, vrei să-ţi câştige alegerile gloata de manipulaţi printr-o lovitură de stat. Stai ascuns prin cotloanele complicatei democraţii americane şi îi asmuţi pe băieţii echipaţi cu veste antiglonţ, înarmaţi cu pistoale care nu împrăştie apă, ci durere şi moarte, să ia cu asalt templul democraţiei americane: clădirea Capitoliului. Parlamentul lor, Casa Poporului de la ei, cum ar veni.

Mare prostie, băi Trump. Ai reuşit să omori vreo 4-5 oameni, să răneşti alţi câţiva zeci şi să produci stupoare în mărunta lume neamericană. Dar ai reuşit, mai ales, să-ţi tai craca de sub picioare. Ţi-ai dat jos hainele şi-ai rămas împăratul gol plimbându-se prin tufele Casei Albe mândru de costumaţia de clovn politic. Ai devenit, într-o singură noapte, nefrecventabil până şi pentru susţinătorii tăi apropiaţi din Congres. Eşti „out”, se va adeveri prevestirea babei Vanga, bulgăroaica oarbă care le-a ştiut pe toate mai ceva ca Nostradamus: „În anul 2021 Trump va suferi o boală gravă, care îi va afecta creierul”.

Boala se încălzea sub freza ta mândră mai demult, la început de an a dat în clocot. Ce urmează? America e în pragul celui de-al doilea război civil. Cu ultimele puteri pe care i le dă creierul distrus de beţia Puterii cu orice preţ, Trump va organiza grupări paramilitare care să atace instituţiile statului, să asasineze lideri politici consideraţi duşmani, să distrugă democraţia şi modul de viaţă american. Asta se va întâmpla mai ales dacă va fi lăsat în libertate, pentru că există şi cealaltă variantă: să fie închis, cu sau fără cămaşă de forţă, pentru lovitura de stat pusă la cale miercuri, în urma căreia au murit şi au fost răniţi zeci de oameni. Oricum ar fi, „boala Trump” va lăsa urme adânci în societatea americană mulţi ani de-acum încolo.

După patru ani de stăpânire Trump, nu doar America, lumea întreagă e mai săracă. „Modelul american” a funcţionat cu rezultate bune într-o mare parte a lumii. A fost nevoie de modelul ăsta, imperfect cum e orice model, pentru că altul nu exista. Nici la noi, nici prin alte părţi. Ne lămuriserăm cu regalitatea, cu comunismul, cu dictatura, cu anarhia din timpul şi de după Revoluţia din Decembrie, am exersat şi mineriadele lui Iliescu, dar şi recentul populism PSD-AUR. Întotdeauna, însă, în orice situaţie, peste toţi şi peste toate simţeam ochiul fratelui mai mare, plutea umbra modelului democraţiei americane. „Marele licurici” ne-a ajutat să traversăm multe hopuri fără să ne rupem picioarele, românii aveau şi încă au nevoie de o busolă, de o direcţie.

După noaptea de miercuri, când, băi Trump, te-ai dat peste cap în roata mare vomitând pe noi de la înălţime, modelul american a dispărut. „Marele licurici” s-a transformat într-un lămpaş de miner cu care nici măcar America nu ne mai poate arăta drumul – apropo, Iliescu ţi-a luat-o mult înainte, el a experimentat chemarea minerilor încă de-acum 30 de ani, când tu încă te chinuiai să furi meserie şi dolari de la taică-tu.

Pericolul e mare. În lipsa „marelui licurici” se ivesc „micii populişti”. Nu mai avem încredere în democraţia liberală pe model occidental, suntem tentaţi de noi jocuri orgasmice: de-a cumpănaşu tik-tok, de-a şoşoaca fără mască, de-a teodosie aghezmuitul, de-a budeanu grobiana... Ceea ce este de-a dreptul periculos, pentru că noi, băi Trump, suntem o democraţie fragilă, la început de drum, şi-aveam mare nevoie de un model. Şi de unde să-l luăm? De la chinezi? De la ruşi? De la turci? Încercăm cu Uniunea Europeană, să vedem ce-o ieşi. Ăştia ne dau şi boala, dar şi leacul.

Asta am vrut să-ţi transmit, băi Trump, după insomnia pe care mi-ai provocat-o miercuri noaptea: să nu contezi pe români pe drumul spre „eşafod”, nici măcar cei care te-au votat fluturând drapelul românesc revoluţionar, ăla cu gaură-n mijloc, nu te pot salva. „Shame on you”, cum ţi-ar spune Alfie, un labrador cu mult mai mult bun simţ decât tine.

Altfel, desigur, îţi doresc numai bine la puşcărie, să te iubească „băieţii mândri” care au devastat Capitoliul, au bătut oameni, au omorât democraţia şi-au încurajat minciuna, populismul şi anarhia.  

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.