Nu mă bucură în general răul altuia. Nu mă bucură nici răul pe care îl suferă acum Beke István şi Szőcs Zoltán, conjudeţenii noştri condamnaţi definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru „tentativă de atentat contra unei colectivităţi“. Un soi de terorism ceva mai soft, pentru că au intenţionat să explodeze nişte petarde într-un coş de gunoi, cu un telefon mobil, chiar în ziua de 1 Decembrie, era anul 2015, în oraşul Tg. Secuiesc.

În primă instanţă cei doi au fost condamnaţi la 11 luni de închisoare pentru operaţiuni cu materiale pirotehnice, practic cam cât stătuseră ei prin arestul Poliţiei. S-a spus atunci că judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti i-au condamnat degeaba, dorind de fapt să-i scoată basma curată pe procurorii DIICOT, care s-ar fi grăbit şi-ar fi ratat prinderea lor în flagrant... O aiureală, desigur, nimeni nu-şi permite să încerce un flagrant cu un asemenea risc. Dar condamnarea de 11 luni pentru „operaţiuni cu materiale pirotehnice“ şi achitarea pentru „tentativă de atentat“ te putea pune pe gânduri. După un an de la această sentinţă, Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au întors, practic, procesul pe dos, condamnându-i acum pentru ce i-a iertat, atunci, Curtea de Apel. Nu mă întrebaţi cum se poate asta, nu mă pricep, nu sunt în materie, ştiu doar că dacă Beke şi Szőcs ar fi fost nevinovaţi, ei n-ar fi fost condamnaţi la 5 ani de puşcărie. Nu poate fi vorba de un proces politic şi cu atât mai puţin de un proces etnic. În cauză au existat probe, înregistrări, denunţuri.

Blestemele şi suferinţa soţiei lui Beke István sunt de înţeles. „Ţară de rahat, justiţie de rahat“ afirmă doamna, gândind la fel cum gândesc mai toţi condamnaţii şi puşcăriabilii pe care-i vedeţi şi auziţi plângându-se de „statul paralel“ şi Justiţia nedreaptă, procese politice etc. Sunt pline tribunalele de „nevinovaţi“, sunt pline puşcăriile de „ilegalişti“ condamnaţi politic, avem acum şi trei etnici maghiari închişi din motive combinate, politico-etnice. Zic trei pentru că l-am asociat lor şi pe Marko Attila, condamnat în două dosare penale şi fugit apoi în Ungaria, unde infractorii minoritari etnic devin eroi dacă se plâng de abuzurile statului român opresor. România devine, uşor-uşor, o ţara de „nevinovaţi“ închişi de un stat paralel criminal...

Nu sunt un prieten al felului în care unii lideri politici, reprezentând segmente ale statului român, apără democraţia şi libertăţile cetăţeneşti. Dar nici nu pot crede că cineva de la Guvern, de la ministere, de la Cotroceni, nu se ştie exact cine, ordonă procurorilor ce dosare să deschidă şi să închidă, iar judecătorilor pe cine să condamne şi pe cine nu. Mai mult decât atât, nu cred sub nicio formă că în „ţara asta de rahat“ (expresia îmi stă şi mie destul de des pe limbă în ultimul timp, deci nu aş putea să reproşez nimănui folosirea ei) există dosare politice, dosare etnice, dosare religioase etc. Pentru că pur şi simplu nu există. Există greşeli, există procurori nepricepuţi sau rău intenţionaţi, dar tocmai de-aia durează un proces ani de zile, trecând prin nenumărate filtre de competenţă şi judecată.

Aceeaşi Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât şi desfiinţarea Mişcării celor 64 de Comitate din Transilvania, o formaţiune politico-etnică la care activau Beke şi Szőcs.

Într-un interviu acordat Observatorului de Covasna, Beke István acuza greşita percepţie a noţiunii de „naţionalist“ în spaţiul public. Altfel spus, „naţionalist“ e un cuvânt care acoperă prea multe, acuzându-te din start. N-aş crede că Justiţia română l-a condamnat pentru că este naţionalist sau pentru că aparţine unei etnii. Adevărul trebuie căutat în coşul de gunoi plin de petarde pe care cei doi plănuiau să-l detoneze exact de Ziua Naţională a României. Chiar dacă urmăreau doar să-i sperie pe „naţionaliştii“ români care defilau, arătând în acelaşi timp nesupunerea şi dezaprobarea membrilor Mişcării celor 64 de Comitate faţă de efectele Trianonului, gestul celor doi poate fi uşor catalogat drept „tentativă de atentat contra unei colectivităţi“. Nu e vorba nici de naţionalism, nici de antimaghiarism, nici de procese politico-etnice, nici de vreo altă filozofie despre majoritate şi minoritate în România. Dacă s-ar fi gândit puţin la lucrurile astea, cei doi n-ar fi acum împovăraţi cu 5 ani de puşcărie pentru că n-au folosit cum trebuie nişte banale coşuri de gunoi. Iar soţia d-lui Beke n-ar fi nevoită să apeleze acum la „susţinerea fiecărui membru al comunităţii“ pentru a cere pe străzile din Tg. Secuiesc dreptate pentru Beke şi Szőcs.